Ultimele postări

    Sunt cărÈ›i care te răscolesc prin simplitatea care le îmbracă È™i dincolo de care un mesaj de o forță nebănuită aÈ™teaptă să fie descoperit. La o astfel de lectură m-a invitat de curând o persoană dragă, care a avut amabilitatea de a-mi oferi micul roman al lui Eric-Emmanuel Schmitt-„ Oscar È™i Tanti Roz”, despre care auzisem numai impresii pozitive din partea altor cititori.

    Inevitabilul, deci, s-a produs È™i iată că am ajuns să iau contact cu opera acestui autor despre care Internetul vuieÈ™te.




    Cartea este o înÈ™iruire de scrisori adresate de către Oscar, un băieÈ›el bolnav de cancer, care își petrece viaÈ›a în spital, lui Dumnezeu, la îndemnul lui Tanti Roz. Cine este Tanti Roz? Ei bine, contrar aÈ™teptărilor È™i imaginaÈ›iei mele (care, nu È™tiu de ce, îmi spuneau că personajul ar fi o jucărie), ea este o asistentă care se ocupă de îngrijirea băiatului. „Fostă luptătoare de wrestling”, femeia devine o sursă de înÈ›elepciune pentru Oscar, ajutându-l pe acesta să se bucure de viață, să creadă în Dumnezeu È™i, cel mai important, poate, pentru el, să privească moartea prin alÈ›i ochi, într-un moment în care băiatul se distanÈ›ează de propria familie. Motivul pentru care Tanti Roz îi vorbeÈ™te constant lui Oscar despre luptele sale de wrestling, în faÈ›a a tot felul de indivizi amenințători, derivă din nevoia de a capta atenÈ›ia băiatului, de a intra în jocul său È™i de a-l face să înÈ›eleagă că cel mai important lucru este să nu te laÈ™i niciodată învins.

   Nimeni nu poate trăi fără suferință, Oscar. Nici Dumnezeu È™i nici tu. Nici părinÈ›ii tăi È™i nici eu.

 O lecÈ›ie pe care È™i noi, mici Oscari bolnavi de propriile temeri È™i griji, ar trebui să ne-o însuÈ™im.  Alături de prietenii săi, Bacon, Pop Corn, Peggy Blue (iubita sa,care din cauza unei boli de sânge avea pielea...albastră), Oscar se bucură de simpla È™ansa de a (mai) fi, oferind adulÈ›ilor din jurul său lecÈ›ia luptei cu destinul È™i a înlăturării fricii provocate de o sentință finală...

    ÃŽntr-un spital, dragă Dumnezeu, de îndată ce pronunÈ›i cuvântul „moarte”, nimeni nu te mai aude. PoÈ›i fii sigur că în jurul tău se va produce un gol de aer È™i toÈ›i au să se ia la întrecere care mai de care să schimbe vorba.

     Ceea ce este cu adevărat impresionant la carte este inocenÈ›a caracteristică personajului-central. Autorul nu își propune în mod deosebit să întristeze cititorul, nici să redea stările unui copil bolnav de cancer, ci să transmită un mesaj pe care doar un suflet deosebit, asemenea lui Oscar, are puterea de a-l perpetua. Prin aceasta reuÈ™eÈ™te să atingă o coardă sensibilă a cititorului, pentru că este imposibil să nu îndrăgeÈ™ti È™i chiar să compătimeÈ™ti personajul pentru drăgălășenia, candoare È™i căldura sa. Cred că fără această perspectivă a copilului, simbol al purității, al naivității, romanul lui Eric Emmanuel Schmitt È™i-ar pierde cu totul farmecul.  Iată o frântură, drept exemplu:

În această primă scrisoare am încercat, dragă Dumnezeu, să-ți descriu un pic viața mea aici, la spital, unde toți mă privesc ca pe un obstacol în calea dezvoltării medicinei, și as vrea de asemenea să te întreb dacă am să mă vindec sau nu. Nu-i complicat ce-ți cer: da sau nu. N-ai decât să tai varianta inutilă.(...)Te pup. Pe mâine, Oscar. P.S. Nu-ți știu adresa, ce fac?
   
    Limbajul cărÈ›ii este unul simplu, tocmai pentru că, în fond, „aparÈ›ine” unui copil, iar în ceea ce priveÈ™te dimensiunea romanului, el se întinde de-a lungul a aproximativ 100 de pagini, pe care, cu lejeritate, le puteÈ›i parcurge, asemenea mie, într-o oră È™i jumătate. Dar cine a spus că o carte bună trebuie să aibă un stil complicat, elevat, sau că dimensiunea este un criteriu semnificativ în acest sens? Romanul în discuÈ›ie nu se distinge prin aceste coordonate, ci prin prisma originalității unghiului de enunÈ›are È™i a semnificaÈ›iilor pe care anumite episoade le capătă în raport cu mesajul.Ideea care m-a emoÈ›ionat până la lacrimi a fost cea în care Tanti Roz îl îndeamnă pe Oscar să considere că fiecare zi echivalează cu zece ani. Băiatul acceptă jocul È™i îl ia în serios. Fiecare zi devine pentru el o nouă etapă a vieÈ›ii, în care descoperă „grijile” adolescentului, ale omului matur È™i, mai ales, se descoperă pe sine È™i învață să se accepte aÈ™a cum este, cu tot cu boala, neÈ™ansa sa. PrezenÈ›a lui Tanti Roz devine vitală băieÈ›elului care vede în ea un prieten, o mamă, un aliat, singura persoană care îl înÈ›elege È™i iubeÈ™te aÈ™a cum este.

(...)se face aceeași greșeală și în ceea ce privește viața. Uităm că este fragilă, gingașă, efemeră. Ne comportăm cu toții de parcă-am fi nemuritori.
   
    Nu suntem nemuritori, iar Oscar înÈ›elege mai bine ca oricine acest lucru È™i tocmai de aceea alege să se debaraseze de teama nefiinÈ›ei È™i să se bucure de existență pe cât poate. El devine un exemplu de curaj pentru adulÈ›ii din jur, ei înÈ™iÈ™i speriaÈ›i de o moarte care nici măcar nu este a lor. Vă dezvălui că, totuÈ™i, copilul are o frică:

-Știi, de fapt nu de necunoscut mă tem, ci de faptul că voi pierde toate câte le cunosc.

    ...o frică la care prea puÈ›ini dintre noi ne gândim. Un roman plin de emoÈ›ie, care ne învață să apreciem viaÈ›a aÈ™a cum este ea, atât cât este ea, pentru că, în definitiv, este singura pe care o avem. (Click AICI pentru a cumpăra cartea)


     


     ÃŽn ultima vreme am fost rugată să recomand cărÈ›i, fie pentru diverse provocări de lectură, fie pentru că respectiva persoană era lipsită de inspiraÈ›ie È™i nu È™tia ce să mai citească. Tot cotrobăind prin bibliotecă È™i prin amintiri, încercând să fac recomandări cât mai interesante, am parcurs iar citate È™i fragmente care m-au încântat de-a lungul lecturilor mele. Vă las, deci, în compania a 20 de citate memorabile, cred eu, care să vă convingă să citiÈ›i romanele din care sunt culese. Pentru început, iată câteva citate din literatura universală:

1.  „ViaÈ›a este doar o cutie cu labirinturi.” Flori pentru Algernon”-D.Keyes, Ed. Art (YoungArt),pagina 156

2. „ÃŽntrebarea: La Auschwitz, spuneÈ›i-mi, unde era Dumnezeu?
Și răspunsul: Dar unde era omul?” , „Alegerea Sofiei”-W.Styron, Ed. Art, pagina 721

