L-am descoperit pe Emil Cioran în clasa a IV-a, în cadrul unui cenaclu literar. După câteva încercări eșuate de a-l înțelege, m-am îndepărtat de scrierile lui. Nu posedam nici maturitate, nici experiență (livrească, pentru că pe cea „practică” nu am dobândit-o încă)  pentru a desluși misterul. Aveam să mă îndrăgostesc de el abia în liceu. Nu știu, însă, cât am înțeles din ceea ce ar fi de înțeles; cu siguranță l-am simțit.

    Citind „Demiurgul cel rău” te lovești de o viziune zdrobitoare asupra vieții, cu precădere asupra spiritualității, o viziune care te îndeamnă să meditezi și ajunge să îți influențeze concepțiile. Nu văd rostul în a recenza o carte de filosofie (cel puțin nu în cazul de față), pentru că cel interesat de acest domeniu nu caută acțiune, personaje, nu e interesat neapărat de stil, ci are ca țel pătrunderea în labirintul ideilor. Și cum ideile nu pot fi recenzate (pentru că astfel le-am judeca și constrânge, ucigându-le sensul), prefer să îl las pe Cioran să vorbească pentru sine. Vă las, deci, în compania câtorva citate extrase din „Demiurgul cel rău”, care sper să vă creeze o imagine de ansamblu asupra specificului cărții. Lectură plăcută!

    (...)nimic nu ne încântă și susține mai mult decât putința de a plasa originea mișeliei noastre cât mai departe de noi. pag. 11

    Zeul unic face viața insuportabilă. pag. 32

    Poate ar trebui să ne privim din afară, cam în felul cum îi privim pe ceilalți, și să încercăm să nu mai avem nimic în comun cu noi înșine(...) pag. 53

    (...)acum totul se schimbă: nimicindu-mă, nimicesc toate motivele de a mă disprețui, îmi regăsesc încrederea, sunt cineva pentru vecie... pag. 67

    Plutim în derivă și nu recunoaștem că suntem niște epave decât atunci când ne ducem la fund. E însă prea târziu ca să ne scufundăm din propria vrere. pag. 70

    Să fie regretul un semn de îmbătrânire precoce? Dacă-i așa, atunci sunt senil din născare. pag. 83 

    Greul, pentru cine a renunțat pe jumătate, e să facă și ce-a mai rămas. pag. 84 

    Să dobândești lumea, să-ți pierzi sufletul!-Eu am făcut mai mult: le-am pierdut pe-amândouă. pag. 87 

    Nimic nu are importanță: descoperire uriașă, de care nimeni n-a știut să profite. pag.97

     După anumite nopți, ar trebui să ne schimbăm numele, căci cu adevărat nu mai suntem aceiași. pag. 135

    Fericirea e să fii în afara celor patru pereți, să umbli, să privești, să te amesteci cu lucrurile. pag. 139 

    Doar scriitorul fără cititori își poate permite luxul de a fi sincer. El nu se adresează nimănui: cel mult lui însuși. pag. 142

    Există un singur semn ce arată că ai înțeles totul: să plângi fără motiv. pag. 151

    Cuvântul și tăcerea. Te simți mai în siguranță lângă un nebun care vorbește decât lângă nebunul ce nu deschide gura. pag. 151

    Suntem cu toții pe fundul unui iad unde fiece clipă e un miracol. pag. 159 

     Cartea poate fi achiziționată de aici. 

    Dacă cineva mi-ar cere să fac o listă a preferințelor mele în materie de lectură, cu siguranță că literatura română ar ocupa primul loc. Am crescut printre paginile autorilor români, i-am iubit și am căutat să îi înțeleg cu o plăcere și cu un interes mai mare decât am prezentat vreodată unui scriitor străin. Patriotismul sau o legătură pe care nici eu nu o pot explica? Nu am edificat misterul și nici nu găsesc relevanță. Iubesc literatura română, îmi voi dedica viața(cel puțin pe cea profesională) aprofundării ei, prin urmare, inițiativa lui Eugen Istodor mi s-a părut un prilej bun de a-mi lua un nou bilet către acest ținut. Iar biletul se numește „101 cărți românești de citit într-o viață” și este cuprins într-o campanie recentă a librăriilor Humanitas. Orice carte propusă în „lista lui Istodor” vine cu 20% reducere la achiziția titlului, apărut la editura Polirom.

