Ultimele postări
     Luna trecută, în timp ce hoinăream pe Internet între două capitole la istorie È™i câteva diagrame Venn la logică, pregătindu-mă pentru examenul de Bacalaureat (care, slavă Domnului, a trecut), am dat peste un articol în care se vorbea despre „GândeÈ™ti?”: locul în care îți petreci timpul citind È™i eÈ™ti plătit. Am rămas uimită; ideea mi-a ridicat multe semne de întrebare (pentru că, nu-i aÈ™a?, pare incredibil), astfel că doza de scepticism È™i neatenÈ›ia (care m-a făcut să înÈ›eleg că totul are loc într-un alt oraÈ™, nicidecum la câteva minute de mine) m-au determinat să abandonez ideea de a mă înscrie. Din fericire, câteva zile mai târziu, mă aflam din nou în faÈ›a monitorului, de această dată mult mai...receptivă È™i, recitind condiÈ›iile de „participare”, am hotărât să încerc. După un interviu de la care am plecat uÈ™or dezamăgită de propriile răspunsuri am aflat că am fost selectata printre cei 50 de norocoÈ™i care se pot bucura de statutul de membru „GândeÈ™ti?”. Lucru care È™i acum îmi imprimă un zâmbet.
     Cum a prins viață „GândeÈ™ti?” È™i cum funcÈ›ionează? Pe scurt, proiectul este susÈ›inut de mai multe firme ale aceluiaÈ™i antreprenor, care a ales să redirecÈ›ioneze impozitul pe profit către propriul ONG. A fost modul prin care a dorit să investească direct în cultură, mai cu seamă în tinerii care promit È™i care, evident...citesc! Membrii „GândeÈ™ti?”, aleÈ™i în urma unui interviu, au vârste cuprinse între 15-26 de ani, fac parte din instituÈ›ii de învățământ È™i sunt dispuÈ™i să se deconecteze de la tehnologie È™i să se afunde în lumea livrescului. Pentru fiecare oră de lectură (în care telefonul este „abandonat” la bar), un membru primeÈ™te 10 lei, condiÈ›ia fiind ca, la sfârÈ™itul lunii, să aibă un total de minim 25 de ore de citit. Pentru mai multe detalii, vă invit să consultaÈ›i site-ul, unde veÈ›i găsi lămuririle de care, poate, aveÈ›i încă nevoie: http://www.gandesti.ro/ .



   Examenul care mi-a acaparat  atenÈ›ia în ultima perioadă m-a împiedicat să fiu o membră activă a comunității „GândeÈ™ti?”. Săptămâna aceasta am reuÈ™it să fac o vizită locului (unde, cu siguranță, îmi voi petrece o bună parte din vacanță). Am ales să citesc „Ulise” de Joyce, o lectură cu care mă lupt de ceva vreme È™i care încă mă învinge. Am fost uimită să vad că nu puÈ›ini erau cei care se aflau acolo când am ajuns, citind fel È™i fel de romane, socializând È™i bucurându-se de È™ansă. Astăzi, când mă voi duce din nou, plănuiesc să încerc altceva, gama fiind, în orice caz, variată. Laptop-ul de la intrare îți permite să scotoceÈ™ti printre volumele (vreo 7000, din câte am înÈ›eles) care aÈ™teaptă pe rafturi.  O carte bună, atmosferă plăcută È™i oameni dornici să cunoască: ce poate fi mai frumos?  „GândeÈ™ti?” nu este doar despre citit. Este despre gândit (după cum relevă È™i numele), despre formare È™i deprinderea unor aptitudini care să te ajute să evoluezi. Sunt sigură că iniÈ›iativele noastre, ale celor care facem parte din proiect, vor fi multe È™i demne de apreciat, dar despre ele vă voi vorbi È™i vouă cât de curând. Și, sunt la fel de sigură, că, în pofida părerii celor care critică ideea, motivând că un cititor adevărat nu are nevoie de recompense financiare (lucru cu care sunt de acord), membrii vor investi sumele primite în lucruri care cântăresc. Mărturisesc că am pornit pe „drumul” „GândeÈ™ti?” din două dorinÈ›e: pe de o parte pentru a petrece cât mai mult timp citind È™i experimentând diverse lecturi, iar pe de altă parte pentru a investi banii primiÈ›i în educaÈ›ia copiilor din centrul de plasament  unde, mai nou, sunt voluntar È™i în cărÈ›i care îmi vor fi necesare mai departe.  Pentru că, aÈ™a cum ne-a spus È™i cel care coordonează întreaga viitoare-familie „GândeÈ™ti?” (È™i căruia doresc să îi mulÈ›umesc pentru tot), este important să È™tii să oferi la rândul tău din ceea ce primeÈ™ti È™i să contribui, oricât de puÈ›in, la îmbunătățirea societății din care faci parte.

     „GândeÈ™ti?” este dovada că se poate. Că există oameni care luptă cu adevărat pentru cultură, pentru tineri, pentru lume. Un fel de eroi lipsiÈ›i de superputeri, dar care au super-iniÈ›iative, super-suflet È™i super-admiraÈ›ie din partea celorlalÈ›i (sau cel puÈ›in aÈ™a ar trebui). Sper ca acest centru să fie punctul primordial al ceea ce va deveni un întreg lanÈ› cultural, răspândit în toată È›ara (È™i nu numai). Poate vom reuÈ™i, prin exemplul nostru, să îi convingem È™i să îi motivăm È™i pe alÈ›ii să pornească propriul „GândeÈ™ti?”. Și astfel lumea va fi un pic mai bună. 

 
    
 
    Pentru un împătimit iubitor al lecturii, cadoul ideal (sau potrivit, cel puÈ›in) este reprezentat de cărÈ›i. Am È™ansa de a fi înconjurată de oameni care, după ce au reuÈ™it să mă „decripteze”, au înÈ›eles bucuria pe care, asemenea unui copil, o resimt cu fiecare carte primită. Prin urmare, biblioteca mea este un veritabil cufăr cu amintiri È™i dovezi de prietenie sau admiraÈ›ie, pentru că strânge pe rafturile ei volume-cadou la care mă întorc nu neapărat din dorinÈ›a de a le reciti, ci de dragul dedicaÈ›iilor. 



    Fie că este vorba despre dedicaÈ›ii din partea unor autori contemporani (în „topul” meu aflându-se pe primul loc Mircea Cărtărescu, a cărui prezență la diverse evenimente încerc sa nu o ratez), fie despre cele din partea unor prieteni, profesori, cunoÈ™tinÈ›e care mi-au bucurat sufletul cu daruri tipărite, toate ocupă un loc la fel de important în inima mea, amplificând valoarea cărÈ›ii de mii de ori. Sunt un om care se teme de uitare, astfel că amintirile îmi sunt indispensabile, iar micile enunÈ›uri încrustate cu cerneală undeva, pe o filă de carte mă încântă întotdeauna. Cu toate acestea, când ofer o carte mă lovesc de o acută lipsă de inspiraÈ›ie (contrar aparenÈ›elor) È™i, de multe ori, trăiesc cu impresia că rândurile mele sunt seci È™i goale, neexprimând acel „tot” la care mă gândeam scriind. De cele mai multe ori găsesc soluÈ›ia în citate culese de prin lecturile mele sau în cuvinte care îmi apar în minte È™i pe care încerc să le îmbin ca pe niÈ™te piese de puzzle. Pentru că am observat că nu sunt singura care se confruntă cu această, e drept, jenantă situaÈ›ie, am pregătit o mini-listă care să vă inspire în redactarea unei dedicaÈ›ii memorabile: citate, fragmente de poezie È™i alte mici sugestii.