3. „-Eu cred, zise el o dată, că o petală de floare sau un viermiÈ™or de pe drum grăieÈ™te È™i cuprinde mai mult decât toate cărÈ›ile unei biblioteci. Cu litere È™i cu vorbe nu se poate spune nimic. Câteodată scriu o literă grecească oarecare, o teta sau o omega È™i, dacă răsucesc pana numai puÈ›in, litera dă din codiță È™i e un peÈ™te È™i într-o clipă recheamă în amintire toate păraiele È™i râurile din lume, tot ce e răcoros È™i umed(...)Ei bine, Narcis, probabil că tu nu prea apreciezi asemenea litere. Dar eu îți spun: cu ele a scris Dumnezeu lumea.” „Narcis È™i Gură-de-Aur”-H.Hesse, Editura Rao, pagina 64

4. „Adevărul e că nimeni nu se poate cunoaÈ™te pe sine însuÈ™i, nimeni nu poate vedea, pentru a judeca aspru È™i necruțător ceea ce simte, gîndeÈ™te È™i face. Vicleanul amor propriu, mult prea iscusita vanitate, speculantul interes, temătoarea ruÈ™ine, obraznica mândrie sunt mereu gata să ascundă, să învăluie, să acopere, să scuze È™i să justifice.” „Un om sfârÈ™it”-Giovanni Papini, Ed. Polirom, pagina 131

5. Nu cunoaÅŸtem decât ceea ce îmblânzim. Iar oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Cumpără lucruri de gata de la neguţători. Cum însă nu există neguţători de prieteni, oamenii nu mai au prieteni.” „Micul PrinÈ›” (EdiÈ›ia aniversară)-Antoine de Saint-Exupery, Ed. Rao, pagina 143 

6. „Dar oricât de departe ai merge, nu poÈ›i fugi de tine însuÈ›i.” „După cutremur”-H.Murakami, Ed. Polirom, pagina 22

7. „Un copil, un profesor, o carte È™i un stilou pot schimba lumea.” „Eu sînt Malala”- MalalaYousafzai, Ed.Polirom, pagina 308

8. „Poate o persoană să fure fericire? Sau este doar o altă interioară È™i infernală festă omenească?” „HoÈ›ul de cărÈ›i”-M.Zusak, Ed. Rao, pagina 390

9. „-Nu aveÈ›i paÈ™aport? Nici buletin? Dar cum se poate aÈ™a ceva?
-N-am avut niciodată nevoie.
-Dar n-ați fost niciodată în străinătate?
-Cum să nu. Polonia, Franța, Ungaria...
-Da,bine, astea sunt în UE...
-Sau în Uniunea Sovietică...
-Și acolo ați putut intra fără pașaport?
Am rămas o clipă pe gânduri.
-Nu-mi amintesc să mă fi întrebat cineva, am răspuns eu cât se poate de conștiincios.
-Straniu. Dar America! Vreau să spun, aveți 56 de ani- n-ați fost niciodată în America?
-Am avut serios de gând să ajung acolo, am răspuns eu indignat, dar am fost reÈ›inut.” (Ca să vă daÈ›i seama de comicul fragmentului, vă dezvălui că personajul-central este nimeni altul decât Hitler) „Ia uite cine s-a întors”-T.Vermes, Ed. Rao, pagina 82

10. „Cea mai profundă frază care s-a scris vreodată,a urmat Temple cu entuziasm, este fraza de la sfârÈ™itul zoologiei: Reproducerea este începutul morÈ›ii.” „Portret al artistului la tinereÈ›e”-J.Joyce, Ed. Humanitas, pagina 263


    Cum sunt o iubitoare a literaturii române, nu puteam să nu includ citate din romane scrise de autori naÈ›ionali...

1.„ ÃŽn schimb, întocmai cum tinerele căsătorite simt mereu nevoia de-a spune „te iubesc”, Gabriela îi repeta mereu: „Te stimez. Nu cunosc om mai demn de stimă decât tine”. Dacă hoÈ›ia n-ar fi epică, lirică, È™i hoÈ›ul ar spune păgubaÈ™ului:„Te stimez, fiindcă te fur”. „Lorelei”-I.Teodoreanu, ColecÈ›ia Jurnalul NaÈ›ional, pagina 288

2.„Pentru că orice carte adevărată, indiferent de valoarea ei, este mai întâi un act vertical, îndreptat către cer, ca o invocare sau o rugăciune. Doar dacă este primită acolo, va fi apoi primită È™i pe pământ.” „Ochiul căprui al dragostei noastre”-M.Cărtărescu, Ed.Humanitas, pagina 78

3. „Căci ne-am pierdut libertatea în momentul în care am cedat Cezarului dreptul de a gândi cu glas tare.” „Dumnezeu s-a născut în exil”-V.Horia, Ed.Art, pagina 66

4. „-Nu mai pot lucra, ma duc la fund. Devin un ratat.
-Ei, asta e bună! spuse Adrian. Ratatul nu devine, el este È™i rămâne. Toată lumea crede în talentul tău, nu fi copil, mă, peste câțiva ani vei ajunge un nume, de ce să dărâmi zidurile unde se vor lipi afiÈ™ele. Auzi?” „Trei dinÈ›i din față”-M.Sorescu, ColecÈ›ia Jurnalul NaÈ›ional, pagina 388

5. „ Mă întrebam odată cum va fi ziua în care nu mă voi mai simÈ›i agățată de el ca iedera de zid. Și iat-o!” „Pânza de păianjen”-Cella Serghi, ColecÈ›ia Jurnalul NaÈ›ional, pagina 396

6. „Moartea e un fenomen simplu în natură, numai oamenii îl fac înspăimântător.” „Cel mai iubit dintre pământeni”, volumul I- M.Preda, ColecÈ›ia Jurnalul NaÈ›ional, pagina 21

7. „Sufletul n-are nevoie de cuvinte pentru a înÈ›elege. Sufletul comunică direct cu lumea spirituală, cu lumea lumilor. Și doar spiritul e esenÈ›a, spiritul etern, infinit, cuprinzător a toate.” „Adam È™i Eva”-L.Rebreanu, ColecÈ›ia Jurnalul NaÈ›ional,pagina 42,

8. „Dar am È™tiut de atunci că niciun om n-ar putea supravieÈ›ui aÈ™a cum este, rupt în două, singur. ViaÈ›a are sfârÈ™it aici, pe pământ, pentru că este fracturată, despicată în miriade de fragmente.” „Nuntă în cer”-M.Eliade,ColecÈ›ia Jurnalul NaÈ›ional, pagina 75

9. „Sta acum ca o stâncă care se străduie să cadă ucigător peste alÈ›ii È™i, în truda ei, se sfărâmă.” „Concert din muzică de Bach”-Hortensia Papadat-Bengescu,ColecÈ›ia Jurnalul NaÈ›ional, pagina 118

10. „IubeÈ™ti întâi din milă, din îndatorire, din duioÈ™ie, iubeÈ™ti pentru că È™tii că asta o face fericită, îți repeÈ›i că nu e loial să o jigneÈ™ti, să înÈ™eli atâta încredere. Pe urmă, te obiÈ™nuieÈ™ti cu surâsul È™i vocea ei, aÈ™a cum te obiÈ™nuieÈ™ti cu un peisaj. Și treptat îți trebuieÈ™te prezenÈ›a ei zilnică. ÃŽnăbuÈ™i în tine mugurii oricăror alte prietenii È™i iubiri.(...)Orice iubire e ca un monoideism, voluntar la început, patologic pe urmă.” „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”-C.Petrescu, ColecÈ›ia Jurnalul NaÈ›ional ,pagina 46


Dar voi? Care sunt citatele voastre preferate? Lectură plăcută!



