Ultimele postări
    Cine-ar crede că între un puÈ™ti È™i o vulpe s-ar putea închega una dintre cele mai frumoase prietenii din literatura mondială?
    Ceea ce reuÈ™eÈ™te Sara Pennypacker în „Pax” (roman apărut în română la Editura Arthur, bestseller New York Times) este îl transpună pe cititor într-o poveste emoÈ›ionantă, din care să simtă că face parte cu toată fiinÈ›a, lasându-i la final ceva lacrimi, o ecuaÈ›ie stranie („Doi nu înseamnă neapărat doi”) È™i o lecÈ›ie despre o prietenie atipică, dar în care inevitabil se va regăsi.
    Peter este un copil aparent obiÈ™nuit: îi place să joace baseball, nu se înÈ›elege grozav cu tatăl său, are o încăpățânare specifică vârstei È™i se luptă cu tot soiul de amintiri È™i de emoÈ›ii pricinuite de pierderea mamei sale. Găsirea lui Pax, un pui de vulpe rămas È™i el orfan, schimbă coordonatele existenÈ›ei banale a lui Peter. Odată ce tatăl său pleacă la război, Peter se vede nevoit să se despartă de Pax. La o margine de drum, cei doi își iau la revedere obligaÈ›i de decizia nechibzuită È™i egoistă a adultului. Pax rămâne în compania unui soldățel de jucărie, iar Peter, în compania dorului È™i a regretului de a-l fi părăsit pe vulpoiul său. Fără să se gândească prea mult, hotărăște să fugă din casa bunicului È™i să îl regăsească pe Pax, dar aventurile abia acum încep. Un picior rupt îi va da toate planurile peste cap, dar îl va învăța lecÈ›ia răbdării, pe care i-o va preda excentrica Vola. ÃŽn paralel, în pădure, viaÈ›a lui Pax devine o luptă de redefinire, de descoperire a rădăcinilor: Zbârlita È™i fratele său, două vulpiÈ›e obiÈ™nuite cu sălbăticia, îl vor însoÈ›i pe Pax pe parcursul drumului său iniÈ›iatic.


    Grozav de greu. Cele mai simple adevăruri sunt greu de înÈ›eles atunci când este vorba despre tine însuÈ›i. Fiindcă dacă nu vrei să È™tii adevărul, vei face tot ce-È›i stă în putință ca să-l ascunzi. pag. 176

    Le-am recomandat „Pax” elevilor mei. Cei mai mulÈ›i au găsit-o încântătoare, dar tristă. AlÈ›ii, au acuzat-o pe Pennypacker de un spirit al previzibilului care bântuie cartea. Mi-am dorit ca elevii mei să o citească pentru că am văzut în povestea vulpoiului o minunată ilustrare a maturizării, a devenirii. „Pax” este o lectură uÈ™oară ca stil, dar greoaie din punctul de vedere al digerării lecÈ›iilor pe care vrea a le transmite. Curajul, evoluÈ›ia, hotărârea È™i, evident, prietenia (cu tot ce implică ea: încredere, loialitate È™.a.m.d.) sunt valori pe care personajele Sarei Pennypacker le întruchipează. 
    Capitolele se succed după o logică simplă, dar isteÈ› aleasă: un capitol prezintă aventurile lui Peter, celălalt, în paralel, aventurile vulpoiului rătăcit. Punctul de tangență este dorul. „Pax” este o carte despre căutare. Sigur, căutarea vulpoiului este evidentă, dar dincolo de aceasta, atât Peter, cât È™i Pax se află în căutarea propriilor firi, fiinÈ›e. Ambii pășesc pe un drum al maturizării, din care ies mai înÈ›elepÈ›i È™i curajoÈ™i, chiar dacă pierd o parte despre care niciunul nu È™i-ar fi imaginat că se va destrăma. 
    Față de multe dintre cărÈ›ile pentru copii È™i tineri cu teme asemănătoare, „Pax” are o profunzime È™i o sensibilitate de nebănuit. Un soi de basm modern, transpus pe fundalul războiului (interior È™i exterior), romanul Sarei Pennypacker este o excelentă lectură în care dorul, iubirea È™i spiritul de sacrificiu se împletesc înduioșător.





