Noi, oamenii, suntem captivi
în cochilia propriilor rigori
și singurul moment când ne putem netezi
aripile împăturite
e acela când ajungem la finalul timpului.
Și-atunci nu mai avem clipe
să ne împlinim,să știm doar
că șansa fericirii a fost în aripile noastre,
căci gândul se teme de
cât de triști,goi și pustii vom fi
între patru scanduri,
în niște amintiri.