    Zilele acestea am deschis poarta literaturii japoneze citindu-l pe Murakami, un autor despre care toată lumea vorbeÈ™te la superlativ. Prima întâlnire cu el a fost în urmă cu destul de mult timp, când, mânată de aceeaÈ™i curiozitate, am parcurs „Pădurea norvegiană”, o lectură pe care, la vremea aceea, am apreciat-o È™i am trecut-o pe lista de favorite. 
      Recenzia de astăzi va fi una scurta (atipic mie), întrucât cartea însăși este condensată È™i, dincolo de asta, nu vreau să stric plăcerea lecturii, dezvăluind fiecare fir narativ. 

    Volumul în discuÈ›ie conÈ›ine È™ase povestiri, toate având ca nucleu cutremurul  din 1995, care a zguduit regiunea Kobe din Japonia È™i, mai mult, destinul a zeci de mii de oameni. Printre ei se regăsesc È™i personajele închipuite de Murakami, care, sub amprenta dezastrului, ajung să retrăiască momente din vieÈ›ile lor sau să fie actori pe scena unor întâmplări care se leagă, într-un fel sau altul, de cutremur. De exemplu, Satsuki (din povestirea intitulată „Thailanda”) poartă o ură incredibilă față de fostul iubit È™i, dorindu-i răul într-un mod, aÈ™ spune, exagerat, ajungi să te întrebi dacă nu cumva din vina ei izbucneÈ™te nenorocirea, Katagiri, personajul-central al povestirii „Broscanul salvează Tokyo”, întâlneÈ™te o broască uriașă care îi cere ajutorul în lupta împotriva cutremurului, iar Sara, fetiÈ›a din cea de-a È™asea povestire („Plăcintă cu miere”) are coÈ™maruri cu „nenea Cutremur”, visând în fiecare noapte că este închisă de către acesta într-o cutie. AcelaÈ™i È™ablon, editat, însă, în funcÈ›ie de fiecare povestire, se aplică destinelor tuturor personajelor lui Murakami, care conturează, astfel, tipuri umane, reacÈ›ii diverse în faÈ›a nenorocirii, experienÈ›e cu final neaÈ™teptat pentru cititor.
     Stilul lui Murakami rămâne acelaÈ™i: simplu prin limbaj, deosebit prin semnificaÈ›ii. Am iubit fiecare povestire pentru finalul atribuit, pentru morala È™i tenta filosofică pe care le îmbrățisează. Cu toate că proza scurtă nu este preferata mea, apreciez întotdeauna povestirile care, într-un fel sau altul, È™ochează cititorul, iar colecÈ›ia de È™ase povestiri cuprinse în această carte are aceasta calitate. Modul de concepere a personajelor È™i a atmosferei este, de asemenea, un punct forte al lui Murakami, care are talentul de a te face să simÈ›i că iei parte la acÈ›iune. Suspansul este, în majoritatea scrierilor din „După cutremur”, un element esenÈ›ial, pentru că fiecare paragraf creÈ™te tensiunea È™i te face să te întrebi „Ce se va întâmpla?”. PorneÈ™ti de la o scenă banală, dintr-un punct în care È›i se pare că poÈ›i anticipa acÈ›iunile, pentru ca, în final, să rămâi uimit de traseul pe care au luat-o lucrurile. Nu pot nega ca a fost nevoie să recitesc anumite povestiri, deoarece, furată de descrieri (prezente, dar nu interminabile) sau de dialog pierdeam esenÈ›a mesajului, aÈ™ spune, aforistic. Descoperindu-l, am rămas de fiecare dată încântată de subtilitatea cu care autorul japonez îl inserează în operă. Și, de cele mai multe ori, mesajul se referă la nevoia de libertate sau de împlinire a unui ideal, fără de care viaÈ›a oamenilor, în pofida condiÈ›iei materiale prospere, este searbădă.
      Ce îi lipseÈ™te cărÈ›ii? M-am tot întrebat È™i nu îmi pot răspunde cu exactitate, însă recunosc: nu este una dintre cărÈ›ile mele favorite, nu a reuÈ™it să mă convingă, de aceea i-am acordat 3 stele pe GoodReads. Este o carte bună, dinamică, scrisă într-un stil care l-a consacrat deja pe Murakami, dar simt că putea mai mult. Dacă îl iubiÈ›i pe Murakami sau dacă, pur È™i simplu, asemenea mie, doriÈ›i să cunoaÈ™teÈ›i mai bine literatura japoneză, vă invit să parcurgeÈ›i această lectură. Cu siguranță nu vă va lăsa un gust amar.(Click AICI pentru a cumpăra cartea)
       Voi continua să citesc acest autor È™i, dacă aveÈ›i recomandări, aÈ™tept cu nerăbdare propunerile voastre. 
    Picasso rămâne un ecou în cultura universala graÈ›ie geniului È™i talentului pe care le-a demonstrat prin picturile sale. PuÈ›ini cunosc, însă, latura de poet a marelui artist, unde cu aceeaÈ™i ingeniozitate a lăsat lumii un tezaur de o valoare inestimabilă.


Guernica

    Am avut ocazia de a vizita expoziÈ›ia de la Castelul Cantacuzino BuÈ™teni, devenit un adevărat promotor al artei. ÃŽncepând cu luna decembrie È™i pănâ la început de martie vă puteÈ›i întâlni cu creaÈ›iile pictorului spaniol în cadrul expoziÈ›iei „Que Viva Picasso”, unde sunt expuse mai mult de o sută de litografii realizate de artist sub influenÈ›a întâlnirii cu Fernand Mourlot, precum È™i ilustraÈ›ii pe texte semnate de Tristan Tzara È™i regizorul Jean Cocteau. Cu alte cuvinte, o splendoare pentru pasionaÈ›ii de artă. Am fost impresionată de modul în care expoziÈ›ia a fost organizată, de iniÈ›iativa care se înscrie, din nefericire, într-un cerc destul de restrâns în È›ara noastră È™i de amabilitatea ghidului care ne-a însoÈ›it grupul, prezentându-ne detalii din viaÈ›a È™i arta pictorului. Vă recomand să faceÈ›i un mic popas în BuÈ™teni È™i să vă bucuraÈ›i de acest frumos eveniment. Pentru a vedea programul È™i tariful, vizitaÈ›i site-ul Castelului aici.

    Cum fiecare vizită se încheie, în cazul meu, cu o oprire la magazinul de suveniruri la fel s-a întâmplat È™i de această dată. Nu am fost niciodată o fană a magneÈ›ilor de frigider, a tricourilor, insignelor sau vederilor care să poarte aceeaÈ™i temă cu locul vizitat. Când vine vorba de cărÈ›i lucrurile se schimbă. Și, căutând o amintire deosebită printre numeroasele volume care se înghesuiau în spaÈ›iul cu pricina, am descoperit o carte de poeme semnate de Picasso, care m-a convins prin tema originală să o cumpăr.




    Mărturisesc: nu È™tiam multe despre poezia lui Picasso, nu citisem, însă auzisem că s-a îndeletnicit È™i cu arta cuvântului. Am fost curioasă dacă poezia se aseamănă cu pictura È™i am considerat interesant de văzut cum se exprimă pictorul în..cuvinte È™i nu în culori, aÈ™a cum îl cunoscusem până acum. Cartea, apărută la editura Minerva, prezintă de-a lungul celor aproximativ 190 de pagini poeziile pictorului, titlul fiecăreia dezvăluind data în care a fost conceput poemul. Se pare că pictorul a început să scrie în 1935, după despărÈ›irea de Olga, soÈ›ia sa. Timp de doi ani va scrie aproape zilnic, pictând în acelaÈ™i timp, iar activitatea sa literară se va sfârÈ™i în 1959, dată a ultimului text cunoscut. Dincolo de sutele de poeme semnate, Picasso a scris È™i trei piese de teatru, pe care intenÈ›ionez să le caut dintr-un interes stârnit de acest volum, pe care, în final, l-am îndrăgit.