Citate:


    „Firea omului fuge de singurătate ÅŸi caută totdeauna un sprijin care nu este mai dulce decât inima unui prieten.” („De Amicitia”-Cicero)

  „Ori de câte ori îți vine să critici pe cineva, indiferent pe cine, nu uita că nu toÈ›i oamenii de pe  lumea asta s-au bucurat de avantajele de care ai avut tu parte” („Marele Gatsby”-F.Scott Fitzgerald)

„Pentru a fi fericit trebuie doar să te gândeÅŸti că undeva, printre milioane de stele, este fiinÅ£a iubită.” („Micul PrinÈ›”-Antoine de Saint-Exupéry)

    „Dar tocmai asta e trăsătura cea mai frumoasă a omului: el nu se descurajează È™i nu se scârbeÈ™te niciodată într-atâta încât să renunÈ›e să ia lucrurile de la început, deoarece È™tie că e important È™i merită să o facă.” („Fahrenheit 451”-Ray Bradbury)

   „Poate că e mai înÈ›elept să depunem armele în faÈ›a miracolului generozității omeneÈ™ti È™i să spunem pur È™i simplu mulÈ›umesc, sincer È™i neîncetat, atâta timp cât vom avea glas.” („Mănâncă, roagă-te, iubeÈ™te”-Elizabeth Gilbert)

  


Versuri:


„Privitor ca la teatru 
Tu în lume sa te-nchipui: 
Joace unul È™i pe patru, 
TotuÈ™i tu ghici-vei chipu-i, 
Și de plânge, de se ceartă, 
Tu în colÈ› petreci în tine 
Și-nÈ›elegi din a lor artă 
Ce e rău È™i ce e bine. ”  („Glossa”-M.Eminescu)



„Când hoinărind, alăturea,
noi mână-n mână ne găsim
cu ochii la aceeaÅŸi stea -
mai e nevoie de destin?”  („Strofe de-a lungul anilor”-L.Blaga)



Eu cred că un om este ceea ce îşi aduce aminte
despre sine însuşi. Bunăoară, eu mă consider pe
mine ceea ce îmi aduc aminte că sunt. De asta
uneori oamenii sunt în aparenţă schimbători sau au
umori diferite.
De fiecare dată îţi aduci aminte alte lucruri despre
tine însuÅ£i.”  („Gând 11”- N.Stănescu)


„Adu-Å£i aminte: Timpul ce tot mai lacom joacă
Nemăsluind, câştigă oricând, e scris aşa
Dar ziua scade; noaptea e mare; nu uita!” („Ceasornicul”- Ch.Baudelaire) 


„Fii înaintea oricărei despărÈ›iri, ca È™i cum s-ar afla
în urma ta, ca iarna care tocmai sfârșește.
Căci printre ierni, e-o iarnă ce-atât te va ierna, 
ca inima È›i-o-ntrece È™i supravieÈ›uieÈ™te.” („Sonetul către Orfeu II, 13” -Rainer Maria Rilke)



Sugestii:

    Nu uita că ceea ce contează cu adevărat atunci când concepi o dedicaÈ›ie este să fie din suflet È™i să te reprezinte. DedicaÈ›ia nu trebuie să fie neapărat o urare: poate îmbrăca forma unui citat motivaÈ›ional sau a unuia prin care îi sugerezi că nu vei uita respectiva persoană, îi transmiÈ›i o „lecÈ›ie” despre o anumită valoare (prietenie,familie, iubire, încredere, curaj, etc.) sau îi mărturiseÈ™ti rolul important pe care îl are în viaÈ›a/formarea ta. PoÈ›i nota o amintire care vă leagă, un desen sugestiv, versurile unei melodii, o replică, o secvență care face parte din trecutul vostru comun, un mesaj scurt prin care îi arăți motivele pentru care o apreciezi, pentru care îi dăruieÈ™ti respectiva carte sau un simplu „MulÈ›umesc” însoÈ›it de explicaÈ›ia de rigoare. Pentru ca amintirea să se păstreze vie, adaugă data È™i semnătura ta. Peste ani, când nostalgia va inunda sufletul respectivului, dedicaÈ›ia îi va aduce aminte de tine, de momentele petrecute împreună È™i îi va imprima, cu siguranță, un larg zâmbet pe chip. Pentru ca suntem oameni È™i ajungem, într-un moment al existenÈ›ei noastre, să ne hrănim cu amintiri.

    AÈ™tept sugestiile voastre, versuri, citate sau poze cu dedicaÈ›ii care vă plac sau vă inspira. Spor la dăruit È™i la citit!



   La ceas de seară mă despart de scrisorile lui Joyce. Nu pentru că le-aÈ™ fi parcurs pe toate, încercându-mă acum o caldă nostalgie a despărÈ›irii, ci pentru că am cedat. Da. După luni întregi în care nu m-am lăsat, ci am luptat cu fiecare carte care îmi părea a fi o provocare, am renunÈ›at. Și, sub unda unei uÈ™oare nervozități vă povestesc (pe fugă, e drept) despre experienÈ›a mea cu epistolele în discuÈ›ie.


    
    James Joyce a fost (È™i continuă să fie) un scriitor enigmatic pentru mine. „Ulise” (pe care, de altfel, plănuiesc să o recitesc curând) mi-a ridicat tot soiul de semne de întrebare, m-a rostogolit printr-un amalgam de stări È™i m-a făcut, în final, să mă îndrăgostesc de autor pentru curaj, talent, inovaÈ›ie, stil È™i paleta de calități poate continua. Prin urmare, când am văzut pe rafturile unei librării clujene „Dragă Nora”, alături de numele impunător al autorului său, nu am stat pe gânduri È™i am „adoptat” cartea. Nu È™tiu când am început lectura. Cert este că a fost o provocare de „n” ori mai mare decât „Ulise”, din simplul motiv că nu a corespuns gusturilor mele nici în materie de literatură, nici în materie de...stil. Am cunoscut un alt Joyce, un Joyce intim, acel Joyce uman pe care, poate, l-aÈ™ fi vrut „înghiÈ›it” de latura sa poetică. Iar astăzi am capitulat.
    „Dragă Nora” este o culegere de scrisori adresate de Joyce iubitei È™i, mai apoi, soÈ›iei sale, Nora Barnacle: muză, prietenă, amantă, ipostază maternă, chiar, în viaÈ›a scriitorului. Interesante sunt legăturile dintre biografia celor doi, a poveÈ™tii lor de dragoste È™i geneza sau compoziÈ›ia romanului „Ulise”, operă care îl înscrie pe Joyce în rândul geniilor literaturii universale. ÃŽn acest sens, prefaÈ›a volumului mi s-a părut încântătoare, relevând istoria întâlnirii lor È™i, totodată, evoluÈ›ia acestei relaÈ›ii tumultoase. Scrisorile sunt oglinzi ale sufletului autorului, relevându-i feÈ›ele nebănuite: euforie, dezamăgire, pathos, disperare...toate se reflectă în rândurile pe care Joyce le dedica fiinÈ›ei adorate. Din acest punct de vedere, cartea per ansamblu este un suport extraordinar pentru o eventuală analiză psihologică. Cititorul are È™ansa de a pătrunde în labirintul sufletesc al îndrăgostitului, în laboratorul său de creaÈ›ie care suferă transformări cu fiecare experiență erotică trăită de artist. 
    Motivul pentru care am renunÈ›at? Șocul. Șocul provocat de pasajele îmbrăcate în limbaj vulgar, explicit, scenele prea crude, perverse care îmi alterau, într-o oarecare măsură, imaginea aceea ideală a scriitorului. Joyce își arată ataÈ™amentul față de Nora nu printr-un limbaj poetic, măgulitor, ci prin lentila dorinÈ›ei de o avea, dorință exagerată în multe secvenÈ›e, după umila mea părere. Dintr-o prejudecată prostească, îmi închipui artiÈ™tii drept fiinÈ›e poetice È™i romantice (m-am blocat, probabil, undeva în secolele XVIII-XIX). Scriitorii sunt oameni. Au obsesiile lor (fie ele È™i erotice), minusurile lor, problemele pe care noi, cititorii, nu le sesizăm întotdeauna, graÈ›ie scrisului opac care creează ideea de pace, liniÈ™te, calm în viaÈ›a lor, iar atunci când le ivim ne sperie, ne îndepărtează, prosteÈ™te, într-adevăr, de idol. Nu sunt o fană a vulgarului, nici a scrierilor erotice, nici măcar a poveÈ™tilor de dragoste siropoase È™i poate tocmai de asta nu am reuÈ™it să mă identific cu opera amintită. Mă bucur, însă, că am aprofundat biografia lui Joyce, descoperind tenebrele existenÈ›ei sale, o poveste de iubire, să spunem, condimentată È™i un profil psihologic complex, schimbător È™i surprinzător cu fiecare pagină. 

