Să mă anunțe cineva dacă se organizează vreun concurs pentru cel mai împrăștiat deținător de blog, căci m-aș califica fără îndoială și aș avea șanse mari să câștig. Gândul ăsta de a scrie, impresia (falsă?) că aș avea ceva relevant de spus pentru X persoană de pe internet m-au făcut să îmi deschid un blog undeva pe la 12 ani. Nu vreau să îmi aduc aminte despre ce postam (mă visam, oricum, un Sofocle mai mic), dar esențial este că legătura mea cu tot ceea ce înseamnă blogging se întinde pe o perioadă de timp mai mare decât orice alt hobby pe care l-am îmbrățișat în ultimii ani.
Am început să scriu Printre(G)Rânduri în liceu; mă visam editor, profesor și aveam un milion de gânduri amestecate cu privire la blog, dar de fiecare dată același „pumn” în stomac, aceleași bătăi nebune de inimă când urma să public un articol, de parcă tot ce aveam să devin depindea de ceea ce scriam. În fine, între timp m-am debarasat de asemenea gânduri, am învățat să scriu în funcție de publicul targetat, de nevoile și de interesele lui, dar mai presus de orice, am scris în maniera în care mi-ar fi plăcut să citesc un asemenea blog.
Sursă foto: https://larapaulussen.tumblr.com/ (Lara Paulussen)
Și când lucrurile mergeau mai bine ca nicicând, când colaborările și „faima” digitală curgeau depășindu-mi așteptările, a intervenit el.
Orgolios ca întotdeauna, veșnic grăbit, deloc înțelegător, mi-a răpit plăcerea de a scrie. Mi-a spus, evident, că nu o să mă aștepte, că nu îmi îngăduie să continui articolele și că e nevoie de o pauză de la tot ce ține de blog. Și-așa el, timpul, m-a desprins o bună bucată de vreme de articolele mele și de entuziasmul de odinioară care alimenta fiecare postare.
Ceva bun a făcut și timpul ăsta. M-a ajutat să devin. Visul sub cupola căruia am început Printre(G)Rânduri s-a împlinit: am avut șansa de a fi editor, am devenit profesor de limba română și îmi continui studiile în cadrul unui program de masterat despre editarea de carte. Din tot peisajul ăsta al împlinirii, lipsea ceva. Mhm. Ipostaza de blogger.
Așa că m-am întors, cu același entuziasm caracteristic, (poate) cu ceva mai multă inspirație și (cu siguranță) cu mai multă experiență și deschidere. Deși gândul schimbării se întrevederea iar, Printre(G)Rânduri merge mai departe și e onest, cred, să meargă sub aceeași formă sub care a și început.