    Poeziile lui Picasso nu sunt uÈ™or de înÈ›eles, cum nici pictura sa nu este accesibilă unui neofit. Ai nevoie nu numai de imaginaÈ›ie È™i de o abilitate de a „desface” textul, descoperindu-i sensul, ci È™i de o bază culturală care să includă, întrucâtva, referinÈ›e la tablourile de viață È™i, evident, de artă ale artistului. Prima încercare de a-l citi a fost un eÈ™ec, în sensul în care, deÈ™i eram încântată de forma È™i de limbajul poeziilor, nu puteam trece în profunzimea lor. „Ce vrea sa spună?” era întrebarea care mă apăsa. Am început, aÈ™adar, să citesc câte ceva despre poet, am analizat câteva tablouri (în măsura capacităților mele, evident) È™i am reluat lectura. De această dată lucrurile au fost ceva mai clare, dar nu mă pot lăuda cum că am reuÈ™it să descifrez toate creaÈ›iile. Poezia lui Picasso este învăluită de jocuri de cuvinte, de limbaj ludic, de abstractizare È™i de asocieri. Nimic nu este ceea ce pare, iar cuvintele devin bucăți de plastilină, care își pierd sensurile obiÈ™nuite, modelate de mintea pictorului. Am avut în permanență impresia de fragmentare: fiecare text pare rupt de context, apare ca din neant, e discontinuu È™i acest lucru îngreunează înÈ›elegerea lui. Dar, până la urmă, poezia trebuie simÈ›ită, nu neapărat analizată, iar în cazul de față volumul cuprinde, cu siguranță, o infuzie de emoÈ›ie. Mi-a plăcut foarte mult explicaÈ›ia pe care Irina Mavrodin, cea care a tradus poeziile, o oferă cititorului cu privire la modul corect de abordare a cărÈ›ii:

    Ca procedeu al facerii, dar È™i tematic vorbind (prezenÈ›a frecventă a culorilor, a luminii È™i a umbrei, a volumelor, etc.), aceste poeme sunt generate de mecanisme izoforme cu cele ale picturii, dar ele trăiesc perfect È™i ca poeme autonome, dincolo de astfel de relaÈ›ie, Picasso fiind un poet în sensul deplin al termenului, È™i nu un pictor-poet, un pictor care are È™i acest hobby:poezia. Am face, deci, o greÈ™eala dacă am vedea în poezia lui doar un „violon d`Ingres”, pentru că poezia lui e importantă în sine È™i uÈ™or recogniscibilă, chiar dacă până acum a fost eclipsată de prezenÈ›a picturii.


    De asemenea, am apreciat prezenÈ›a în carte a unor ilustraÈ›ii din manuscrisul pictorului, oferind volumului un plus de originalitate È™i de valoare, înlăturând, totodată, barierele dintre acesta È™i al său cititor.  ÃŽn încheiere, vă las o mostră din volum (de altfel, una dintre poeziile care mi-au plăcut în mod deosebit). Dacă vă doriÈ›i cartea, o puteÈ›i achiziÈ›iona de aici, bineînÈ›eles la un preÈ› de câteva ori mai mic decât cel la care am cumpărat-o eu sau de la magazinul din cadrul Castelului, pentru a avea, asemenea mie, o amintire specială. (click pe imagine pentru a mări)

    



    2015 a plecat lăsându-mi o dorință neîmplinită: aceea de a viziona „Micul PrinÈ›”, film pe care îl trecusem pe listă încă de acum câteva luni. Pentru că vacanÈ›a aceasta m-am „împăcat” cu timpul, iar zilele geroase simÈ›eau nevoia unei companii călduroase, am decis ca prima zi din 2016 să se transforme într-una memorabilă: cum altfel dacă nu împlinindu-mi cea de pe urmă dorinÈ›a a anului abia scurs?! 
După mici chestiuni de ordin organizatoric È™i îndelungi căutări ale filmului în mediul online (îl puteÈ›i viziona È™i la cinema), m-am aÈ™ezat în faÈ›a televizorului È™i, timp de aproape două ore, am simÈ›it că sufletul meu se află într-un montagne russe năstruÈ™nic, trecând de la culmile amuzamentului în abisul melancoliei, ton în care am rămas până la sfârÈ™it.
    Ca împătimită cititoare a micului roman al lui Exupery, pe care, mărturisesc, l-am parcurs de zeci de ori, de fiecare dată cu o dragoste mai mare, nu îmi permiteam să ratez animaÈ›ia la care visasem de atât de mult timp! E drept, diferenÈ›ele există, însă È›in să cred că mica intervenÈ›ie a regizorului în înlănÈ›uirea povestirii È™i împletirea acesteia cu o alta sunt de bun augur È™i potenÈ›ează mesajul pe care scriitorul francez, cu decenii în urmă, voia să îl transmită.


                                          Sursa foto:Cinemagia


     Pelicula prezintă povestea unei fetiÈ›e care visează să fie admisă la o instituÈ›ie de învățământ prestigioasă, sub imboldul dorinÈ›ei È™i ambiÈ›iilor mamei sale, care ajunge chiar să îi organizeze un orar pentru următorii câțiva ani, în speranÈ›a transformării copilului într-un adevărat geniu. După ce participă la primul interviu, fata este respinsă, deÈ™i eseul È™i celelalte documente necesare sunt perfecte, după cum însăși comisia declară. Motivul? AÈ™teptându-se, aÈ™a cum o atenÈ›ionase mama ei, să primească „marea întrebare”, fata învață un răspuns impresionant, dar în momentul interviului se vede pusă în situaÈ›ia de a răspunde unei cerinÈ›e noi la care nu face față. Cele două se văd nevoite să recurgă la planul B: își cumpără o casă într-o zonă apropiată de colegiu È™i se mută. ViaÈ›a lor, aparent liniÈ™tită, amprentată de rigoarea unui program bine definit este perturbată de vecinul de alături, un bătrân Aviator care le avariază casa, încercând să își înalÈ›e avionul. La început fetiÈ›a îl priveÈ™te cu scepticism, se arată chiar deranjată de prezenÈ›a bătrânului, pentru ca, mai apoi, între ei să se lege o frumoasă prietenie, datorată poveÈ™tii Micului PrinÈ›. Aviatorul (sub a cărui mască se ascunde entitatea naratorului-personaj din roman) îi povesteÈ™te despre întâlnirea care i-a schimbat viaÈ›a, îi prezintă ilustraÈ›iile È™i povestea inspirate de popasul în deÈ™ert, reuÈ™ind să o îndepărteze pe fetiță de lumea exactă a cifrelor È™i să o determine să pledeze pentru o altfel de viață. ÃŽn cele din urmă, copila va ajunge să îl cunoască pe Micul PrinÈ› (care, între timp, urmase o È™coală È™i renunÈ›ase la spiritul ludic, de copil, devenind un adult sufocat de teama de Omul de Afaceri, lucrând pe sute de posturi, fără succes). ÃŽntâlnirea lor va însemna un vis împlinit, o liniÈ™te sufletească pentru Aviator, o a doua È™ansă pentru Micul PrinÈ› care se regăseÈ™te, iar pentru Fetiță, È™i, mai mult, pentru mama ei, un punct din care viaÈ›a ia o altă întorsătură.



    MulÈ›i sceptici ocolesc filmul din cauză că este o animaÈ›ie. Din punctul meu de vedere, alegerea acestui gen este în concordanță cu romanul, adesea confundat cu unul pentru copii. La fel ca volumul, filmul se adresează, pe de o parte copiilor, dacă admitem că este o animaÈ›ie È™i atât, iar, pe de altă parte, adulÈ›ilor care au multe, poate copleÈ™itor de multe lucruri de învățat, urmărindu-l. Dincolo de simplitatea formei, în spatele personajelor simpatic desenate È™i a imaginilor încântătoare, un mesaj de o forță extraordinară aÈ™teaptă să fie descoperit È™i, mai ales, însuÈ™it de către auditoriu: acela că niciodată nu trebuie să lăsăm copilul din noi să moară. ÃŽncătuÈ™ată de rigorile impuse de mama ei È™i de aspiraÈ›iile de a se integra într-o lume a standardelor, în care oamenii sunt preocupaÈ›i doar de cifre, FetiÈ›a învie în sine spiritul pueril datorită Aviatorului, pentru care viaÈ›a nu este altceva decât un joc, iar el, în pofida vârstei, rămâne un copil.