      Marin Sorescu nu este (numai) „Iona”. ÃŽn mulÈ›i trăieÈ™te această falsă impresie, un soi de analogie involuntară, împrumutată din anii de liceu. PuÈ›ini sunt cei care îl cunosc pe Marin Sorescu È™i în alte ipostaze - de poet, de romancier, de etern copil. 
     Undeva prin clasa a VII-a descopeream „Trei dinÈ›i din față”, o carte la care mă întorc când È™i când. Nu pentru acÈ›iune în sine, ci pentru emoÈ›ia care, pe fundalul ultimelor fragmente, mă face de fiecare dată să plâng. Poate pentru că felul în care am interpretat È™i am trăit romanul lui Sorescu (pasibil de a nu corespunde cu realitatea mesajului)  poartă pecetea unei poveÈ™ti cu care mă identific sau care, în orice caz, nu mă lasă rece. 
      ÃŽn liceu, dramaturgie. „Iona” în frunte, ca pretutindeni. Manuale inundate de interpretări superficiale, reci, programate, o încercare personală de a privi opera altfel, analiză È™i comentarii. Atât.
    Tot în liceu, însă, l-am scos pe Sorescu-poetul de pe raftul bibliotecii. O zi întreagă am perindat oraÈ™ul cu el de mână, într-o formă mai mult sau mai puÈ›in (meta)fizică. Pe bulevard, în autobuz, în penumbra unor străzi lăturalnice, pe scările blocului, în fine, suficient cât să ne cunoaÈ™tem. M-am îndrăgostit de poezia lui, văzând-o atât de simplă, curată, dar profundă. Am ajuns să recit „Boala” È™i câteva versuri din „Scrisori din camera de alături ”, să le scriu pe caiete È™i foi asemenea unei adolescente îndrăgostite care însemnează pe unde apucă numele „lui”. 
    Am încheiat viaÈ›a de licean primind în dar „Sonetele”.  Draga persoană care mi-a oferit cartea nu cred că avea certitudinea apropierii mele de opera lui Marin Sorescu - poate doar intuia. Nu È™tiu dacă am putut exprima sau lăsa de înÈ›eles fericirea care m-a cuprins când am zărit-o. ÃŽn drumul spre casă, în leagănul trenului, citeam sonet după sonet. 



    Prinsă între „n” programe universitare, blocată încă undeva în perioada veche, simt adesea nevoia de a citi È™i altceva. Și „altceva-ul” ultimelor zile a fost colecÈ›ia de „Sonete” soresciene, pe care nu o răsfoisem din acea zi cu destinaÈ›ia Acasă.
     Privit sub parcursul său istoric, sonetul (poezie cu formă fixă: două catrene È™i două terÈ›ine de câte trei versuri) își găseÈ™te rădăcinile în Italia secolelor X-XI, răsfirându-se ulterior È™i în celelalte culturi europene. ÃŽn literatura noastră, apare în secolul al XIX-lea, culminând în lirica eminesciană. FascinaÈ›ia pentru sonet se menÈ›ine, însă, È™i mai târziu, dovadă interesul scriitorilor noÈ™tri pentru o astfel de poezie. Printre ei, È™i Marin Sorescu.




     Volumul propus de editura Art cuprinde 239 de sonete sau, mergând pe linia titlului postării mele, 239 de sunete, pentru că fiecare poezie este sunetul unei emoÈ›ii, reverberaÈ›ia unei trăiri. Lirica soresciană recapitulează mituri È™i epoci fundamentale, într-un limbaj curat care prefigurează o poezie aparent uÈ™or de parcurs (la polul opus față de ermetismul lui Ion Barbu, spre exemplu). Cu toate acestea, jocul cu aluziile culturale este pe cât de provocator, pe atât de solicitant È™i aproape frustrant, dar te împinge să cauÈ›i, să cercetezi, sa pătrunzi È™i să ai, în ultimă instanță, È™ansa de a descifra o sensibilitate jucăușă, emoÈ›ionantă.

    ConÈ›inutul sunetelor lui Marin Sorescu interesează prin autenticitatea unor trăiri mereu actuale: unele motive vin din Antichitate, traversează câteva epoci È™i poposesc în contemporaneitate. Eros, reflecÈ›ie gravă, neliniÈ™te, satiră, demnitatea trăirii, mituri È™i motive biblice È™i istorice - toate purtând pecetea unui eu novator.   G.Sorescu

      La finele paginilor cu sonete, volumul oferă câteva fotografii din viaÈ›a scriitorului. Astfel, după ce parcurgi poemele - fiecare ilustrând o altă latură, de la copilul nedomolit la bătrânul bântuit de ideea morÈ›ii, de la artistul din umbră È™i până la romanticul incurabil -, cortina se ridică È™i lasă să se întrevadă El, poetul din spatele întregului spectacol, deopotrivă actor È™i regizor, spectator È™i critic. 
     Marin Sorescu trebuie simÈ›it.
     Păstrat aproape.
     Provocat la o È™uetă literară din când în când.
     È˜i neapărat - nelăsat în uitare.
   