E straniu din ce mlaștini izvodesc îngerii spiritul frumuseții. pag. 18

     Pentru pudici, „Dragă Nora” este o provocare în complexul sens al cuvântului, dar, în pofida stilului care poate deranja, aspectele ce È›in de psihologie, precum È™i primele scrisori (dovada unui frumos romantism) fac din culegerea de scrisori o lectură plăcută.

     Nu sunt un Guru al limbii române (È™i nici nu îmi doresc să fiu), dar sper să ofer o mână de ajutor celor care se află în categoria liceenilor asemenea mie, pentru care Bacalaureatul (cândva examen al maturității, azi luat peste picior de mulÈ›i) bate la ușă.  Răsfoind marea carte a... Internetului am remarcat (surprinsă, e drept) că proba de care par a se teme cei mai mulÈ›i dintre elevi este cea de limbă È™i literatură română. Eu sunt una dintre (probabil) fericitele persoane care È™i-au echivalat proba scrisă a acestui examen, datorită rezultatelor obÈ›inute la Olimpiada InternaÈ›ională, astfel că nu simt presiunea teancurilor de comentarii sau a nesfârÈ™itelor variante mai mult sau mai puÈ›in rezolvate. Recunosc, însă, că proba de limbă È™i literatură română nu este una uÈ™oară din cauza subiectivității care stabileÈ™te o barieră, de multe ori, între elev È™i nota maximă, dar cred că este accesibilă È™i de bun simÈ› pentru oricine, în pofida profilului sau a intereselor generale ale individului. Schimbări care s-ar putea face Ã®n cadrul examenului (prin extensie, programelor, sistemului) ar fi multe , dar despre asta vom discuta, poate, într-o altă postare. Până atunci, ne descurcăm cu ce avem È™i încercăm să descoperim formula care să ne conducă spre acel rezultat mult visat. Tocmai de aceea, m-am gândit să scotocesc prin bibliotecă È™i să vă recomand câteva auxiliare care să vă ajute în vederea pregătirii examenului. Și, ca să nu pierdem timpul, prezentările vor fi scurte, concise.




1.Comunicare ficțională și nonficțională-Ed.Diversitas (autori:Anda Grif, Diana Olah, Ioana Enescu, Gabriela Șerban)

    Această carte este utilă atât pentru proba orală, cât È™i pentru Subiectul I al celei scrise (dar multe aspecte pot fi aplicate È™i la Subiectul al III-lea). Prima parte tratează textul nonficÈ›ional, prezentând concepte È™i teorii legate, în principal, de comunicare: tipologia textelor, stiluri, funcÈ›iile limbajului, situaÈ›ia de comunicare. Cea de-a doua parte abordează textul ficÈ›ional, făcând o sinteză a fiecărui gen (liric,epic È™i dramatic), alături de noÈ›iuni, precum instanÈ›ele comunicării, limbajul poetic, nivelurile textului poetic (fonetic,lexical, morfosintactic, etc. utile în vederea interpretării textului), specii È™i trăsături. De asemenea, auxiliarul cuprinde o anexă în care sunt sintetizare curentele literare. Prezentările sunt schematice, deci pot fi uÈ™or de reÈ›inut È™i de parcurs. Am apreciat prezenÈ›a a numeroase scheme, liste, structuri care evidenÈ›iază esenÈ›ialul È™i rezumă atât cât trebuie ceea ce trebuie.


2.Totul despre pregătirea examenului de bacalaureat la limba și literatura română-Alina Panait


    Nu am fost niciodată adepta tocitului unor comentarii. Cred că secretul unei lucrări bune (È™i, totodată, unui mod eficient de a învăța) constă în următorii paÈ™i: citirea operei, selectarea unor secvenÈ›e importante È™i a câtorva concepte generale (temă, perspectivă, instanÈ›ele comunicării È™i alte procedee, în funcÈ›ie de context) È™i încercarea de a comenta È™i de a trece prin propriul filtru opera. Dar, pentru că nu vreau să dezbat această temă acum, trecem rapid la următoarea carte folositoare, de această dată, pentru Subiectul al III-lea. Auxiliarul în discuÈ›ie cuprinde fiecare operă din programa de Bacalaureat, prezentând povestirea generală a respectivei scrieri, contextul apariÈ›iei, relaÈ›ia dintre personaje (unde este cazul), tema, titlul, tehnicile È™i procedeele folosite, caracterizări, structură, interpretare pe nivel (lexical,fonetic, etc.), È™.a.m.d. . Este utilă pentru învățarea È™i fixarea fiecărui text din programă. Spre deosebire de cartea mai sus menÈ›ionată, aceasta are prezentări ample, schemele sunt rareori prezente È™i am sesizat prezenÈ›a a numeroase cliÈ™ee (fapt des întâlnit în comentariile È™i cărÈ›ile de acest gen), dar poate fi un suport de aprofundare bun pentru cei interesaÈ›i.



(Click pe poză pentru mărire)


3.Receptarea textului-Noțiuni de teorie literară, limbă și comunicare-Ed. Polirom (autori:Camelia Gavrilă, Mihaela Doboș)

    Aceasta este una dintre cărÈ›ile care m-au bântuit în ultimii ani în vederea pregătirii pentru diverse competiÈ›ii. Spre deosebire de volumele anterioare, acest ghid de receptare este mai complex, are o formulare, mi se pare, mai elevată, câteva citate critice, trimiteri către diverse opere (È™i chiar către alte arte:pictură, sculptură), toate oferindu-i, întrucâtva, greutate. Realizează o sinteză a teoriei literare (de la trăsăturile generale ale literaturii, până la opera epică, lirică, dramatică, fiecare amplu prezentată), dar È™i a conceptelor comunicării )repere teoretice, textul literar È™i nonliterar, stilul, moduri de expunere, tipuri de text, limbaj). Interesante este secÈ›iunile dedicate Lecturii (tipuri de lectură, lectura creativă, lectura critică)  Artei (limbajul literaturii, al picturii, al muzicii), deosebind auxiliarul de altele existente.  Cred că dintre toate cărÈ›ile prezentate în acest articol (È™i, îmi permit să spun, dintre cele aflate pe piață) aceasta este cea mai bine realizată, indicată atât pregătirii probelor examenului de Bacalaureat, cât È™i olimpiadelor (până într-un anumit punct). Oferă cititorului È™ansa de a-È™i crea o baza de concepte È™i teorie pe care, dezvoltând-o, să o urce la un alt nivel. ÃŽn orice caz, o piatră de temelie importantă pe care o recomand cu tot sufletul.