    ÃŽncă din primele minute am realizat cât adevăr cuprinde povestea FetiÈ›ei. Asemenea ei, noi, privitorii filmului, trăim într-o lume a oamenilor mari, pasionaÈ›i de cifre, de exactitate. AdulÈ›ii impun propriilor copii să iubească rigoarea, să se supuna unor criterii sociale, sugrumând creativitatea, emoÈ›ia, pasiunile care nu se leagă de matematic. Mama copilei este tiparul adultului modern, care caută să organizeze pe cât mai bine viaÈ›a adolescentului, fără a realiza ca îi fură È™ansa de a-È™i contura un drum, bazat pe ceea ce vrea sau iubeÈ™te. Grija părintească devine maladivă, ajungându-se la o standardizare a aspiraÈ›iilor prin care libertatea spiritului este ucisă. AcelaÈ™i lucru se întâmplă È™i Micului PrinÈ›. Cândva simbol al candorii, dar È™i al unei filosofii de viață de o profunzime debordantă, copilul se transformă într-un adult presat de griji, din pricina unui sistem de educaÈ›ie deficitar, care anihilează dragostea față de ceea ce este cu adevărat frumos, ignorând faptul că:


    Limpede nu poÈ›i vedea decât cu inima. EsenÈ›ialul este invizibil pentru ochi.
  
    ...Și asta reuÈ™eÈ™te Aviatorul să o înveÈ›e pe Fetiță. Desprinzând-o de obiÈ™nuitele activități, o îndeamnă să urmeze un drum în care ceea ce vrei cu adevărat, ceea ce iubeÈ™ti È™i ceea ce este important în lume primează, în pofida ierarhiilor sociale. Cea care era pe cale să se transforme într-un adult orbit de perfecÈ›iunea cifrelor devine o înÈ›eleaptă, fără a-È™i da seama, pentru că înÈ›elege filosofia Micului PrinÈ› È™i salvează la timp copilul din ea. Dar dincolo de acest lucru, protagonista oferă, prin propriul exemplu, o lecÈ›ie mamei, care ajunge să fie de acord cu noile principii ale fetei, înÈ›elegând că fericirea ei nu coincide cu ideea de fericire pe care ea încerca să i-o impună. Iar asta este cea mai frumoasă reuÈ™ită...aceea de a schimba un adult È™i de a-l face să se simtă copil.


    Am apreciat în mod deosebit la film păstrarea ilustraÈ›iilor originale. Cartea pe care Aviatorul o prezintă copilei este, de fapt, manuscrisul lui Exupery, pe care cititorii îl vor recunoaÈ™te cu siguranță. Din filele sale se dezvoltă toate secvenÈ›ele cu Micul PrinÈ›: întâlnirile cu È™arpele, cu vulpea, călătoriile pe planetele dominate de câte un tip uman, toate cântărind în ochii privitorului, care, pe rând, învață despre prietenie, curaj, singurătate, iubire È™i, mai presus de orice, despre bogăția reală a vieÈ›ii. 

Am rămas impresionată de episodul întâlnirii Micului Prinț cu Afaceristul, care îi spune că numără stelele pentru a fi bogat. Întrebarea copilului mi-a săgetat inima:

Și cu ce te ajută să fii bogat?

    „Chiar aÈ™a. Cu ce ne ajuta bogăția materială?” m-am întrebat...È™i mi-am dat din nou seama de ce iubesc aceasta carte, de ce ador acest film...Pentru că spun o filosofie complicată în termeni atât de simpli, menită a ajunge la inima receptorului. Filmul (È™i, implicit cartea) insistă asupra importanÈ›ei pe care ar trebui să o acordăm valorilor primordiale È™i asupra iubirii pe care ar trebui să o purtăm lucrurilor mici. Ajuns pe planeta sa, Micul PrinÈ› își găseÈ™te floarea ofilită...câteva secunde scurse È™i apusul se revarsă asupra micului petec de lume...o grădină întreagă parcă înfloreÈ™te,iar cerul reflectă forma trandafirului. La fel este È™i viaÈ›a noastră. O grădina în care momentele frumoase sunt florile ce se ofilesc, uneori, năpădite de „baobabi”, dar care, sub imboldul luminii, al speranÈ›ei, devine mai puternică, mai strălucitoare. Aceasta este, cred, imaginea care îmi va rămâne întipărită în minte, poate cea mai pregnantă din întregul film. Orice sfârÈ™it nu este, deci, decât un început. Recunosc că amalgamul de emoÈ›ii pe care mi l-a oferit vizionarea peliculei mi-a adus lacrimi. Am plâns după primele treizeci de minute, fără a mă putea opri. Acum, reflectând, îmi dau seama că, de fapt, filmul nu își propune să fie tragic sau lacrimogen. Vrea să educe, sa păstreze vie o capodoperă È™i personajele sale nu sunt, în pofida finalului, demne de compătimit, ci de invidiat...pentru că reuÈ™esc să învingă în lupta cu normele sociale, cu greutatea de a fi adult, menÈ›inând viu copilul din ele. Ceea ce ar trebui să facem È™i noi!
    Legat de partea tehnică, filmul este regizat de Mark Osborne, care a fost co-regizorul filmului“Kung Fu Panda,”  nominalizat la Oscar, iar printre actorii ale căror voci au fost atribuite personajelor se numără È™i: Mackenzie Foy (FetiÈ›a), Jeff Bridges (Aviatorul) È™i debutantul Riley Osborne (Micul PrinÈ›). AÈ™adar o producÈ›ie de calitate, care se întinde pe parcursul a 108 minute, timp scurt, dar suficient pentru a vă marca È™i emoÈ›iona până la lacrimi.


          „Micul PrinÈ›” este, fără doar È™i poate, un film de referință, poate subestimat din cauză că este o animaÈ›ie. Pentru mine rămâne cel mai frumos film văzut până acum È™i, cu sinceritate, nu È™tiu dacă în acest caz pot spune că filmul este mai slab decât cartea. Pentru a vă convinge, vă recomand, dacă nu aÈ›i făcut-o, să citiÈ›i romanul. Pelicula, după modesta mea părere, se ridică la nivelul cărÈ›ii, redă perfect È™i transmite cu emoÈ›ie ceea ce a scris autorul francez, care ar fi, È›in să cred, încântat să o urmărească. Am iubit È™i continui să iubesc romanul pentru stil, simplitate, mesaj, pentru modul în care scriitorul creează un personaj memorabil, unic în literatura universală È™i acum, iată, am ajuns să iubesc la fel de mult È™i filmul, o È™ansă necesară È™i o ocazie bună de a readuce în prim-plan povestea Micului PrinÈ›, o poveste pe care nu trebuie să o rataÈ›i. Pentru mine, a devenit un crez È™i mi-aÈ™ dori ca toÈ›i cei care îl descoperă pe Micul PrinÈ› să îl înÈ›eleagă È™i să îl iubească la fel de mult.
           Cu speranÈ›a că lunga mea cronică (în care, însă, am încercat să cuprind doar esenÈ›ialul È™i să nu dezvălui prea mult, contrar aparenÈ›elor) vă va convinge să urmăriÈ›i această capodoperă, ne despărÈ›im cu un frumos citat din film:
Ce face un deșert să fie frumos e gândul că undeva există o fântână.