    (Cartea poate fi achiziÈ›ionată de aici.)
 
   La ceas de seară mă despart de scrisorile lui Joyce. Nu pentru că le-aÈ™ fi parcurs pe toate, încercându-mă acum o caldă nostalgie a despărÈ›irii, ci pentru că am cedat. Da. După luni întregi în care nu m-am lăsat, ci am luptat cu fiecare carte care îmi părea a fi o provocare, am renunÈ›at. Și, sub unda unei uÈ™oare nervozități vă povestesc (pe fugă, e drept) despre experienÈ›a mea cu epistolele în discuÈ›ie.


    
    James Joyce a fost (È™i continuă să fie) un scriitor enigmatic pentru mine. „Ulise” (pe care, de altfel, plănuiesc să o recitesc curând) mi-a ridicat tot soiul de semne de întrebare, m-a rostogolit printr-un amalgam de stări È™i m-a făcut, în final, să mă îndrăgostesc de autor pentru curaj, talent, inovaÈ›ie, stil È™i paleta de calități poate continua. Prin urmare, când am văzut pe rafturile unei librării clujene „Dragă Nora”, alături de numele impunător al autorului său, nu am stat pe gânduri È™i am „adoptat” cartea. Nu È™tiu când am început lectura. Cert este că a fost o provocare de „n” ori mai mare decât „Ulise”, din simplul motiv că nu a corespuns gusturilor mele nici în materie de literatură, nici în materie de...stil. Am cunoscut un alt Joyce, un Joyce intim, acel Joyce uman pe care, poate, l-aÈ™ fi vrut „înghiÈ›it” de latura sa poetică. Iar astăzi am capitulat.
    „Dragă Nora” este o culegere de scrisori adresate de Joyce iubitei È™i, mai apoi, soÈ›iei sale, Nora Barnacle: muză, prietenă, amantă, ipostază maternă, chiar, în viaÈ›a scriitorului. Interesante sunt legăturile dintre biografia celor doi, a poveÈ™tii lor de dragoste È™i geneza sau compoziÈ›ia romanului „Ulise”, operă care îl înscrie pe Joyce în rândul geniilor literaturii universale. ÃŽn acest sens, prefaÈ›a volumului mi s-a părut încântătoare, relevând istoria întâlnirii lor È™i, totodată, evoluÈ›ia acestei relaÈ›ii tumultoase. Scrisorile sunt oglinzi ale sufletului autorului, relevându-i feÈ›ele nebănuite: euforie, dezamăgire, pathos, disperare...toate se reflectă în rândurile pe care Joyce le dedica fiinÈ›ei adorate. Din acest punct de vedere, cartea per ansamblu este un suport extraordinar pentru o eventuală analiză psihologică. Cititorul are È™ansa de a pătrunde în labirintul sufletesc al îndrăgostitului, în laboratorul său de creaÈ›ie care suferă transformări cu fiecare experiență erotică trăită de artist. 
    Motivul pentru care am renunÈ›at? Șocul. Șocul provocat de pasajele îmbrăcate în limbaj vulgar, explicit, scenele prea crude, perverse care îmi alterau, într-o oarecare măsură, imaginea aceea ideală a scriitorului. Joyce își arată ataÈ™amentul față de Nora nu printr-un limbaj poetic, măgulitor, ci prin lentila dorinÈ›ei de o avea, dorință exagerată în multe secvenÈ›e, după umila mea părere. Dintr-o prejudecată prostească, îmi închipui artiÈ™tii drept fiinÈ›e poetice È™i romantice (m-am blocat, probabil, undeva în secolele XVIII-XIX). Scriitorii sunt oameni. Au obsesiile lor (fie ele È™i erotice), minusurile lor, problemele pe care noi, cititorii, nu le sesizăm întotdeauna, graÈ›ie scrisului opac care creează ideea de pace, liniÈ™te, calm în viaÈ›a lor, iar atunci când le ivim ne sperie, ne îndepărtează, prosteÈ™te, într-adevăr, de idol. Nu sunt o fană a vulgarului, nici a scrierilor erotice, nici măcar a poveÈ™tilor de dragoste siropoase È™i poate tocmai de asta nu am reuÈ™it să mă identific cu opera amintită. Mă bucur, însă, că am aprofundat biografia lui Joyce, descoperind tenebrele existenÈ›ei sale, o poveste de iubire, să spunem, condimentată È™i un profil psihologic complex, schimbător È™i surprinzător cu fiecare pagină. 

