melancolia dansează
în spatele draperiilor trase.
eu, pion pe o tablă ce nu-mi aparține,
eu, pion pe o tablă căreia nu îi aparțin,
asist absentă la jocul pleoapelor lumii.
tu dormi alături. ce-ți pasă?
nu ai habar ce înseamnă să privești
prin oameni, prin viață și să nu vezi nimic,
nu ai idee că spate în spate cu tine
doarme ultima urmă de speranță.
tu nu cunoști viața la amurg,
pe tine nimic nu te cutremură.
te desfășori indiferent, lent, atât de lent!
te-ai cuibărit în patul meu, în mine,
mă îndemni inconștient să scriu
și scrisul se împotrivește.
trăiesc prin tine un coșmar
din care nu mă lași să mă trezesc.
mă furi din mine, mă îndepărtezi.
cu ce drept?
te întreb, Octombrie...cu ce drept?