4.Gramatică și stilistică pentru uz școlar-Editura Universitară (autori:Constanța Bărboi, Victor Lișman)

    Partea de gramatică din această carte este extraordinar structurată È™i uÈ™or de receptat. BineînÈ›eles, în acest sens contribuie la evitarea anumitor greÈ™eli, dar, cum gramatica nu mai este materie de sine stătătoare în programă È™i este slab evidenÈ›iată în cerinÈ›ele examenului, ne îndreptăm atenÈ›ia spre capitolele ce È›in de stilistică. Figurile de stil, limbajul artistic, stilurile, punctuaÈ›ia sunt doar câteva dintre problemele teoretice care pot fi înÈ›elese È™i asimilate datorită acestei culegeri. Cuprinde, de asemenea, teste (grila È™i nu numai) pentru verificare È™i fixare, dar culegerea poate fi un suport util È™i pentru cei care urmează să susÈ›ină admiterea la diverse facultății de profil.
  

    Acestea au fost propunerile mele care, sper, să se dovedească folositoare în procesul vostru de învățare. Dincolo de acestea, vă recomand să evitaÈ›i asimilarea mecanică. ÃŽncercaÈ›i să înÈ›elegeÈ›i ceea ce citiÈ›i/ învățaÈ›i È™i tineÈ›i seamă de cel mai important lucru: lectura operelor. Mult succes la examene È™i spor la învățat!
     Lecturile mele s-au dorit a fi întotdeauna o incursiune în culturi cât mai diverse, ca într-o călătorie a cărei destinaÈ›ie nu o poÈ›i estima. Prin urmare, biblioteca mea a devenit un fel de „Babel”, È™i, cu toate acestea, simt că literatura japoneză este prea puÈ›in prezentă, nereuÈ™ind să atingă acea coardă sensibilă a sufletului meu de cititor. ÃŽn contrast cu opinia majorității care o ridică în slăvi, declarându-È™i infinita apreciere față de ea, umilul meu gust în materie de literatură s-a identificat prea rar cu scrierile japonezilor. Recunosc: nu am parcurs multe, dar despre cele citite pot afirma că sunt bine scrise, interesante È™i...atât. Tocmai de aceea ambiÈ›ia È™i provocarea sunt cu atât mai mari. Voi continua să mă plimb pe cărările acestei literaturi până voi găsi cartea care să mă facă să mă îndrăgostesc (iremediabil, sper) de Japonia È™i ale sale opere.




      De curând am vizitat Clujul È™i, cum îi stă bine unui cititor, am intrat în câteva librării, de unde m-am întors, printre altele, cu un roman japonez. Nu, ideea nu mi-a aparÈ›inut, ci a venit din partea unei doamne profesoare care, îndrăgind „Èšara zăpezilor”, mi-a recomandat-o. DeÈ™i mă feream, pentru moment, a mai încerca să citesc literatură japoneză, m-am lăsat convinsă, mai ales că romanul a primit în 1968 Premiul Nobel (de altfel, Kawabata a fost primul scriitor japonez căruia i-a fost decernat acest premiu). Și, într-o după-amiază calmă, ploaia m-a găsit citind „Èšara zăpezilor”...
     ÃŽntr-un È›inut izolat al Japoniei, în care zăpadă îmbracă peisajul È™i sufletele personajelor È™i care atrage turiÈ™ti datorită izvoarelor calde cunoscute pentru ajutorul lor în vindecarea diferitelor afecÈ›iuni, Shimamura o întâlneÈ™te pe Komako, o gheișă a cărei poveste o descoperă mai târziu. DeÈ™i căsătorit, Shimamura croieÈ™te sentimente pentru frumoasa fată, dar, după o perioadă petrecută alături de ea, se întoarce la familie, cu promisiunea revenirii. Nu își va respecta cuvântul, revederea lor având loc în toamna anului următor, presărată cu reproÈ™urile lui Komako, cea care îl aÈ™teptase cu ardoare pe bărbat. ViaÈ›a tinerei se învârte în jurul clienÈ›ilor ei, a petrecerilor la care este invitată si de la care pleacă, furișându-se de fiecare dată beată Ã®n camera lui Shimamura, din dorinÈ›a de a petrece cât mai mult timp cu el. Legătura celor doi este amprentată de sentimentele pe care bărbatul începe a le nutri față de Yoko, o tânără pe care Komako nu pare a o îndrăgi, deÈ™i se cunosc de o bună bucată de vreme. 
      Am remarcat în roman insistenÈ›a cu care Kawabata a conturat emoÈ›iile È™i trăirile personajelor, în detrimentul acÈ›iunii. Aparent, cartea este o poveste de dragoste banală, condiÈ›ionată de obligaÈ›iile trecute sau prezente ale personajelor. La început platonică, iubirea se transformă într-una pasională, carnală. Scriitorul nu vizează, însă, o inovaÈ›ie tematică sau o reinterpretare a iubirii într-o manieră unică, ci doreÈ™te reliefarea sentimentului È™i a fluxului conÈ™tiinÈ›ei fiecărui personaj. Modul în care descrie labirintul sufletesc este cel care oferă greutate cărÈ›ii, transformând-o într-o capodoperă. Cu măiestria unui pictor, Kawabata creionează fiecare gest, fiecare replică È™i, implicit, trăire, cititorul ajungând, parcă, să simtă el însuÈ™i ceea ce simt fiinÈ›ele de hârtie. Putem, deci, considera că romanul este, dincolo de unul de dragoste, unul psihologic, evoluÈ›ia personajelor fiind interesantă prin lentila unei eventuale analize.


    Toată iubirea pe care Komako o revărsa asupra lui i se părea o strădanie plină de frumuseÈ›e, dar risipită în zadar, care punea doar în lumină propria lui goliciune interioară. Cu toate acestea, îl miÈ™ca această fată, care nu voia decât să trăiască È™i nimic mai mult. pag.130

    Deosebite sunt È™i tablourile de natură, redate în detaliu, conturând o atmosferă în care lectorul devine prizonier, închipuindu-se parte a poveÈ™tii. Am avut, pe tot parcursul lecturii, impresia că mă aflu undeva, pe o alee rătăcită din È›inutul imaginat, alături de autorul care, cu răbdarea unui bătrân înÈ›elept rememora în cele mai micii detalii o poveste de dragoste apusă. Fiecare simbol (unele reluate obsesiv, precum cel al Căii Lactee în ultimele file) are o semnificaÈ›ie aparte, înnobilând propoziÈ›iile scurte È™i acÈ›iunea care, în multe locuri, stagnează. Toate acestea se împletesc cu frânturi de cultură È™i civilizaÈ›ie specifice Japoniei, pe care autorul le inserează subtil. 
    Finalul cărÈ›ii este surprinzător, contrastant cu atmosfera de până atunci (prin prezenÈ›a focului care pare a avea menirea de a purifica destinele È™i de a dezrobi fiinÈ›ele), trist, într-o oarecare măsură, dar plin de măiestrie È™i încărcătură emoÈ›ională. Dacă la început romanul nu m-a atras, scena din tren (care deschide cartea)dezorientându-mă prin prisma caracterului ex-abrupto, întorcând ultima filă am devenit nostalgică în faÈ›a despărÈ›irii de acea lume atât de frumos conturată. 
    Astfel, scurta călătorie în „Èšara zăpezilor” m-a încântat È™i mi-a deschis apetitul pentru literatura japoneză È™i, îndeosebi, pentru operele lui Kawabata, un scriitor cu un stil de excepÈ›ie. Dacă È™i voi sunteÈ›i în căutarea unei lecturi emoÈ›ionante, a unei poveÈ™ti de iubire uÈ™or altfel sau dacă iubiÈ›i deja cultura È™i literatura japoneză, vă recomand scrierea lui Kawabata.
     