E straniu din ce mlaștini izvodesc îngerii spiritul frumuseții. pag. 18

     Pentru pudici, „Dragă Nora” este o provocare în complexul sens al cuvântului, dar, în pofida stilului care poate deranja, aspectele ce È›in de psihologie, precum È™i primele scrisori (dovada unui frumos romantism) fac din culegerea de scrisori o lectură plăcută.

     ÃŽn ultima vreme am fost rugată să recomand cărÈ›i, fie pentru diverse provocări de lectură, fie pentru că respectiva persoană era lipsită de inspiraÈ›ie È™i nu È™tia ce să mai citească. Tot cotrobăind prin bibliotecă È™i prin amintiri, încercând să fac recomandări cât mai interesante, am parcurs iar citate È™i fragmente care m-au încântat de-a lungul lecturilor mele. Vă las, deci, în compania a 20 de citate memorabile, cred eu, care să vă convingă să citiÈ›i romanele din care sunt culese. Pentru început, iată câteva citate din literatura universală:

1.  „ViaÈ›a este doar o cutie cu labirinturi.” Flori pentru Algernon”-D.Keyes, Ed. Art (YoungArt),pagina 156

2. „ÃŽntrebarea: La Auschwitz, spuneÈ›i-mi, unde era Dumnezeu?
Și răspunsul: Dar unde era omul?” , „Alegerea Sofiei”-W.Styron, Ed. Art, pagina 721

3. „-Eu cred, zise el o dată, că o petală de floare sau un viermiÈ™or de pe drum grăieÈ™te È™i cuprinde mai mult decât toate cărÈ›ile unei biblioteci. Cu litere È™i cu vorbe nu se poate spune nimic. Câteodată scriu o literă grecească oarecare, o teta sau o omega È™i, dacă răsucesc pana numai puÈ›in, litera dă din codiță È™i e un peÈ™te È™i într-o clipă recheamă în amintire toate păraiele È™i râurile din lume, tot ce e răcoros È™i umed(...)Ei bine, Narcis, probabil că tu nu prea apreciezi asemenea litere. Dar eu îți spun: cu ele a scris Dumnezeu lumea.” „Narcis È™i Gură-de-Aur”-H.Hesse, Editura Rao, pagina 64

4. „Adevărul e că nimeni nu se poate cunoaÈ™te pe sine însuÈ™i, nimeni nu poate vedea, pentru a judeca aspru È™i necruțător ceea ce simte, gîndeÈ™te È™i face. Vicleanul amor propriu, mult prea iscusita vanitate, speculantul interes, temătoarea ruÈ™ine, obraznica mândrie sunt mereu gata să ascundă, să învăluie, să acopere, să scuze È™i să justifice.” „Un om sfârÈ™it”-Giovanni Papini, Ed. Polirom, pagina 131

5. Nu cunoaÅŸtem decât ceea ce îmblânzim. Iar oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Cumpără lucruri de gata de la neguţători. Cum însă nu există neguţători de prieteni, oamenii nu mai au prieteni.” „Micul PrinÈ›” (EdiÈ›ia aniversară)-Antoine de Saint-Exupery, Ed. Rao, pagina 143 

6. „Dar oricât de departe ai merge, nu poÈ›i fugi de tine însuÈ›i.” „După cutremur”-H.Murakami, Ed. Polirom, pagina 22

7. „Un copil, un profesor, o carte È™i un stilou pot schimba lumea.” „Eu sînt Malala”- MalalaYousafzai, Ed.Polirom, pagina 308

8. „Poate o persoană să fure fericire? Sau este doar o altă interioară È™i infernală festă omenească?” „HoÈ›ul de cărÈ›i”-M.Zusak, Ed. Rao, pagina 390

9. „-Nu aveÈ›i paÈ™aport? Nici buletin? Dar cum se poate aÈ™a ceva?
-N-am avut niciodată nevoie.
-Dar n-ați fost niciodată în străinătate?
-Cum să nu. Polonia, Franța, Ungaria...
-Da,bine, astea sunt în UE...
-Sau în Uniunea Sovietică...
-Și acolo ați putut intra fără pașaport?
Am rămas o clipă pe gânduri.
-Nu-mi amintesc să mă fi întrebat cineva, am răspuns eu cât se poate de conștiincios.
-Straniu. Dar America! Vreau să spun, aveți 56 de ani- n-ați fost niciodată în America?
-Am avut serios de gând să ajung acolo, am răspuns eu indignat, dar am fost reÈ›inut.” (Ca să vă daÈ›i seama de comicul fragmentului, vă dezvălui că personajul-central este nimeni altul decât Hitler) „Ia uite cine s-a întors”-T.Vermes, Ed. Rao, pagina 82

10. „Cea mai profundă frază care s-a scris vreodată,a urmat Temple cu entuziasm, este fraza de la sfârÈ™itul zoologiei: Reproducerea este începutul morÈ›ii.” „Portret al artistului la tinereÈ›e”-J.Joyce, Ed. Humanitas, pagina 263


    Cum sunt o iubitoare a literaturii române, nu puteam să nu includ citate din romane scrise de autori naÈ›ionali...