    

    Cu paÈ™i repezi 2015 se apropie de final. Un an plin de amintiri, care păstrează viu amalgamul de locuri È™i stări prin care lectura m-a purtat, îndemnându-mă acum să mă gândesc, poate prea devreme, la călătoriile pe care le voi face în noul an. Ca să am biletul asigurat, am încercat să realizez câteva posibile liste de „destinaÈ›ii”, adică de cărÈ›i, pe care vi le recomand È™i vouă.


                         Sursă foto:Tumblr

        Și, cum sunt interesante deopotrivă pentru pasionaÈ›ii de lectură, cât È™i pentru cei care ezita într-ale cititului, lansez trei provocări, prin care îmi doresc să aduc mai aproape de cititori titluri dragi mie, câțiva autori care m-au făcut să mă îndrăgostesc de scrisul lor, dar È™i alÈ›ii pe care urmează să îi descopăr. 
       Prima provocare (sper eu prima È™i din sfera blog-urilor româneÈ™ti) este inspirată din BookChallenge-ul de anul trecut, care a făcut furori în rândul internauÈ›ilor, cu deosebirea că toate cerinÈ›ele sunt create de mine, în funcÈ›ie de ceea ce îmi propun să citesc în 2016, dar È™i de romanele pe care le am în jurul meu în timp ce vă scriu È™i care, iată, mi-au dat idei.



    Dacă inspiraÈ›ia nu este prea prietenoasă cu voi sau dacă, pur È™i simplu, căutaÈ›i o altfel de provocare, vă propun două alternative, de această dată puÈ›in diferite. Prima dintre ele se bazează pe operele unora dintre autorii români de seamă, unii dintre ei, într-adevăr, mai puÈ›in cunoscuÈ›i, dar care merită atenÈ›ia noastră. Am propus titluri, pe de o parte pentru a vă fi mai uÈ™or, iar, pe de altă parte, pentru a vă dezvălui un „fragment” din ceea ce am citit sau îmi doresc să citesc. Am considerat, de asemenea, că o listă care să aducă în prim-plan scriitori naÈ›ionali ar apropia, întrucâtva, cititorii de literatura noastră, adesea ignorată sau abandonată din cauza anumitor prejudecăți. 



     Pentru iubitorii de literatură universală, am pregătit o provocare ce cuprinde autori È™i opere străine. Multe dintre ele sunt o noutate È™i pentru mine, aÈ™a că voi încerca să duc la bun sfârÈ™it această listă. BineînÈ›eles, după fiecare lectură îmi voi rezerva timp pentru a scrie câte o recenzie È™i pentru a face schimb de impresii cu voi.


   Sper ca provocările Printre(g)Rânduri să vă inspire È™i m-aÈ™ bucura să aflu că mulÈ›i dintre voi veÈ›i încerca să le duceÈ›i la capăt. Cei mai conÈ™tiincioÈ™i vor avea, la sfârÈ™it de an, È™ansa de a fi recompensaÈ›i. Până atunci, însă, drumul este lung. Un an se încheie È™i un altul ne bate cu nerăbdare la ușă. Fie ca 2016 să vă aducă împlinire, fericire È™i lecturi cât mai numeroase, bogate! Vă mulÈ›umesc pentru sprijinul din acest an È™i vă asigur de multe surprize în 2016!
    

   Concursul nostru a ajuns la final. Felicitari, Andreea Daniela! Te voi contacta pentru a-ti revendica premiul. MulÈ›umiri tuturor celor care s-au înscris!

 Iată că a sosit vremea să organizez primul concurs! Pentru că numărul vizitatorilor creÈ™te zilnic È™i ne apropiem de pragul de 100 de like-uri pe pagina de Facebook, m-am gândit că ar fi frumos să vă răsplătesc pe voi, cei care susÈ›ineÈ›i prin interesul vostru acest proiect. Premiul? Romanul „Bonjour tristesse” È™i setul complet de semne de carte Printre(g)Rânduri gata pregătite să se aÈ™eze în cărÈ›ile voastre preferate!
     Tot ce trebuie să faceÈ›i este să lăsaÈ›i un comentariu aici sau pe pagina de Facebook, la postarea legată de concurs, în care să menÈ›ionaÈ›i de ce vă doriÈ›i să citiÈ›i „Bonjour tristesse” de Françoise Sagan. Câștigătorul va fi ales prin tragere la sorÈ›i. Vă puteÈ›i înscrie până pe 22 ianuarie, iar câștigătorul va fi ales ulterior.
    Partea cea mai frumoasă a concursului este aceea ca toÈ›i participanÈ›ii vor fi premiaÈ›i cu câte un semn de carte personalizat. Pentru asta, în comentariul vostru lăsaÈ›i È™i mesajul care doriÈ›i să apară pe semnul vostru de carte, dar È™i culoarea pe care doriÈ›i să o aibă acesta. 
    Succes tuturor!

     
    ÃŽn 1954, la numai 18 ani, o tânără curajoasă, cu un talent pe care puÈ›ini, poate,  i l-ar fi atribuit, scria una dintre cărÈ›ile care au scandalizat lumea. Françoise Sagan (pe numele ei adevărat, Françoise Quoirez), scriitoarea care a făcut parte din curentul  Nouvelle Vague, a reuÈ™it să își găsească loc într-un univers literar dominat de „oameni mari”, înlăturând orice prejudecată cu privire la vârsta pe care ar trebui să o aibă un creator de capodoperă.


    O cunoÈ™team pe autoare din impresiile care, uneori mi se păreau exagerate, ale uneia dintre profesoarele mele. Cu orice prilej lăuda cartea È™i, mai presus de ea, talentul novicei de a crea o poveste tulburătoare, în pofida lipsei de experiență, deopotrivă într-ale vieÈ›ii È™i scrisului. Și, cum la Gaudeamus mi-au revenit în minte toate acele povestiri È™i impresii legate de „Bonjour tristesse”, am colindat rafturile librăriei Polirom È™i, după îndelungi căutări, am cumpărat mult-lăudatul roman. Ziua de Crăciun m-a prins cu el în braÈ›e, impresionată de destinul personajelor de care nu voiam să mă despart...



   „Bonjour tristesse” prezintă o felie din viaÈ›a tinerei Cécile, care locuieÈ™te alături de tatăl ei, Raymond, un bărbat carismatic, prins în permanență în legături amoroase. VacanÈ›a petrecută în Riviera Franceză, alături de tată È™i de noua iubită a acestuia, Elsa, va schimba destinul personajelor, odată cu apariÈ›ia uneia dintre prietenele mamei lui Cécile: Anne Larsen, o prezență feminină misterioasă, uÈ™or sobră prin prisma seriozității cu care tratează fiecare lucru È™i a comportamentului plin de grijă pe care îl arată fetei. Cultă, educată, învârtindu-se în cercuri selecte, femeia reuÈ™eÈ™te să îl cucerească pe Raymond, punându-se chiar problema căsătoriei celor doi. ÃŽn acest context, Elsa se vede înlăturată, iar pentru Cécile faptul este de neconceput. ÃŽndurerată de plecarea femeii care îi devenise o foarte bună prietenă, dar È™i de teama pierderii atenÈ›iei tatălui, poate chiar îngrozită de noul stil de viață impus de Anne, tânăra încearcă să îi readucă pe Elsa È™i Raymond împreuna È™i se foloseÈ™te de o falsă poveste de iubire, menită a stârni gelozia bărbatului. Astfel, Cécile o va îndemna pe Elsa să se mute la Cyril (iubitul fetei cu care Anne nu era de acord) È™i să se prefacă îndrăgostiÈ›i, încercând să fie cât mai vizibili în faÈ›a lui Raymond.  Orgoliu, mustrări de conÈ™tiință, lupte purtate cu sine...toate vor culmina cu întoarcerea personajelor la viaÈ›a banală, anterioară acelei veri.