      
     
    Urmând calea cliÈ™eicului aforism „EsenÈ›ele tari se È›in în sticluÈ›e mici”, m-am gândit să vă recomand trei lecturi scurte, dar pline de substanță, pe care le-am întâlnit în călătoriile mele literare. Pe toate le-am parcurs cu ceva timp în urmă, primindu-le, pe rând, cadou din partea unei persoane speciale care mi-a marcat existenÈ›a. Sunt, aÈ™adar, cărÈ›i dragi sufletului meu, dar nu numai prin „apartenenÈ›a” lor, ci È™i prin puterea de a transmite, prin intermediul câtorva zeci de pagini, mesaje de mare impact pe care vă încurajez să le descoperiÈ›i.




1. „ÃŽnvierea lui Mozart.Boala neagră”-N.Berberova, Ed.Humanitas (126 pag.)
    Pe un fundal al durerii È™i disperării, speranÈ›a se înfiripă în sufletele personajelor. Realismul războiului este zguduitor, iar amărăciunea acoperă ca un voal atmosfera cărÈ›ii. ÃŽn toată această sumbră ambianță, câțiva oameni cos iluzii È™i își închipuie pe cine ar învia, dacă le-ar fi dată această È™ansă. Maria (un alter-ego al autoarei) își doreÈ™te să îl readucă la viață pe Mozart, probabil datorită calmului pe care muzica sa îl imprimă. Câteva zile mai târziu, în peisaj se iveÈ™te un călător misterios. Să se transforme, oare, dorinÈ›a în realitate? Romanul Ninei Berberova nu este, însă, despre Mozart (sau nu în măsura la care ne aÈ™teptăm, nu despre acel Mozart sau simfoniile sale), nici despre muzică, ci, mai degrabă, despre iluzie È™i salvare într-o lume în care oamenii devin prizonieri ai fricii. O carte cutremurătoare prin prisma trăirilor personajelor È™i a dramatismului pe care se leagănă.

    Poate numai iubirea, își spuse, stând în picioare lângă fereastră, da, numai iubirea îți aduce o asemenea bucurie. Dar cel care nu mai vrea să iubească, ori nu mai poate iubi? Eu n-am pe cine să iubesc, e prea târziu pentru mine. (pagina 26)

    „Boala neagră” , cea de-a doua operă cuprinsă în volum, mi-a rămas vag în amintire, pentru că nu a atins nivelul aÈ™teptărilor mele, prin comparaÈ›ie cu „ÃŽnvierea lui Mozart”. DeÈ™i redă o poveste, de asemenea, dominată de dramatism, în care un om încearcă a-È™i depăși condiÈ›ia, dorind să dea un sens propriei existenÈ›e, autoarea nu pare a mai „beneficia” de aceleaÈ™i resurse de inspiraÈ›ie È™i har. TotuÈ™i, scrierea este impresionantă prin analiza psihologică a personajului care trece prin stări contradictorii, punând la îndoială valoarea propriei vieÈ›i.


2. „PescăruÈ™ul Jonathan Livingston”-Richard Bach, Ed.Humanitas (93 pag.)
    Despre acest micro-roman aÈ™ putea scrie pagini întregi. Atât de multe semnificaÈ›ii am reuÈ™it să descopăr, e drept, după repetate lecturi. „PescăruÈ™ul Jonathan Livingston” este, asemenea „Micului PrinÈ›”, o carte pe care nu o înÈ›elegi decât parcurgând-o cu răbdare de mai multe ori. La prima lectură, se înfățiÈ™ează facilă È™i lipsită de profunzime, însă, întorcându-te periodic la ea, se deschide È™i îți dezvăluie ambrozia, până atunci ascunsă.  Povestea are în centru un pescăruÈ™ cu idealuri măreÈ›e, care aspiră spre depășirea condiÈ›iei, dar care se loveÈ™te de o societate limitată, ce îl condamnă pentru îndrăzneala sa. Alungat din „cerc”, devenit proscris, va avea È™ansa de a întâlni două păsări care îl vor purta în Ceruri, unde își va perfecÈ›iona zborul. Datorită puterii de iertare È™i a harului care îl recomandă, pescăruÈ™ul va fi privit ca un ales, ca „fiul Marelui PescăruÈ™”. Destinul lui Jonathan Livingston este, prin extindere, un destin al geniului, amintind de „Albatrosul” lui Baudelaire. Pătrunzând în esenÈ›a cărÈ›ii, putem vorbi despre o adevărată parabolă religioasă, cu trimitere spre însăși viaÈ›a lui Iisus. Oricum ar fi privită, opera ascunde un mesaj puternic despre ideal È™i ambiÈ›ie, despre spirit È™i putere, un mesaj cu atât mai încântător cu cât se află dincolo de cortina unei „piese” frumos îmbrăcate în povestea unei creaturi aparent neînsemnate: pescăruÈ™ul.

    Cei mai mulÈ›i pescăruÈ™i nu caută să înveÈ›e decât elementele de bază ale zborului-cum să ajungă de pe mal până la hrană È™i înapoi.Pentru cei mai mulÈ›i pescăruÈ™i, nu zborul contează, ci hrana. Dar pentru acest pescăruÈ™, zborul era totul, nu hrana.(pagina 10)

3. „Pobby È™i Dingan”-Ben Rice, Ed.Univers (110 pag.)
    Pentru cei dornici să se întoarcă, pentru câteva clipe, în universul copilăriei, micul roman semnat de Ben Rice este un prilej numai bun. Cartea este, cu siguranță, definita prin candoare, amintindu-ne de naivitatea primilor ani È™i de îndârjirea cu care luptam/luptăm, copii fiind, pentru lucruri (aparent) fictive, în încercarea de a-i convinge pe cei mari de veridicitatea acestora. Ben Rice prezintă povestea unei copile care își pierde cei doi prieteni imaginari, pe Pobby È™i Dingan, în mină, unde lucra tatăl ei. Familia È™i ceilalÈ›i locuitori ai oraÈ™ului se mobilizează pentru a-i găsi pe cei doi, fetiÈ›a ajungând să se îmbolnăvească de tristeÈ›e. Finalul readuce în atenÈ›ie o idee pe care a lansat-o È™i autorul „Micului PrinÈ›”, referitoare la adulÈ›i È™i desprinderea lor de copilul din sine:
Și tot restul lumii crede că suntem nebuni cu toții, dar n-au decât să vorbească singuri, din partea mea. Pentru că toți sunt niște amețiți care nu știu ce înseamnă să crezi în ceva care este greu de văzut sau să cauți în continuare ceva care este foarte greu de găsit. (pagina 110)
    Am iubit romanul de debut al lui Ben Rice (un autor tânăr, care promite mult prin scrierile lui) pentru inocenÈ›a cu care personajul luptă pentru idealul său (la scară mică, dar de o forță extraordinară) È™i pentru atmosfera care te desprinde cumva de luciditate È™i te face să porneÈ™ti È™i tu în căutarea lui Pobby È™i Dingan, uitând că sunt, de fapt, rod al ficÈ›iunii. O lectură relaxantă, plină de căldură, care te reapropie de copilul uitat din sufletul tău.