1.„ ÃŽn schimb, întocmai cum tinerele căsătorite simt mereu nevoia de-a spune „te iubesc”, Gabriela îi repeta mereu: „Te stimez. Nu cunosc om mai demn de stimă decât tine”. Dacă hoÈ›ia n-ar fi epică, lirică, È™i hoÈ›ul ar spune păgubaÈ™ului:„Te stimez, fiindcă te fur”. „Lorelei”-I.Teodoreanu, ColecÈ›ia Jurnalul NaÈ›ional, pagina 288

2.„Pentru că orice carte adevărată, indiferent de valoarea ei, este mai întâi un act vertical, îndreptat către cer, ca o invocare sau o rugăciune. Doar dacă este primită acolo, va fi apoi primită È™i pe pământ.” „Ochiul căprui al dragostei noastre”-M.Cărtărescu, Ed.Humanitas, pagina 78

3. „Căci ne-am pierdut libertatea în momentul în care am cedat Cezarului dreptul de a gândi cu glas tare.” „Dumnezeu s-a născut în exil”-V.Horia, Ed.Art, pagina 66

4. „-Nu mai pot lucra, ma duc la fund. Devin un ratat.
-Ei, asta e bună! spuse Adrian. Ratatul nu devine, el este È™i rămâne. Toată lumea crede în talentul tău, nu fi copil, mă, peste câțiva ani vei ajunge un nume, de ce să dărâmi zidurile unde se vor lipi afiÈ™ele. Auzi?” „Trei dinÈ›i din față”-M.Sorescu, ColecÈ›ia Jurnalul NaÈ›ional, pagina 388

5. „ Mă întrebam odată cum va fi ziua în care nu mă voi mai simÈ›i agățată de el ca iedera de zid. Și iat-o!” „Pânza de păianjen”-Cella Serghi, ColecÈ›ia Jurnalul NaÈ›ional, pagina 396

6. „Moartea e un fenomen simplu în natură, numai oamenii îl fac înspăimântător.” „Cel mai iubit dintre pământeni”, volumul I- M.Preda, ColecÈ›ia Jurnalul NaÈ›ional, pagina 21

7. „Sufletul n-are nevoie de cuvinte pentru a înÈ›elege. Sufletul comunică direct cu lumea spirituală, cu lumea lumilor. Și doar spiritul e esenÈ›a, spiritul etern, infinit, cuprinzător a toate.” „Adam È™i Eva”-L.Rebreanu, ColecÈ›ia Jurnalul NaÈ›ional,pagina 42,

8. „Dar am È™tiut de atunci că niciun om n-ar putea supravieÈ›ui aÈ™a cum este, rupt în două, singur. ViaÈ›a are sfârÈ™it aici, pe pământ, pentru că este fracturată, despicată în miriade de fragmente.” „Nuntă în cer”-M.Eliade,ColecÈ›ia Jurnalul NaÈ›ional, pagina 75

9. „Sta acum ca o stâncă care se străduie să cadă ucigător peste alÈ›ii È™i, în truda ei, se sfărâmă.” „Concert din muzică de Bach”-Hortensia Papadat-Bengescu,ColecÈ›ia Jurnalul NaÈ›ional, pagina 118

10. „IubeÈ™ti întâi din milă, din îndatorire, din duioÈ™ie, iubeÈ™ti pentru că È™tii că asta o face fericită, îți repeÈ›i că nu e loial să o jigneÈ™ti, să înÈ™eli atâta încredere. Pe urmă, te obiÈ™nuieÈ™ti cu surâsul È™i vocea ei, aÈ™a cum te obiÈ™nuieÈ™ti cu un peisaj. Și treptat îți trebuieÈ™te prezenÈ›a ei zilnică. ÃŽnăbuÈ™i în tine mugurii oricăror alte prietenii È™i iubiri.(...)Orice iubire e ca un monoideism, voluntar la început, patologic pe urmă.” „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”-C.Petrescu, ColecÈ›ia Jurnalul NaÈ›ional ,pagina 46


Dar voi? Care sunt citatele voastre preferate? Lectură plăcută!