De ce citesc și nu am de gând să mă opresc vreodată
Pe la patru ani, țineam în palme prima carte ale cărei cuvinte reușeam să le deslușesc. Nu îmi mai amintesc exact în ce tărâm de poveste mă aventuram pe atunci, dar, cu siguranță, a fost una dintre cele mai importante realizări pentru mine, după lungi perioade presărate cu mustrări de conștiință, dezamăgire și senzația de neputință. De atunci, începuturile mele de cititor au prins contur și, cu timpul, s-au transformat într-o adevărată pasiune, într-un mod de viață.
Am avut recent șansa de a-l asculta pe Liviu Papadima,reprezentant de seamă al culturii române, care, printre altele, a rostit câteva cuvinte care au relevat în mine nostalgia vremurilor apuse și a celor dintâi pagini pe care le-am întors. Parafrazându-l, dânsul spunea că este adesea întrebat de meseria sa care, de fapt, este o pasiune: aceea de a convinge oamenii să citească. O pasiune care pierde teren în societatea zilelor noastre, dar care sălășluiește în sufletele celor care prețuiesc cu adevărat cartea. Continuând, a adresat un îndemn subtil:
Să facem lumea, dacă nu frumoasă, măcar suportabilă.
Și atunci gândul meu s-a întors la cărți și la modul în care am reușit, prin foșnetul paginilor, să îmi înfrumusețez existența, să o fac nu numai „suportabilă”, ba chiar mulțumitoare.
Asemenea lui L.Papadima, am fost de multe ori pusă în situația de a explica oamenilor de ce citesc. Iată-mă din nou în această ipostază, în dorința de a încerca să insuflu și altora măcar un fir din pasiunea mea față de livresc, adesea neînțeleasă de către cei care nu o împărtășesc. Cu toate astea, simt că motivele pe care le expun nu par concrete, nu pot dezvălui acel motiv esențial. E o întrebare al cărui răspuns cu greu îl poți transpune în cuvinte; trebuie să îl simți, altfel totul îți pare abstract.
Revenind asupra episodului de mai sus,cred că acel moment din copilărie în care am izbutit a lega șirul de cuvinte care se întindea pe imensul alb, a creat o legătură între mine și carte, asemenea unui „cordon ombilical”. Într-un interviu, J.K.Rowling a fost întrebată ce ar fi fost dacă nu era scriitoare. Răspunsul ei coincide cu al meu, în situația în care aș fi întrebată ce aș fi fost dacă nu eram cititoare:
Moartă. Aș fi fost moartă.
Citesc pentru că nu pot să trăiesc altfel, pentru că am găsit în cărți un refugiu și o sursă de permanentă inspirație. M-am îndepărtat de cotidianul sufocant, de oameni și lumi rele, găsindu-mi loc în nestatornicia meleagurilor prin care alerg alături de personaje. Trăiesc cu și prin ele, respirând parcă același aer, împărțind bucurii și suferințe care, apoi, transpuse în plan real, îmi completează ființa. Nu citesc pentru că trebuie, nici pentru că puțini o fac și este interesant să faci parte dintr-o minoritate. Citesc pentru că nu pot concepe viața altfel din acea zi, de când am descoperit taina literelor.
M-am obișnuit să împrumut din înțelepciunea cărților, pentru că ele, deși tac, îmi spun atât de multe! Îmi oferă ocazia de a învăța de la ființele de hârtie, din greșelile și reușitele lor, pentru a ști cum să reacționez în fața obstacolelor impuse de destin. Realul îmi aruncă bolovani, în timp ce lumea dintre pagini îmi oferă picioroange cu care sa trec printre ei. Și acele picioroange mă înalță într-atât încât să vad în paralel cele două trepte ale existenței mele. Mă vad în condiția umană, cum repet același „algoritm” zi de zi, cum mă plafonez și apoi, alături, mă văd trăind cu adevărat printre rânduri, unde, asemenea unui culegător, aleg roadele pe care să le port cu mine de aici încolo.
Dincolo de acele clișeice motive (dezvoltarea vocabularului, a gândirii, dorința de cunoaștere), simt că ceea ce mă motivează cu adevărat să citesc este șansa. Dacă în lumea reală sunt „bombardată” de știri despre destine sfârșite, în cărți pot trăi acel destin și, chiar, pe cel care îi succede într-un alt plan. Pot trăi și muri de un milion de ori, nesimțind nici măcar o dată. O carte îți oferă o mie de vieți, nelimitate decât prin prisma numărului de file de-a lungul cărora se întind. Viața, însă, e numai una, aici, pe Pământ și, pentru a fi mai suportabilă, o multiplic și o rerererererereretrăiesc imaginar. Și astfel ea se lungește și devine mai frumoasă, mai merituoasă și îmbucurătoare!
De asemenea, citesc pentru că numai astfel o să fiu „citită”. În traseul pe care îl urmez în viață, în încercarea de a ajunge o profesoară capabilă a transmite și a insufla iubirea față de logos, cărțile sunt un plămân în plus, esențial. Pentru a transmite, trebuie să crezi în mesajul tău, iar eu, mai presus de orice, cred în puterea cărților de a vindeca și de a alina, de a bucura și de a oferi șansele pe care universul terestru le refuză. Fiecare volum amplifică acest crezământ.
Citesc pentru că pot, vreau și nu știu cum ar fi să nu o fac. Neant, poate. De ce nu îmi doresc să mă opresc vreodată? Pentru că am prea puțin timp și prea multe șanse. Cum aș putea, deci, să le irosesc?
Sursă imagine:http://larapaulussen.tumblr.com/
Despre autor
0 comentarii