   Sper ca recomandările mele să vă însenineze orele de lectură È™i să descoperiÈ›i în ele mesaje care să vă atingă coarda sensibilă a spiritului, cum s-a întâmplat È™i în cazul meu. Pentru că, nu-i aÈ™a?, valoarea unei cărÈ›i nu este direct proporÈ›ională cu numărul de file, ci cu puterea de a transmite È™i de a înălÈ›a. Lectură plăcută!

    Scrierile lui Hermann Hesse au reprezentat întotdeauna pentru mine o oază de liniÈ™te È™i calm, un loc feeric, rupt de realitatea încrâncenată, în care am descoperit valorile primordiale în expresia lor cea mai frumoasă. DeÈ™i nu i-am parcurs toate operele, iar întâlnirea cu celelalte a avut loc undeva, destul de departe de prezent, Hermann Hesse rămâne unul dintre autorii mei preferaÈ›i pentru simplitatea È™i măiestria cu care conturează lumi È™i personaje memorabile. „Narcis È™i Gură-de-Aur” este, cu siguranță, cartea mea de suflet, la care mă întorc ori de câte ori am ocazia, cu acelaÈ™i entuziasm, cu aceeaÈ™i curiozitate a copilului care încearcă să înÈ›eleagă lumea. 




     ÃŽntreaga operă stă sub semnul antitezei stabilite la nivelul celor două personaje.Narcis (devenit abatele Ioan) își dedică viaÈ›a slujirii lui Dumnezeu, fiind sumă a numeroase calități intelectuale È™i spirituale, care îl recomandă pentru un astfel de parcurs existenÈ›ial. Gură-de-Aur este adus la mănăstire de către tatăl său, însă ajunge să cadă pradă plăcerilor facile. Un adevărat reprezentant al hedonismului, tânărul va lega relaÈ›ii cu diverse femei întâlnite în pribegie. Drumul său iniÈ›iatic este amprentat de lipsa mamei, transformată în rană pentru tânărul dezorientat. Figura maternă, devenită obsesie, È™i dorinÈ›a de a se salva, de a da un sens propriei existenÈ›e îl determină pe Gură-de-Aur să își petreacă ultimele zile în altarul artei, sculptând cu un talent care îl întrece pe cel al maestrului său. 

     Fără mamă nu se poate iubi.Fără mamă nu se poate muri. (pagina 315)


     Salvarea va veni într-un moment neaÈ™teptat, chiar din partea lui Narcis, vechiul său prieten È™i dascăl care încearcă să îi imprime neofitului din valorile sale, încearcă să îi explice viaÈ›a È™i sensul ei, dar strădania lui va eÈ™ua, pentru că timpul este necruțător cu discipolul (cu siguranță, însă, Gură-de-Aur devine, prin Narcis, mai înÈ›elept...). DiscuÈ›iile dintre cei doi fundamentează adevărate concepte È™i teorii filosofice, eternizându-se. Cititorul descoperă, deci, nu numai două destine cutremurătoare, impresionante prin opoziÈ›ia dintre ele È™i, în cazul unuia, prin sfârÈ™itul fulgerător, ci È™i un tezaur moral, etic, ce se constituie din lecÈ›ii de viață atât de actuale. Dincolo de „teoria” prieteniei, a alegerii, a artei, impresionantă este cea a religiei, mai cu seamă a legăturii omului cu divinitatea. Hesse reliefează o adevărată filosofie a spiritualității chiar prin antiteza dintre cele două personaje, prilej cu care creează două tipuri umane: un fel de homo religiosus È™i om areligios (dacă urmăm concepÈ›ia lui M.Eliade). Gură-de-Aur ezită în credinÈ›a sa, caută o certitudine tocmai din nevoia de a-È™i împlini parcursul iniÈ›iatic. CunoaÈ™terea lui Dumnezeu este un prim pas, iar ajutorul venit din partea lui Narcis calmează „apele” sufleteÈ™ti ale tânărului:


   -Continuă, zise Narcis, ai promis È™i trebuie să-È›i împlineÈ™ti promisiunea. Nu ai de ce să te întrebi dacă Dumnezeu îți ascultă rugăciunea sau dacă acel Dumnezeu, pe care È›i-l poÈ›i reprezenta, există în fond sau nu. Și nici n-ai de ce te gândi că strădaniile tale sunt copilăroase(...).ÃŽn vreme ce cântă, nimeni nu stă să se gândească dacă este sau nu de folos cântecul lui, ci cântă pur È™i simplu.La fel trebuie să te È™i rogi. (pagina 289) 
   
     Temele  sunt multiple È™i receptarea lor depinde de unghiul de abordare ales de cititor, motiv pentru care nu doresc să dezvălui esenÈ›a (evident, aÈ™a cum am perceput-o eu), lăsându-vă celor interesaÈ›i È™ansa de a reflecta asupra sensurilor. Trecând în sfera „formei”, încântător mi s-a părut stilul, acelaÈ™i cu care autorul își obiÈ™nuieÈ™te cititorii. Romantic german, influenÈ›ele curentului se răsfrâng în pasta operei sale. Metaforele, simbolurile È™i aluziile sunt întâlnite la tot pasul, iar descrierile minuÈ›ios create completează tabloul medieval, oferind cărÈ›ii acea candoare specifică lui Hermann Hesse (deÈ™i, pentru mulÈ›i cititori, abundenÈ›a descrierilor poate fi deranjantă, mai ales că dialogul este suspendat în favoarea lor). Romanul pare o poezie întinsă de-a lungul celor aproximativ 400 de pagini. EmoÈ›ie, sensibilitate, puritate...toate descriu stilul inegalabil prin care Hesse rămâne un model în literatura universală.

    Miraculos, gândi el, iată, fiecare dintre miile de frunzuliÈ›e È™i-a împuns, în propria sa ființă, micul său cer înstelat, delicat ca o broderie. (pagina 74)

     Este anevoioasă încercarea de a recenza o carte atât de complexă, care, de fapt, nu are nevoie de prea multe cuvinte pentru a convinge pe cineva să o parcurgă. Romanul lui Hermann Hesse este cu È™i despre suflet, despre metamorfoza spiritului, despre alegeri È™i moduri de viață. Nu este un roman greu prin prisma stilului sau a vocabularului, ci prin prisma tulburătorului mesaj pe care îl cuprinde între file. Destinul personajelor nu poate fi acceptat sau înÈ›eles de oricine, de aici È™i eventualul conflict cu cititorul. Pentru cei pasionaÈ›i de filosofie, psihologie È™i spiritualitate, „Narcis È™i Gură-de-Aur” este un must-read (asemenea tuturor cărÈ›ilor semnate de Hesse), Ã®nsă, pentru cei care nu se declară împătimiÈ›i ai „labirinturilor” literare, lectura nu este tocmai lejeră.
    Dacă cineva mi-ar cere să fac o listă a preferinÈ›elor mele în materie de lectură, cu siguranță că literatura română ar ocupa primul loc. Am crescut printre paginile autorilor români, i-am iubit È™i am căutat să îi înÈ›eleg cu o plăcere È™i cu un interes mai mare decât am prezentat vreodată unui scriitor străin. Patriotismul sau o legătură pe care nici eu nu o pot explica? Nu am edificat misterul È™i nici nu găsesc relevanță. Iubesc literatura română, îmi voi dedica viaÈ›a(cel puÈ›in pe cea profesională) aprofundării ei, prin urmare, iniÈ›iativa lui Eugen Istodor mi s-a părut un prilej bun de a-mi lua un nou bilet către acest È›inut. Iar biletul se numeÈ™te „101 cărÈ›i româneÈ™ti de citit într-o viață” È™i este cuprins într-o campanie recentă a librăriilor Humanitas. Orice carte propusă în „lista lui Istodor” vine cu 20% reducere la achiziÈ›ia titlului, apărut la editura Polirom.