    Nu am profitat de oferta celor de la Humanitas, alegând să cumpăr, pentru moment, doar volumul și mai apoi să mă decid asupra lecturilor care mi-ar folosi în următoarea perioadă sau care, pur și simplu, îmi stârnesc interesul. Cu nerăbdare am parcurs lista lui Istodor și, dacă la început am fost amuzată de faptul că multe dintre cărțile recomandate se înscriau deja pe lista lecturilor mele, spre sfârșit acest lucru m-a dezamăgit. De-a lungul celor aproximativ 240 de pagini, cititorul face cunoștință cu 101 opere din literatura română, însoțite de o scurtă prezentare și o părere „critică” semnată de o personalitate care a îndrăgit respectiva scriere (termenul „personalitate” e relativ, pentru că de mulți dintre cei care au ales să își expună părerea nu am auzit, iar alții sunt ofițeri, profesori,elevi, ambasadori, de asemenea, necunoscuți. Cred că, în fapt, intenția autorului a fost să surprindă păreri din partea unor tipologii diferite de oameni, cu ocupații, statut și preferințe distincte, pentru a crea o priveliște de ansamblu receptorului). În final, descoperim câteva file care, sub titlul generic „Viața autorului” au menirea de a familiariza cititorul cu biografia scriitorilor amintiți. 

    Lista lui Istodor este o inițiativă admirabilă, însă mi-aș fi dorit să fie...altfel. Bineînțeles, nu pot nega faptul că am descoperit numeroase opere de care nu am auzit și pe care, în cel mai scurt timp, le voi parcurge. Dar, la fel de bine, am întâlnit recomandări, aș spune, uzuale, arhicunoscute. Ținând cont de titlu, alegerile autorului se explică. Într-adevăr, menționează operele de temei ale literaturii naționale, pe care merită și, cred eu, trebuie, dintr-o datorie față de propria cultură, să le parcurgem într-o viață. Însă, trebuie să recunosc: am cumpărat cartea în speranța de a descoperi autori și titluri mai puțin știute azi. Aș fi fost încântată să citesc păreri și recenzii ale unor opere la fel de valoroase, dar prea puțin amintite în zilele noastre. De aici și dezamăgirea mea față de carte, dezamăgire la care aș adăuga-o pe cea provocată de stilul scriiturii pe alocuri. Am întâlnit pasaje înălțătoare, cu limbaj, topică, metonimii (!!)  extraordinare, dar și secvențe care nu au corespuns, să spunem, gusturilor mele. De exemplu, în cazul operei semnate de Hortensia Papadat-Bengescu, „Concert din muzică de Bach”:

Face parte din ciclul Hallipilor, văzut frecvent ca un Forsyte Saga românesc. Cred că ar fi mai bine văzut ca o Familia Adams. E horror. Nu-i acțiune aici. E un spionaj lent prin căsnicii(...). pagina 71

Pe de altă parte, un fragment mai inspirat despre poezia nichitesciană:

A fanatizat o lume înghețată. Cu poezia și felul lui poetic de-a trăi. Miracolul Nichita. Ce face Nichita? Nichita e însăși starea poetică. pagina 115

    Dacă sunteți dornici să descoperiți literatura română sub o altfel de prezentare sau dacă aveți nevoie de cineva sau ceva care să vă „apropie” de ea, vă recomand lista lui Istodor. Cartea poate fi găsită atât în librăriile Humanitas, cât și pe site-urile de profil. Vă îndemn, de asemenea, să faceți o vizită blogului autorului aici, pentru că veți găsi articole interesante legate de literatură și recenzii ample ale cărților cuprinse în volum. Lectură plăcută!

  Otilia Valeria Rusan a îmbrățișat pseudonimul Ana Blandiana, făcându-și intrarea în scenă odată cu terminarea facultății, la Cluj, în revista Tribuna. Poezia sa resimte influențele romantismului de tip contemplativ și interiorizat, a muzicii clasice, a picturii și a lecturii unor nume de excepție, precum Eminescu, Blaga sau Novalis. A primit, de-a lungul carierei, numeroase distincții, dintre care amintim Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România în 1969 și Premiul pentru poezie al Academiei Române în 1970.

