La ceas de seară mă despart de scrisorile lui Joyce. Nu pentru că le-aș fi parcurs pe toate, încercându-mă acum o caldă nostalgie a despărțirii, ci pentru că am cedat. Da. După luni întregi în care nu m-am lăsat, ci am luptat cu fiecare carte care îmi părea a fi o provocare, am renunțat. Și, sub unda unei ușoare nervozități vă povestesc (pe fugă, e drept) despre experiența mea cu epistolele în discuție.
James Joyce a fost (și continuă să fie) un scriitor enigmatic pentru mine. „Ulise” (pe care, de altfel, plănuiesc să o recitesc curând) mi-a ridicat tot soiul de semne de întrebare, m-a rostogolit printr-un amalgam de stări și m-a făcut, în final, să mă îndrăgostesc de autor pentru curaj, talent, inovație, stil și paleta de calități poate continua. Prin urmare, când am văzut pe rafturile unei librării clujene „Dragă Nora”, alături de numele impunător al autorului său, nu am stat pe gânduri și am „adoptat” cartea. Nu știu când am început lectura. Cert este că a fost o provocare de „n” ori mai mare decât „Ulise”, din simplul motiv că nu a corespuns gusturilor mele nici în materie de literatură, nici în materie de...stil. Am cunoscut un alt Joyce, un Joyce intim, acel Joyce uman pe care, poate, l-aș fi vrut „înghițit” de latura sa poetică. Iar astăzi am capitulat.
„Dragă Nora” este o culegere de scrisori adresate de Joyce iubitei și, mai apoi, soției sale, Nora Barnacle: muză, prietenă, amantă, ipostază maternă, chiar, în viața scriitorului. Interesante sunt legăturile dintre biografia celor doi, a poveștii lor de dragoste și geneza sau compoziția romanului „Ulise”, operă care îl înscrie pe Joyce în rândul geniilor literaturii universale. În acest sens, prefața volumului mi s-a părut încântătoare, relevând istoria întâlnirii lor și, totodată, evoluția acestei relații tumultoase. Scrisorile sunt oglinzi ale sufletului autorului, relevându-i fețele nebănuite: euforie, dezamăgire, pathos, disperare...toate se reflectă în rândurile pe care Joyce le dedica ființei adorate. Din acest punct de vedere, cartea per ansamblu este un suport extraordinar pentru o eventuală analiză psihologică. Cititorul are șansa de a pătrunde în labirintul sufletesc al îndrăgostitului, în laboratorul său de creație care suferă transformări cu fiecare experiență erotică trăită de artist.
Motivul pentru care am renunțat? Șocul. Șocul provocat de pasajele îmbrăcate în limbaj vulgar, explicit, scenele prea crude, perverse care îmi alterau, într-o oarecare măsură, imaginea aceea ideală a scriitorului. Joyce își arată atașamentul față de Nora nu printr-un limbaj poetic, măgulitor, ci prin lentila dorinței de o avea, dorință exagerată în multe secvențe, după umila mea părere. Dintr-o prejudecată prostească, îmi închipui artiștii drept ființe poetice și romantice (m-am blocat, probabil, undeva în secolele XVIII-XIX). Scriitorii sunt oameni. Au obsesiile lor (fie ele și erotice), minusurile lor, problemele pe care noi, cititorii, nu le sesizăm întotdeauna, grație scrisului opac care creează ideea de pace, liniște, calm în viața lor, iar atunci când le ivim ne sperie, ne îndepărtează, prostește, într-adevăr, de idol. Nu sunt o fană a vulgarului, nici a scrierilor erotice, nici măcar a poveștilor de dragoste siropoase și poate tocmai de asta nu am reușit să mă identific cu opera amintită. Mă bucur, însă, că am aprofundat biografia lui Joyce, descoperind tenebrele existenței sale, o poveste de iubire, să spunem, condimentată și un profil psihologic complex, schimbător și surprinzător cu fiecare pagină.
E straniu din ce mlaștini izvodesc îngerii spiritul frumuseții. pag. 18
Pentru pudici, „Dragă Nora” este o provocare în complexul sens al cuvântului, dar, în pofida stilului care poate deranja, aspectele ce țin de psihologie, precum și primele scrisori (dovada unui frumos romantism) fac din culegerea de scrisori o lectură plăcută.