    Nu am profitat de oferta celor de la Humanitas, alegând să cumpăr, pentru moment, doar volumul È™i mai apoi să mă decid asupra lecturilor care mi-ar folosi în următoarea perioadă sau care, pur È™i simplu, îmi stârnesc interesul. Cu nerăbdare am parcurs lista lui Istodor È™i, dacă la început am fost amuzată de faptul că multe dintre cărÈ›ile recomandate se înscriau deja pe lista lecturilor mele, spre sfârÈ™it acest lucru m-a dezamăgit. De-a lungul celor aproximativ 240 de pagini, cititorul face cunoÈ™tință cu 101 opere din literatura română, însoÈ›ite de o scurtă prezentare È™i o părere „critică” semnată de o personalitate care a îndrăgit respectiva scriere (termenul „personalitate” e relativ, pentru că de mulÈ›i dintre cei care au ales să își expună părerea nu am auzit, iar alÈ›ii sunt ofiÈ›eri, profesori,elevi, ambasadori, de asemenea, necunoscuÈ›i. Cred că, în fapt, intenÈ›ia autorului a fost să surprindă păreri din partea unor tipologii diferite de oameni, cu ocupaÈ›ii, statut È™i preferinÈ›e distincte, pentru a crea o priveliÈ™te de ansamblu receptorului). ÃŽn final, descoperim câteva file care, sub titlul generic „ViaÈ›a autorului” au menirea de a familiariza cititorul cu biografia scriitorilor amintiÈ›i. 
    Lista lui Istodor este o iniÈ›iativă admirabilă, însă mi-aÈ™ fi dorit să fie...altfel. BineînÈ›eles, nu pot nega faptul că am descoperit numeroase opere de care nu am auzit È™i pe care, în cel mai scurt timp, le voi parcurge. Dar, la fel de bine, am întâlnit recomandări, aÈ™ spune, uzuale, arhicunoscute. Èšinând cont de titlu, alegerile autorului se explică. ÃŽntr-adevăr, menÈ›ionează operele de temei ale literaturii naÈ›ionale, pe care merită È™i, cred eu, trebuie, dintr-o datorie față de propria cultură, să le parcurgem într-o viață. ÃŽnsă, trebuie să recunosc: am cumpărat cartea în speranÈ›a de a descoperi autori È™i titluri mai puÈ›in È™tiute azi. AÈ™ fi fost încântată să citesc păreri È™i recenzii ale unor opere la fel de valoroase, dar prea puÈ›in amintite în zilele noastre. De aici È™i dezamăgirea mea față de carte, dezamăgire la care aÈ™ adăuga-o pe cea provocată de stilul scriiturii pe alocuri. Am întâlnit pasaje înălțătoare, cu limbaj, topică, metonimii (!!)  extraordinare, dar È™i secvenÈ›e care nu au corespuns, să spunem, gusturilor mele. De exemplu, în cazul operei semnate de Hortensia Papadat-Bengescu, „Concert din muzică de Bach”:

Face parte din ciclul Hallipilor, văzut frecvent ca un Forsyte Saga românesc. Cred că ar fi mai bine văzut ca o Familia Adams. E horror. Nu-i acțiune aici. E un spionaj lent prin căsnicii(...). pagina 71


Pe de altă parte, un fragment mai inspirat despre poezia nichitesciană:

A fanatizat o lume înghețată. Cu poezia și felul lui poetic de-a trăi. Miracolul Nichita. Ce face Nichita? Nichita e însăși starea poetică. pagina 115

    Dacă sunteÈ›i dornici să descoperiÈ›i literatura română sub o altfel de prezentare sau dacă aveÈ›i nevoie de cineva sau ceva care să vă „apropie” de ea, vă recomand lista lui Istodor. Cartea poate fi găsită atât în librăriile Humanitas, cât È™i pe site-urile de profil. Vă îndemn, de asemenea, să faceÈ›i o vizită blogului autorului aici, pentru că veÈ›i găsi articole interesante legate de literatură È™i recenzii ample ale cărÈ›ilor cuprinse în volum. Lectură plăcută!


    De curând, Diverta a lansat un „joc” pentru clienÈ›ii săi:Blind Date with a Book provoacă la alegerea, aparent întâmplătoare, a unei cărÈ›i dintr-o serie de 10-20 de titluri, ale căror ambalaje dezvăluie, întrucâtva, subiectul sau genul cărÈ›ii. BineînÈ›eles, pentru a intui despre ce este viitorul tău prieten de lectură ai nevoie de ceva imaginaÈ›ie È™i...spirit de observaÈ›ie. Sau, poÈ›i doar să intri în joc È™i să laÈ™i soarta să decidă pentru tine.
   ÃŽncă de când am auzit de campanie, am fost dornică să fac o vizită librăriei Diverta, dintr-o curiozitate de a-mi testa, cumva, norocul. DorinÈ›a mea a devenit realitate, datorită unei prietene care mi-a oferit în dar o astfel de carte. Aspectul m-a cucerit de la prima privire (destul de superficial, È™tiu), iar momentul întâlnirii cu volumul în sine a dezvăluit o bucurie incredibilă din partea mea, pentru că romanul (sau ceea ce consideram pe atunci a fi...) se înscria pe lista lecturilor mele viitoare.




