Să mă anunțe cineva dacă se organizează vreun concurs pentru cel mai împrăștiat deținător de blog, căci m-aș califica fără îndoială și aș avea șanse mari să câștig. Gândul ăsta de a scrie, impresia (falsă?) că aș avea ceva relevant de spus pentru X persoană de pe internet m-au făcut să îmi deschid un blog undeva pe la 12 ani. Nu vreau să îmi aduc aminte despre ce postam (mă visam, oricum, un Sofocle mai mic), dar esențial este că legătura mea cu tot ceea ce înseamnă blogging se întinde pe o perioadă de timp mai mare decât orice alt hobby pe care l-am îmbrățișat în ultimii ani. 

    Am început să scriu Printre(G)Rânduri în liceu; mă visam editor, profesor și aveam un milion de gânduri amestecate cu privire la blog, dar de fiecare dată același „pumn” în stomac, aceleași bătăi nebune de inimă când urma să public un articol, de parcă tot ce aveam să devin depindea de ceea ce scriam. În fine, între timp m-am debarasat de asemenea gânduri, am învățat să scriu în funcție de publicul targetat, de nevoile și de interesele lui, dar mai presus de orice, am scris în maniera în care mi-ar fi plăcut să citesc un asemenea blog.

Sursă foto: https://larapaulussen.tumblr.com/ (Lara Paulussen)

    Și când lucrurile mergeau mai bine ca nicicând, când colaborările și „faima” digitală curgeau      depășindu-mi așteptările, a intervenit el. 

    Orgolios ca întotdeauna, veșnic grăbit, deloc înțelegător, mi-a răpit plăcerea de a scrie. Mi-a spus, evident, că nu o să mă aștepte, că nu îmi îngăduie să continui articolele și că e nevoie de o pauză de la tot ce ține de blog. Și-așa el, timpul, m-a desprins o bună bucată de vreme de articolele mele și de entuziasmul de odinioară care alimenta fiecare postare.

    Ceva bun a făcut și timpul ăsta. M-a ajutat să devin. Visul sub cupola căruia am început Printre(G)Rânduri s-a împlinit: am avut șansa de a fi editor, am devenit profesor de limba română și îmi continui studiile în cadrul unui program de masterat despre editarea de carte. Din tot peisajul ăsta al împlinirii, lipsea ceva. Mhm. Ipostaza de blogger.

      Așa că m-am întors, cu același entuziasm caracteristic, (poate) cu ceva mai multă inspirație și (cu siguranță) cu mai multă experiență și deschidere. Deși gândul schimbării se întrevederea iar, Printre(G)Rânduri merge mai departe și e onest, cred, să meargă sub aceeași formă sub care a și început. 

     S-a așternut tăcerea câtorva luni pe blog. Nicio postare, niciun semn din partea mea, în pofida dorinței și a nevoii de a scrie. Simt, deci, că e vremea să povestesc motivele absenței gândurilor printre rânduri. O postare scurtă, dar cuprinzătoare despre „de ce nimic?”, despre viața mea din ultimele luni și despre promisiunea unei reveniri cât mai rapide.        
   Sfârșitul anului m-a aruncat în vârtejul infinit al lecturii. Ceea ce cândva era plăcere, hobby, preocupare a devenit, într-o bună măsură, obligație. Sunt studentă la Litere (și cât de mândră mă simt că pot „tasta” asta, referindu-mă la propria persoană!). Altfel spus, îmi petrec 80% din timp citind (nimic nu m-ar putea bucura mai tare). Cu toate acestea, lecturile mele aparțin acum unor alte sfere. Cărți de critică literară, lingvistică nu își găsesc locul pe blog, din simplul motiv că ele se adresează unui public specializat. Prea puțină beletristică în teancurile de cărți care mi-au umplut deja micul spațiu din noua locuință. Pe de altă parte, cele câteva volume pe care le-am citit (și) cu gândul de a le recenza își așteaptă încă postările. Timpul e necruțător...    
     Pe lângă facultate, îmi petrec timpul la Biblioteca Națională, unde urmez un stagiu de practică despre care pregătesc, însă, un articol special. Se adaugă un alt stagiu de practică, de această dată într-un ONG, tutoratele de la cea de-a doua specializare pe care o urmez și care îmi sugrumă weekendurile (într-un mod productiv, e drept), alături de bibliografiile și temele care depășesc în dimensiuni speranța de viață a unui om. Am câștigat o bursă, am demarat câteva proiecte și colaborări livrești, am cunoscut oameni noi și, cel mai important, m-am (re)descoperit. Pe cât de aglomerat, pe atât de frumos este prezentul meu. Îmi trăiesc visul.   
    Și, dacă până acum, prezentul ăsta frumos m-a ținut departe de blog, iată că astăzi vestea primei colaborări în ce privește PrintreGRânduri, precum și bucuria vacanței, mă determină să mă întorc. Urmează o avalanșă de postări. Toate exprimă o nevoie latentă, un dor și, îndeosebi, bucuria de a vă scrie. 

     

P.S: Titlu mai mult sau mai puțin inspirat. Cu siguranță, sincer.

Sursă poză:http://larapaulussen.tumblr.com/