L-am descoperit pe Emil Cioran în clasa a IV-a, în cadrul unui cenaclu literar. După câteva încercări eșuate de a-l înțelege, m-am îndepărtat de scrierile lui. Nu posedam nici maturitate, nici experiență (livrească, pentru că pe cea „practică” nu am dobândit-o încă) pentru a desluși misterul. Aveam să mă îndrăgostesc de el abia în liceu. Nu știu, însă, cât am înțeles din ceea ce ar fi de înțeles; cu siguranță l-am simțit.
Citind „Demiurgul cel rău” te lovești de o viziune zdrobitoare asupra vieții, cu precădere asupra spiritualității, o viziune care te îndeamnă să meditezi și ajunge să îți influențeze concepțiile. Nu văd rostul în a recenza o carte de filosofie (cel puțin nu în cazul de față), pentru că cel interesat de acest domeniu nu caută acțiune, personaje, nu e interesat neapărat de stil, ci are ca țel pătrunderea în labirintul ideilor. Și cum ideile nu pot fi recenzate (pentru că astfel le-am judeca și constrânge, ucigându-le sensul), prefer să îl las pe Cioran să vorbească pentru sine. Vă las, deci, în compania câtorva citate extrase din „Demiurgul cel rău”, care sper să vă creeze o imagine de ansamblu asupra specificului cărții. Lectură plăcută!
(...)nimic nu ne încântă și susține mai mult decât putința de a plasa originea mișeliei noastre cât mai departe de noi. pag. 11
Zeul unic face viața insuportabilă. pag. 32
Poate ar trebui să ne privim din afară, cam în felul cum îi privim pe ceilalți, și să încercăm să nu mai avem nimic în comun cu noi înșine(...) pag. 53
(...)acum totul se schimbă: nimicindu-mă, nimicesc toate motivele de a mă disprețui, îmi regăsesc încrederea, sunt cineva pentru vecie... pag. 67
Plutim în derivă și nu recunoaștem că suntem niște epave decât atunci când ne ducem la fund. E însă prea târziu ca să ne scufundăm din propria vrere. pag. 70
Să fie regretul un semn de îmbătrânire precoce? Dacă-i așa, atunci sunt senil din născare. pag. 83
Greul, pentru cine a renunțat pe jumătate, e să facă și ce-a mai rămas. pag. 84
Să dobândești lumea, să-ți pierzi sufletul!-Eu am făcut mai mult: le-am pierdut pe-amândouă. pag. 87
Nimic nu are importanță: descoperire uriașă, de care nimeni n-a știut să profite. pag.97
După anumite nopți, ar trebui să ne schimbăm numele, căci cu adevărat nu mai suntem aceiași. pag. 135
Fericirea e să fii în afara celor patru pereți, să umbli, să privești, să te amesteci cu lucrurile. pag. 139
Doar scriitorul fără cititori își poate permite luxul de a fi sincer. El nu se adresează nimănui: cel mult lui însuși. pag. 142
Există un singur semn ce arată că ai înțeles totul: să plângi fără motiv. pag. 151
Cuvântul și tăcerea. Te simți mai în siguranță lângă un nebun care vorbește decât lângă nebunul ce nu deschide gura. pag. 151
Suntem cu toții pe fundul unui iad unde fiece clipă e un miracol. pag. 159
Cartea poate fi achiziționată de aici.