    Nu obiÈ™nuiesc a citi copertele, prefaÈ›a sau postfaÈ›a unei cărÈ›i È™i nu m-am lipsit de acest obicei nici de această dată, astfel că nu am avut niciun indiciu cu privire la conÈ›inut, în afară de titlu. Și la ce te poate duce cu gândul „O să te È›in în braÈ›e cât vrei tu È™i încă o secundă”? La o poveste de dragoste, desigur. Ceva siropos, dar poate, poate, delectabil, È›inând cont de recomandare È™i de popularitatea de care se bucură.
     GreÈ™it. Cu totul. Răsfoind cartea, am întrezărit capitole, precum „Mami, mi-e foame!”, „Timpul liber de mamă:un mit urban?” sau o anexă intitulată „CărÈ›i frumoase despre părinÈ›i È™i copii”. Vreo strategie a autoarei, mi-am spus. Un truc estetic? Postmodernism în stare...avansată? După câteva pagini parcurse, toate aÈ™teptările mele au fost ruinate de adevăr: cartea Ioanei Chicet-Macoveiciuc nu este un roman de dragoste, cel puÈ›in nu unul în forma la care vă gândiÈ›i, ci un „ghid”de parenting, pentru mămicile aflate în căutare de răspunsuri.
     După ce am trecut de È™oc, am hotărât să nu abandonez lectura, deÈ™i aveam, probabil, toate motivele să o fac, cel puÈ›in până în momentul în care tema va fi de actualitate pentru...existenÈ›a mea. Am continuat să citesc, încântată de stilul autoarei: umorul nu lipseÈ™te cărÈ›ii, limbajul nu este unul sofisticat, povestea în sine te „prinde” È™i te convinge să continui. Ioana Chicet-Macoveiciuc (sub pseudonimul ei, PrinÈ›esa Urbană) este deÈ›inătoarea unuia dintre cele mai iubite bloguri româneÈ™ti despre creÈ™terea copiilor. ÃŽn această carte prezintă, practic, propriile experienÈ›e legate de naÈ™tere È™i de educaÈ›ia copiilor săi, învățându-i pe (viitorii) părinÈ›i „strategii” sau „trucuri” utile în vederea creÈ™terii omuleÈ›ilor lor. Pentru mămici, îndeosebi, volumul este un adevărat ghid È™i, mai ales, o motivaÈ›ie È™i o încurajare, pentru că scriitoarea se apropie de tine È™i te convinge, cumva, că eventualul impas prin care treci în aceste etape, alături de toate grijile È™i temerile ce îl însoÈ›esc, poate fi trecut mai uÈ™or decât crezi. Care este alimentaÈ›ia corectă? Cum adormi un copil agitat? Cum rezolvi „conflictele” cu cel mic? Cum îl convingi de binele lucrurilor pe care i le propui? Astfel de întrebări își găsesc răspunsul aici.
       Ca o prietenă, autoarea se destăinuie cititorilor săi, povestind fiecare episod al evoluÈ›iei sarcinii È™i, apoi, copiilor ei. Realizează o paralelă între cele două naÈ™teri È™i insistă asupra lecÈ›iilor pe care ea însăși le-a dobândit graÈ›ie celor mici, care, se pare, au inspirat-o È™i au ajutat-o să evolueze È™i să se descopere. Cartea ei este ca o îmbrățiÈ™are, într-adevăr...o îmbrățiÈ™are caldă pentru mamele È™i, în genere, părinÈ›ii speriaÈ›i (fapt normal) de noua responsabilitate pe care o dobândesc odată cu venirea pe lume a copilului lor. Mi-a fost greu să mă identific cu trăirile naratoarei, din simplul È™i evidentul motiv că nu am ajuns în stadiul de a le cunoaÈ™te. Pentru mine, cea mai savuroasă componentă a cărÈ›ii constă în discuÈ›iile cu Sofia, fiica ei, discuÈ›ii ce relevă candoarea în forma cea mai pură. Un exemplu:

-Sofia, ai gustat cumva din macarons?
-Ăăă...doar am vrut să văd dacă e vreuna bună de tot.
-Și?
-Am uitat. Cred că iară trebuie să mai gust.

    EmoÈ›ie, iubire, căldură, umor: cuvinte care surprind esenÈ›a scrierii PrinÈ›esei Urbane, o scriere pe care cu toÈ›ii trebuie să o parcurgem într-un anumit moment al vieÈ›ii noastre. MulÈ›umesc, Eliza, pentru È™ansa de a citi această carte, care, contrar aparenÈ›elor, mi-a făcut plăcere È™i m-a relaxat.Pe final, un citat pe care mi-am propus să îl păstrez în minte È™i suflet drept o lecÈ›ie esenÈ›ială despre copii, utilă în viitoarea mea carieră È™i nu numai...

    Să îi tratezi ca pe niÈ™te oameni, chiar dacă sunt la început de drum.
       
      
   
    ÃŽn aÈ™a-zisa lună a iubirii, Printre(G)Rânduri îți oferă o colecÈ›ie de semne de carte pe care să le dăruieÈ™ti la rândul tău celor dragi sau...chiar È›ie, pentru a înfrumuseÈ›a paginile lecturilor parcurse. Pentru a salva semnul preferat în mărime originală, click mai întâi pe el. Recomandăm să îl printaÈ›i pe carton alb, dimensiunea 5x18 cm.Spor la citit! 





                                            
                               





  Otilia Valeria Rusan a îmbrățiÈ™at pseudonimul Ana Blandiana, făcându-È™i intrarea în scenă odată cu terminarea facultății, la Cluj, în revista Tribuna. Poezia sa resimte influenÈ›ele romantismului de tip contemplativ È™i interiorizat, a muzicii clasice, a picturii È™i a lecturii unor nume de excepÈ›ie, precum Eminescu, Blaga sau Novalis. A primit, de-a lungul carierei, numeroase distincÈ›ii, dintre care amintim Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România în 1969 È™i Premiul pentru poezie al Academiei Române în 1970.
Am scris pentru a mă copilări, pentru a deveni un copil, pentru a mă vindeca astfel de maturitatea pe care o simțeam coborând asupra mea ca o febră, ca o boală ce s-ar putea dovedi incurabilă.
Sursa:DicÈ›ionarul Literaturii Române, Ed.Univers Enciclopedic Gold 



Am obosit 

Am obosit să mă nasc din idee,
Am obosit să nu mor -
Mi-am ales o frunză,
Iată din ea mă voi naşte,
După chipul şi asemănarea ei, uşor
Seva răcoroasă o să mă pătrunză
Şi nervurile îmi vor fi fragede moaşte;
De la ea o să învăţ să tremur, să cresc,
Şi de durere să mă fac strălucitoare;
Apoi să mă desprind de pe ram
Ca un cuvânt de pe buze.
În felul acela copilăresc
ÃŽn care
Se moare
La frunze.




    Nina Cassian (1924-2014)  a fost o poetă, eseistă È™i traducătoare română, de origine evreiască. S-a remarcat  Ã®n poezie drept o fire curajoasă, sfidătoare adesea, dar vulnerabilă, care oferă spectacolul unei sensibilități refugiate în ludic. Reprezentantă de seamă a proletcultismului, Nina Cassian (pe numele real Renée Annie Cassian) a pledat pentru o operă ce are în centru tema iubirii neinhibate de prejudecăți, tratând-o cu umor sau cu o nostalgie pe care nu a putut niciodată să È™i-o reprime. Ultimii ani i-a petrecut în New York, iar creaÈ›iile sale au fost publicate în reviste precum American Poetry Review sau The New Yorker.


Pentru că nu mă iubești

Surâd - si surâsul mi se prelinge
de pe buze, ca un fir de sânge
pentru că nu mă iubești.

Dansez - si mâinile-mi cad la pamânt
ca doua ancore. Palida sînt
pentru că nu mă iubești.

Fumez - si fumul, în panica orei, 
mă sugrumă ca eșarfa Isadorei
pentru că nu mă iubești.



   Ion Stratan (1955-2005) a fost unul dintre cei mai importanÈ›i optzeciÈ™ti ai literaturii noastre. A fost membru al „Cenaclului de Luni”, optând pentru o lirică ermetică a metamorfozelor.  După cum remarca Eugen Simion în „DicÈ›ionarul Literaturii Române” (Ed. Univers Enciclopedic Gold), Ion Stratan face o poezie de cunoaÈ™tere È™i reia un număr de simboluri, arhetipuri deja trecute prin poezie: oul oglinda, nunta cosmică, geneza, Cuvântul, apocalipsa..(...)El își moÈ™eÈ™te îndelung gândul înainte de a-l trece pe hârtie.
Dintre volumele semnate, amintim: „Lumina de la foc”, Apa moale”, „O lume de cuvinte”.



Cădere

Sufletul meu s-a rostogolit la picioarele
celor trei Graţii
luaţi-l, legaţi-l

lumea mea se rostogoleÅŸte peste mine
cel ce-o păzeam de ani, de albine

inima mea e un măr căzut în Grădină
cine-i de vină, cine-i de vină

trupul meu e un sâmbure mai mare decât fructul,
decât inima mea
mâncat dinlăuntru