    Cei care au citit „Marele Gatsby” vor avea, probabil, asemenea mie, tendinÈ›a de a asemăna până într-un punct cele doua poveÈ™ti, mai ales prin prisma finalului, neaÈ™teptat, tulburător pentru cititorul care se lasă purtat de vraja cuvintelor È™i a aparenÈ›elor impuse de scriitoare. Françoise Sagan nu lasă previzibilul să îi îmbrace opera. Totul este spontan, ludicul devine tragic, stările personajelor se schimbă de la o filă la alta. ÃŽn asta constă farmecul romanului, dincolo de puternica emoÈ›ie pe care o induce lectorului. Opera este alcătuită din două părÈ›i, a căror punte de legătură o face, cred eu, tocmai ruptura dintre Cécile È™i Anne, care determină o altă perspectiva È™i o evoluÈ›ie în personalitatea fetei. Odată cu pătrunderea în miezul cărÈ›ii, am fost încântată de stilul scriitoarei în ceea ce priveÈ™te construirea personajului-central, Cécile, remarcabilă în acest sens fiind lupta cu propria conÈ™tiință, pe care, sublim, autoarea franceză o conturează. Iată o mostră:

    Dar, în definitiv, de ce să nu judec altfel? Fiind vorba de mine, nu eram liberă să trăiesc orice se întâmpla? Pentru prima oară în viață, acest „eu” părea că scindează È™i descoperirea unei asemenea dualități mă uimea teribil. Mi-am găsit scuze bune, mi le murmuram singură, considerându-mă sinceră, È™i deodată un alt „eu” țâșnea È™i-mi combătea propriile argumente, strigându-mi că nu mă amăgeam pe mine însămi, deÈ™i după toate aparenÈ›ele acela era adevărul. Dar nu era, de fapt, celălalt eu cel care mă înÈ™ela? Luciditatea asta nu era eroarea cea mai mare?(...)

  Mi-a fost greu să mă adun după ce am întors ultima filă a cărÈ›ii, pentru că stilul autoarei m-a făcut să mă ataÈ™ez de personaje într-un timp È™i spaÈ›iu relativ scurte (156 de pagini, pe care, cu suspans, le-am parcurs într-o ora È™i jumătate). M-am identificat cu Cécile, pentru că ea este un tipar al adolescentului întrucâtva debusolat, aflat într-o permanentă „cântărire” a lucrurilor, fapt ce duce la maturizarea ei, trasându-i, totodată, noi perspective. Cred că, de fapt, tânăra reprezintă un alter-ego al însăși scriitoarei, iar, dacă această teorie nu este fondată, ei bine, în sufletul meu, aÈ™a se reflectă ea: o copilă de 18 ani, aflată în căutarea unui sens al propriei existenÈ›e, luptând cu sinele È™i cu ceilalÈ›i pentru ca, în definitiv, să se (re)găsească.


    O poveste de dragoste de departe a fi siropoasă, cu un final tragic, care a „deschis calea către o societate mai tolerantă” (The Daily Telegraph) sau... altfel spus, o lectură scurtă, dar plină de semnificaÈ›ii, numai bună pentru zilele de vacanță. (Click AICI pentru a cumpăra cartea)





    Avem nevoie să păstrăm în viață copilul din noi È™i ce mod mai bun de a face asta dacă nu întoarcerea la plăcerile copilăriei? Cu toÈ›ii am fost (È™i unii dintre noi continuăm să fim) fascinaÈ›i de culori, de desen, de libertatea proprei creativități. Pentru aceia dintre noi care simÈ›im nevoia de a ne relaxa...altfel È™i de a trezi la viață amintirile celei mai frumoase perioade a existenÈ›ei noastre, editurile propun cărÈ›ile de colorat pentru cei mari, e drept, ceva mai dificile față de cele pentru copii.


    Am intrat de curând în posesia unei asemenea cărÈ›i, după o perioadă în care am fost sceptică È™i m-am ferit cumva de acest gen de activitate. Consideram că, în ciuda a ceea ce susÈ›ineau alÈ›ii, cărÈ›ile acestea nu sunt decât un mijloc de a pierde vremea sau de a-È›i exersa creativitatea (dar de unde timp pentru aÈ™a ceva?!), însă nu bănuiam că aduc vreun beneficiu. Ei bine, iată că m-am înÈ™elat È™i, după ce am încercat È™i eu experienÈ›a unei asemenea „poveÈ™ti”, le dau dreptate celor care o promovează. Cartea mea este de la editura Corint, găsită întâmplător în CartureÈ™ti È™i a costat 20 de lei (un preÈ› foarte bun pentru o astfel de carte, în general ele fiind 40-50 lei). Dincolo de imaginile propuse, conÈ›ine È™i o scurtă poveste, ceea ce oferă originalitate volumului È™i îl face cu atât mai tentant pentru mine. Din punct de vedere calitativ, este satisfăcătoare: foaia este groasă, astfel că puteÈ›i utiliza atât creioane, cât È™i carioci, fără a vă face probleme că s-ar putea imprima tuÈ™ul pe celelalte desene. Din nefericire, timpul nu mi-a permis să mă joc prea mult, dar mi-am rupt câteva ore, zilele trecute, din programul cotidian È™i am finalizat o planșă. 
    Beneficiile pe care le-am constatat? ÃŽn afară de actul de a colora în sine (care presupune creativitate, imaginaÈ›ie È™i ne scoate cumva din sumbra banalitate, amintindu-ne de tărâmurile fantastice în care, copii fiind, obiÈ™nuiam să „călătorim”), cartea este un mijloc bun de a te relaxa, tocmai pentru că te face pentru un moment să uiÈ›i de viaÈ›a de adult sau de tânăr ocupat È™i presat de diverse probleme, întorcându-te la postura de copil. Pentru o fire cu o imaginaÈ›ie ceva mai bogată, asemenea mie, imaginile È™i culorile pe care le-am folosit pentru a  „da viață” desenelor au fost È™i o sursă de inspiraÈ›ie, în mintea mea izbucnind un întreg amalgam de idei (transpuse mai apoi într-un eseu). Se pare că È™i psihologii susÈ›in utilitatea unor asemenea cărÈ›i, întrucât ele ne eliberează mintea È™i ne relaxează, antrenându-ne, totodată, creativitatea, adesea umbrită de maturitate. E drept că este la fel de util să desenezi singur È™i să dai astfel frâu liber spiritului creator, însă pentru mine este cu mult mai dificil. Poate că astfel de cărÈ›i sunt metoda oamenilor lipsiÈ›i de talent de a-È™i pune, totuÈ™i, la lucru imaginaÈ›ia.
    Vă recomand să încercaÈ›i această metodă de relaxare È™i aÈ™tept imagini cu desenele colorate de voi (pe cel realizat de mine îl puteÈ›i vedea mai jos). Și, pentru că tot vorbeam despre cadouri potrivite de Crăciun:o astfel de carte ar bucura, cu siguranță, pe oricine, aÈ™a că nu ezitaÈ›i să o oferiÈ›i dacă aveÈ›i ocazia.



    Mirosul Crăciunului ne învăluie cu fiecare zi scursă.Odată cu el, lipsa de inspiraÈ›ie în ceea ce priveÈ™te cadourile (îndeosebi sub presiunea unui buget restrâns) pentru cei dragi devine din ce în ce mai acută. Vă vin astăzi în ajutor, cu o scurtă listă de cadouri livreÈ™ti sub 20 de lei, care abia aÈ™teaptă să fie aÈ™ezate sub brad, în aÈ™teptarea noilor posesori!




