Ultimele zile de vacanță mi le-am petrecut în compania unui autor cu care mă mai întâlnisem cu ceva vreme în urma și care m-a convins că merită să îl urmăresc în continuare: Rui Zink. Zăbovind în căutare de noi lecturi printre rafturile librăriei Humanitas, am descoperit un alt volum de-al scriitorului portughez și am știut îndată că trebuie să fie vorba despre o carte cel puțin la fel de valoroasă ca „Cititorul din peșteră”. Intuiția nu m-a înșelat, pentru că „Instalarea fricii” se găsește, cu siguranță, printre cele mai inedite scrieri a căror cititoare am fost.
De această dată, autorul renunță la fantasticul absolut, la personajele neobișnuite și la lumea inspirată de lecturile proprii, aplecându-se apropria societății zilelor noastre. Construindu-și romanul drept o parabolă, Rui Zink relevă printr-o extraordinară subtilitate, adevăruri tulburătoare, pe care, din teamă, ignoranță și comoditate, le „ascundem sub preș”, dar care, oricum, ne macină. Interesant este că, deși scrisă în urmă cu trei ani în urmă, cartea rămâne actuală prin prisma aspectelor sociale amintite. Terorismul, dictatura, războiul, dezechilibrele sociale au fost și continuă să fie prezente în viața noastră, astfel că, inevitabil, cititorul se vede pus în fața lumii lăsate fără mască, alături de toate neajunsurile și nenorocirile ei. Mușamalizarea dispare; adevărul găsește, prin acest roman, o portiță de evadare, arătându-i lectorului naiv fața reală a societății în care trăiește și, paradoxal, explicându-i de ce lucrurile nu pot sta altfel.
Oricum, tot nu există bărci de salvare pentru toți.
Pe scurt, cartea prezintă o lume în care frica este văzută drept singura modalitate de stăpânire a omenirii, astfel că se dezvoltă un adevărat program de „implementare” a ei, printr-un echipament special, de către oameni pregătiți în acest sens. Cu toate astea, acțiunea este simplă, se petrece într-un singur spațiu, respectiv apartamentul unei femei care se vede, într-o dimineață, pusă față în față cu Carlos și Sousa, ambii responsabili pentru „Instalarea fricii”. De teamă, femeia își ascunde „băiatul” în baie și îi primește pe cei doi, conștientă că nu are nicio șansă de scăpare. Finalul este unul cu totul neașteptat de către cititorul buimăcit, poate, de fluxul vorbirii personajelor, de monotonia romanului dominat de dialog ca mod de expunere și de intrarea ex-abrupto în subiect. Un final care contrastează cu aparenta banalitate a acțiunii, pentru că rolurile se inversează, vânătorul devine pradă, iar prada vânător, lăsând receptorului responsabilitatea de a medita asupra înțelesurilor profunde ale parabolei.
Frica ia forme impunătoare. Frica e înțeleaptă. Frica știe ce e mai bun pentru noi. Frica se preocupă. Frica nu e niciodată departe. Se află întotdeauna lângă noi. Mai aproape decât ne imaginăm, chiar și atunci când o credem departe. Frica e sigură. Frica e adevărată. Frica ne iubește.
În ceea ce privește construcția cărții, m-a atras mult asemănarea dialogurilor cu cele din teatrul absurd al lui E.Ionescu. De fapt, romanul pare o piesă de teatru, prin păstrarea unicului decor, prin numărul redus de personaje și prin abundența de replici care suspendă acțiunea. Citindu-l, m-am simțit în fața unei scene, urmărind cu nerăbdare jocul unor mari actori, căutând să anticipez finalul. De asemenea, am rămas din nou impresionată de lejeritatea scrierii lui Zink: îmbinarea tuturor tipurilor de frică, în mod ascendent, de la banala teamă simțită de Scufița Roșie în fața lupului și până la frica trezită de canibalism, terorism sau cenzură. Toate se împletesc mlădios în opera în discuție, care șochează prin ușurința cu care rostește adevărul cu privire la societatea contemporană. Ceea ce vrea Zink să transmită prin intermediul acestui roman este o poveste a fricii: de la origini și până la consecințe, cititorul tinde să se lase convins de imposibilitatea de a anihila frica, dar, totodată, îi este relevat motivul pentru care, fără ea, societatea nu ar putea funcționa. Totul se rezumă la un joc de interese și o luptă de supraviețuire, în care oamenii devin marionete ale marilor instituții și organizații, lăsându-se încătușați de temerile care ajung să îi controleze. Ca într-un regim dictatorial etern, omului modern îi sunt impuse temerile, printr-un sistem de propagandă voalat, care îl fac să creadă ca „așa e mai bine” și că „asta este singura șansă”.
-Toți trebuie să facem sacrificii.
-Unii o fac dedicându-se trup și suflet.-Alții luând hotărâri care cer curaj politic.-Nimeni nu vrea să moară.-E egoismul uman tipic.-Nimeni nu vrea să îi fie foame.-Nimeni nu vrea să facă sacrificii.-Dar cineva trebuie să moară.-Cuiva trebuie să îi fie foame.-Pur și simplu, prăjitura nu ajunge pentru toți.
„Instalarea fricii” este o carte asemenea unui duș rece: totul iese la iveală, șocant, revoltător, dar plin de adevăr...un adevăr care dăinuie și va mai exista mult timp de aici încolo. Un exercițiu de răbdare și de punere în temă cu esențele dure ale lumii actuale, care îl invită pe cititor să mediteze asupra unor probleme-cheie ale societății! (Click AICI pentru a cumpăra cartea)
