De curând, Diverta a lansat un „joc” pentru clienții săi:Blind Date with a Book provoacă la alegerea, aparent întâmplătoare, a unei cărți dintr-o serie de 10-20 de titluri, ale căror ambalaje dezvăluie, întrucâtva, subiectul sau genul cărții. Bineînțeles, pentru a intui despre ce este viitorul tău prieten de lectură ai nevoie de ceva imaginație și...spirit de observație. Sau, poți doar să intri în joc și să lași soarta să decidă pentru tine.
Încă de când am auzit de campanie, am fost dornică să fac o vizită librăriei Diverta, dintr-o curiozitate de a-mi testa, cumva, norocul. Dorința mea a devenit realitate, datorită unei prietene care mi-a oferit în dar o astfel de carte. Aspectul m-a cucerit de la prima privire (destul de superficial, știu), iar momentul întâlnirii cu volumul în sine a dezvăluit o bucurie incredibilă din partea mea, pentru că romanul (sau ceea ce consideram pe atunci a fi...) se înscria pe lista lecturilor mele viitoare.
Nu obișnuiesc a citi copertele, prefața sau postfața unei cărți și nu m-am lipsit de acest obicei nici de această dată, astfel că nu am avut niciun indiciu cu privire la conținut, în afară de titlu. Și la ce te poate duce cu gândul „O să te țin în brațe cât vrei tu și încă o secundă”? La o poveste de dragoste, desigur. Ceva siropos, dar poate, poate, delectabil, ținând cont de recomandare și de popularitatea de care se bucură.
Greșit. Cu totul. Răsfoind cartea, am întrezărit capitole, precum „Mami, mi-e foame!”, „Timpul liber de mamă:un mit urban?” sau o anexă intitulată „Cărți frumoase despre părinți și copii”. Vreo strategie a autoarei, mi-am spus. Un truc estetic? Postmodernism în stare...avansată? După câteva pagini parcurse, toate așteptările mele au fost ruinate de adevăr: cartea Ioanei Chicet-Macoveiciuc nu este un roman de dragoste, cel puțin nu unul în forma la care vă gândiți, ci un „ghid”de parenting, pentru mămicile aflate în căutare de răspunsuri.
După ce am trecut de șoc, am hotărât să nu abandonez lectura, deși aveam, probabil, toate motivele să o fac, cel puțin până în momentul în care tema va fi de actualitate pentru...existența mea. Am continuat să citesc, încântată de stilul autoarei: umorul nu lipsește cărții, limbajul nu este unul sofisticat, povestea în sine te „prinde” și te convinge să continui. Ioana Chicet-Macoveiciuc (sub pseudonimul ei, Prințesa Urbană) este deținătoarea unuia dintre cele mai iubite bloguri românești despre creșterea copiilor. În această carte prezintă, practic, propriile experiențe legate de naștere și de educația copiilor săi, învățându-i pe (viitorii) părinți „strategii” sau „trucuri” utile în vederea creșterii omuleților lor. Pentru mămici, îndeosebi, volumul este un adevărat ghid și, mai ales, o motivație și o încurajare, pentru că scriitoarea se apropie de tine și te convinge, cumva, că eventualul impas prin care treci în aceste etape, alături de toate grijile și temerile ce îl însoțesc, poate fi trecut mai ușor decât crezi. Care este alimentația corectă? Cum adormi un copil agitat? Cum rezolvi „conflictele” cu cel mic? Cum îl convingi de binele lucrurilor pe care i le propui? Astfel de întrebări își găsesc răspunsul aici.
Ca o prietenă, autoarea se destăinuie cititorilor săi, povestind fiecare episod al evoluției sarcinii și, apoi, copiilor ei. Realizează o paralelă între cele două nașteri și insistă asupra lecțiilor pe care ea însăși le-a dobândit grație celor mici, care, se pare, au inspirat-o și au ajutat-o să evolueze și să se descopere. Cartea ei este ca o îmbrățișare, într-adevăr...o îmbrățișare caldă pentru mamele și, în genere, părinții speriați (fapt normal) de noua responsabilitate pe care o dobândesc odată cu venirea pe lume a copilului lor. Mi-a fost greu să mă identific cu trăirile naratoarei, din simplul și evidentul motiv că nu am ajuns în stadiul de a le cunoaște. Pentru mine, cea mai savuroasă componentă a cărții constă în discuțiile cu Sofia, fiica ei, discuții ce relevă candoarea în forma cea mai pură. Un exemplu:
-Sofia, ai gustat cumva din macarons?
-Ăăă...doar am vrut să văd dacă e vreuna bună de tot.
-Și?
-Am uitat. Cred că iară trebuie să mai gust.
Emoție, iubire, căldură, umor: cuvinte care surprind esența scrierii Prințesei Urbane, o scriere pe care cu toții trebuie să o parcurgem într-un anumit moment al vieții noastre. Mulțumesc, Eliza, pentru șansa de a citi această carte, care, contrar aparențelor, mi-a făcut plăcere și m-a relaxat.Pe final, un citat pe care mi-am propus să îl păstrez în minte și suflet drept o lecție esențială despre copii, utilă în viitoarea mea carieră și nu numai...
Să îi tratezi ca pe niște oameni, chiar dacă sunt la început de drum.