Între mine și proza scurtă există o distanță, pe care numai Borges a reușit să o remedieze. M-am imaginat, într-o vreme, scriitoare de proză scurtă (mult spus, e drept, însă îmi creasem un obicei din asta), dar iluzia s-a risipit pe cât de repede s-a și născut. Am rămas doar cititoare, însă prea puține și vagi au fost legăturile mele cu specia.
Mi-am propus să citesc iocan încă de când am aflat de apariția sa. A fost un pariu cu mine, o curiozitate, o nevoie de a descoperi autori români, de a vedea un alt fel de a nuanța idei. Nu regret. A fost o adevărată încântare să observ coeziunea dintre text, fotografii, biografiile scriitorilor (majoritatea tineri). Trăiesc în continuare convingerea că iocan e un pas semnificativ pentru ceea ce am putea traduce prin istoria literaturii noastre, chiar dacă își asumă riscul de a vorbi despre și printr-un gen prea puțin cunoscut și exploatat la noi. Sunt sigură că va fi un ecou în și peste timp și tocmai din această siguranță a venit dorința mea de a încerca să vă conving să îi oferiți o șansă. Repezit, pe scurt, nu foarte reușit, în pauza de învățat dintre două examene care îmi bântuie weekendul: 3 motive pentru care trebuie să citiți această noutate editorială.
1. iocan trasează o nouă direcție în literatura română contemporană, pentru că, fără a propune o temă comună autorilor, îmbrățișează proze scurte care ancorează în cotidian, îl exploatează, se întorc în el. Nimic fantasmagoric, doar aceeași lume, în care cu toții ne regăsim, dar care este privită prin lentile diferite, din unghiuri diferite, prin teme redate neașteptat. Atenția fiecărui scriitor este centrată asupra unui fapt aparent banal, dar care capătă trăsăturile unui microcosmos după ce reușești să pătrunzi esența scrierii. E un permanent joc cu realul, cu experiența, un joc ce pendulează între un ton netru, umor, dramă și care te face să te minunezi de puterea imaginației și a talentului de a da glas unor aspecte aparent tăcute.
2. iocan promovează scriitori cu adevărat buni, într-o vreme în care avantajul financiar deschide poarta publicării oricărei pseudo-scrieri (maculatură, cum îmi place să o numesc). Deși există diferențe de valoare între autorii aleși, potențialul și capacitățile lor sunt remarcabile (ajungi să te întrebi unde s-au ascuns până acum). În fapt, acest contrast se datorează, pe de o parte, subiectivismului cititorului și, pe de altă parte, faptului că, având de-a face cu o serie de scriitori, este imposibil să nu simți o oarecare ierarhizare a valorii, în urma lecturii lor. Dar calitatea respiră. Avem, în sfârșit, de-a face cu o literatură meritorie. În plus, revista ne (re)aduce în atenție nume mari, prin inserarea de texte aparținând unor autori precum Faulkner.
3. ...pentru că e o provocare cu tine însuți, aventurându-te în lectura solicitantă a literaturii postmoderne și, mai mult, a prozei scurte care, în pofida dimensiunilor reduse, este densă și greu de penetrat. Este un exercițiu de lectură, un exercițiu de interpretare și aprofundare a unor tehnici de scriere, un exercițiu psihologic dacă accepți pactul cu autorul și decodifici trăirile și experiențele expuse.
Textele din iocan sunt lecturi lejere, în general, dar care te prind într-un vârtej de semnificații pe care le poți rata. Au fost proze pe care le-am citit și recitit și simt și acum că nu mi-au spus nimic. Am rămas cu o oareșce frustrare, pentru că nu știu dacă exigențele mele au fost prea mari sau dacă, într-adevăr, nu am găsit încă o cheie de interpretare potrivită. Asupra lor, cu siguranță, mă voi întoarce. Așa cum mă voi întoarce și asupra prozei preferate, „Părinții”, a tinerei Diana Bădică, un text despre ecoul pe care atitudinea celor mari îl are asupra celor mici, despre lumea stranie a maturității în relație cu înțeleptul univers nebănuit al puerilului. Sau, pe scurt, un text despre relația cu „ei”, despre familie așa cum o trăim, poate fără a recunoaște.
Cu speranță că (neinspirata) mea înșiruire de impresii și motive v-a convins, vă anunț că revista se află deja la al treilea număr și poate fi găsită atât în librăriile fizice, cât și în cele online.. Îi doresc să fie cât mai longevivă. Pentru că avem nevoie de o gură de aer proaspăt, de scrieri și scriitori de calitate, într-o literatură națională, parcă, ștearsă și dezorientată azi.