  1. Mircea Cărtărescu- „Mendebilul” : Am fost fascinată de stilul lui Cărtărescu încă din clasele mici, când, într-unul dintre manualele mele am găsit un text, poate unul dintre cele mai banale scrieri ale lui, dar care, prin tehnica povestirii în ramă, a reuÈ™it să mă încânte. L-am uitat, apoi, pe Cărtărescu în cufărul amintirilor, pentru că am fost descurajată de cei din jur, care îmi spuneau ca nu am maturitatea necesară pentru a-l înÈ›elege. ÃŽn final, mi-am făcut curaj È™i l-am redescoperit, iar „Mendebilul”, carte pe care am cumpărat-o într-o zi ploioasă, fără a intui măcar subiectul, a fost una dintre primele opere care mi-au deschis apetitul pentru acest autor. Cartea este o incursiune în copilărie, accentuând momentul apariÈ›iei unui băiat într-un grup de copii, amprentându-le destinul prin poveÈ™tile È™i teoriile È™ocante pe care le lansează.  Volumul apărut la Humanitas cuprinde È™i alte două scrieri semnate de autor: „Ruletistul” (în care scriitorul, ajuns la bătrâneÈ›e, rememorează întâlnirea cu un om ce pare, mai degrabă, rodul imaginaÈ›iei sale, singurul său cititor fiind, de-acum, Moartea) È™i „Arhitectul” ( abordând tema creaÈ›iei È™i a creatorului, prin multiple aluzii È™i trimiteri la filosofia lui Eliade).  Este adevărat că povestirile în discuÈ›ie reprezintă o lectură rafinată, astfel că pot fi un cadou potrivit doar celor pasionaÈ›i de acest tip de cărÈ›i, altfel riscând a fi considerate obositoare. PreÈ›ul cărÈ›ii este de 19 lei.
  2. Graham Greene-„La drum cu mătusă-mea”: Cartea prezintă călătoriile lui Henry Pulling, fost director de bancă, în vârstă de 50 de ani, alături de matuÈ™a Augusta, pe care o cunoaÈ™te la înmormântarea mamei lui. MătuÈ™a Augusta va fi cea care îi va releva bărbatului o altă latură a vieÈ›ii. Henry, un om fără experiență, care s-a dedicat întotdeauna carierei, va trece de la o existență banală, bazată în mare parte pe îngrijirea gherghinelor È™i o posibilă, dar neconsumată, relaÈ›ie cu domniÈ™oara Keene, la una plină de neobiÈ™nuit, de mister  È™i aventură. DeÈ™i septuagenară, mătuÈ™a Augusta este nonconformistă, plină de viață, făcând parte din cercuri periculoase, vârsta devenind un factor pozitiv È™i, totodată, un motiv pentru care scapă din ghearele poliÈ›iei (cine s-ar gândi că o bătrânică ar fi în stare să ascundă, de pildă, un lingou de aur într-o lumânare imensă?). De-a lungul călătoriei celor doi, Henry va afla cine este cu adevărat mătuÈ™a sa, cu ce se ocupă, cunoscându-i partenerii, deopotrivă de afaceri È™i de…viață, pentru ca farmecul mătuÈ™ii va stârni gelozia È™i pasiunea multor foÈ™ti (sau actuali) bărbaÈ›i din jurul ei. Restul recenziei, realizate de mine acum câteva luni, o puteÈ›i citi aici. Romanul este potrivit unei persoane care iubeÈ™te lecturile relaxante, pline de comic, poate, chiar, cu tentă poliÈ›istă. A apărut la editura Polirom È™i costa doar 18,95 lei.
  3. F.Scott Fitzgerald-„Marele Gatsby”: Cine nu a auzit de capodopera cinematografică „Marele Gatsby”? Ei bine, pentru cei care nu È™tiu încă, filmul este o transpunere a cărÈ›ii la fel de (sau, din punctul meu de vedere, cu mult mai) valoroase. Scurta operă a lui Fitzgerald are în centru povestea de dragoste dintre extravagantul Jay Gatsby (în trecut, sărac) È™i Daisy, femeia căsătorită cu un bărbat înstărit.  Iubirea aduce transformări în viaÈ›a ambelor personaje, dar se sfârÈ™eÈ™te tragic, nu este împlinită È™i lasă cititorului regretul È™i tristeÈ›ea unei lecturi cu adevărat emoÈ›ionante. Pentru un apropiat îndrăgostit de cărÈ›ile de dragoste, sensibil sau pentru cineva care a văzut filmul, dar nu a citit cartea, romanul lui Fitzgerald este un cadou perfect. Romanul poate fi găsit la editura Polirom, la preÈ›ul de 17.95 lei.
  4. Rui Zink-„Cititorul din peÈ™teră”: Rui Zink este o descoperire recentă È™i foarte dragă mie, în sensul în care, deÈ™i foloseÈ™te un limbaj simplu, iar cărÈ›ile sale sunt scurte, concise, ele cuprind multiple trimiteri la cultura È™i literatura universală. Provocatoare, plină de legături cu marile capodopere livreÈ™ti ale lumii, „Cititorul din peÈ™teră” aduce în discuÈ›ie povestea unui băieÈ›el, ajuns într-o peÈ™teră, unde îl întâlneÈ™te pe Anibalector, un monstru îndrăgostit de lectură. Ca o Seherezada, tânărul este nevoit să îi citească È™i să îi povestească lui Anibalector pentru a rămâne în viață. ÃŽntâlnirea dintre cei doi aduce în atenÈ›ia cititorului problema lecturii È™i a formării individului modern, care tinde să se lase acaparat de comoditatea fotoliului său, orbit de mass-media, în detrimentul iubirii pentru capdopere, pentru carte. Un cadou minunat, o lecÈ›ie de citit încântătoare atât pentru cei mici, cât È™i pentru cei mari, la doar 19 lei, apărută, de asemenea, la editura Humanitas.
  5. A.H.Bartlett-„Omul obsedat de cărÈ›i”: Revenim în sfera cărÈ›ilor poliÈ›iste, de această dată cu un roman incitant prin prisma subiectului. John Gilkey este un hoÈ› aparte, pentru că fură, spre mirarea tuturor, volume rare din librării È™i anticariate. Cu toate acestea, dorinÈ›a lui nu este de a le vinde sau de a obÈ›ine profit de pe urma lor, ci de a le citi, dezvoltând o iubire obsesivă pentru ele. O adevărată engimă va pune pe jar un împătimit al cărÈ›ii, într-un joc de-a È™oarecele È™i pisica. Palpitant, plin de suspans È™i de episoade neaÈ™teptate, romanul este o alegere perfectă atât pentru cei care obiÈ™nuiesc a citi romane poliÈ›iste, cât È™i pentru pasionaÈ›ii de carte, în general, dornici de a se avânta în căutarea neobiÈ™nuitului hoÈ›. Cartea a apărut la editura Nemira È™i costa 19,53 lei (preÈ›ul variază, din câte am observat cercetând librăriile virtuale, dar se învârte în jurul sumei de 20 lei).
    Acestea sunt doar câteva dintre sugestiile mele de cadouri livreÈ™ti acccesibile, care, cred eu, ar încânta orice cititor. AÈ™ mai adăuga, pe scurt, colecÈ›ia de cărÈ›i în limba engleză de la editura Penguin, micuÈ›e È™i negre, al căror preÈ› este cuprins între 5-7 lei È™i care, prin diversitatea temelor È™i a stilurilor, sunt, cu siguranță, potrivite oricărui gust. Ca un pont, site-urile specializate în vânzarea de cărÈ›i, precum Libris, favoritul meu, au reduceri în această perioadă, astfel că aceste volume pot fi găsite la preÈ›uri mai mici decât cele menÈ›ionate de mine. Sper ca restrânsa mea listă de recomandări să vă fie de ajutor È™i să vă inspire în alegerea celui mai potrivit cadou!