Am scris pentru a mă copilări, pentru a deveni un copil, pentru a mă vindeca astfel de maturitatea pe care o simțeam coborând asupra mea ca o febră, ca o boală ce s-ar putea dovedi incurabilă.

Sursa:Dicționarul Literaturii Române, Ed.Univers Enciclopedic Gold 

Am obosit 

Am obosit să mă nasc din idee,
Am obosit să nu mor -
Mi-am ales o frunză,
Iată din ea mă voi naşte,
După chipul şi asemănarea ei, uşor
Seva răcoroasă o să mă pătrunză
Şi nervurile îmi vor fi fragede moaşte;
De la ea o să învăţ să tremur, să cresc,
Şi de durere să mă fac strălucitoare;
Apoi să mă desprind de pe ram
Ca un cuvânt de pe buze.
În felul acela copilăresc
În care
Se moare
La frunze.

    Nina Cassian (1924-2014)  a fost o poetă, eseistă și traducătoare română, de origine evreiască. S-a remarcat  în poezie drept o fire curajoasă, sfidătoare adesea, dar vulnerabilă, care oferă spectacolul unei sensibilități refugiate în ludic. Reprezentantă de seamă a proletcultismului, Nina Cassian (pe numele real Renée Annie Cassian) a pledat pentru o operă ce are în centru tema iubirii neinhibate de prejudecăți, tratând-o cu umor sau cu o nostalgie pe care nu a putut niciodată să și-o reprime. Ultimii ani i-a petrecut în New York, iar creațiile sale au fost publicate în reviste precum American Poetry Review sau The New Yorker.

Pentru că nu mă iubești

Surâd - si surâsul mi se prelinge
de pe buze, ca un fir de sânge
pentru că nu mă iubești.

Dansez - si mâinile-mi cad la pamânt
ca doua ancore. Palida sînt
pentru că nu mă iubești.

Fumez - si fumul, în panica orei, 
mă sugrumă ca eșarfa Isadorei
pentru că nu mă iubești.

   Ion Stratan (1955-2005) a fost unul dintre cei mai importanți optzeciști ai literaturii noastre. A fost membru al „Cenaclului de Luni”, optând pentru o lirică ermetică a metamorfozelor.  După cum remarca Eugen Simion în „Dicționarul Literaturii Române” (Ed. Univers Enciclopedic Gold), Ion Stratan face o poezie de cunoaștere și reia un număr de simboluri, arhetipuri deja trecute prin poezie: oul oglinda, nunta cosmică, geneza, Cuvântul, apocalipsa..(...)El își moșește îndelung gândul înainte de a-l trece pe hârtie.

Dintre volumele semnate, amintim: „Lumina de la foc”, Apa moale”, „O lume de cuvinte”.

Cădere

Sufletul meu s-a rostogolit la picioarele
celor trei Graţii
luaţi-l, legaţi-l

lumea mea se rostogoleşte peste mine
cel ce-o păzeam de ani, de albine

inima mea e un măr căzut în Grădină
cine-i de vină, cine-i de vină

trupul meu e un sâmbure mai mare decât fructul,
decât inima mea
mâncat dinlăuntru

    Precursor al postmodernismului, Leonid Dimov (1926-1987), rămâne un reprezentant de seamă al onirismului, fiind cel care a ilustrat estetica lui și după dispariția mișcării. Titlurile de volum dovedesc înclinația sa spre acest curent: „Cartea de vise”, „Poeme de veghe”, „Vis cu institutoare”, etc. . Spre deosebire de alți poeți, care, după cum însuși considera, au „evoluat” artistic de-a lungul carierei lor, Leonid Dimov rămâne constant, în sensul în care poezia sa nu înregistrează schimbări radicale. A fost, de asemenea, eseist, publicist și traducător.

Fugă

In cetăţi de piatră cu cer de cărbune
Fluieră grilajele sub mai multe lune
Te-am strâns în palmă şi te-am făcut mică
Fierbinte-n căuşul cu ţară peltică
Să-ţi răsuceşti coapsele prin visuri arse
Gâdilând burice de degete-ntoarse
Simt cum râzi în pumn ocrotită
Şi linia vieţii o şerpui grăbită,
Ai scos călâile din cuibul de piele
Să le-nţepe gerul de după zăbrele 
Când alerg, uriaş, prin cetăţi streine
Ducându-te, pasăre-n pumn, pe tine.

    Intrarea în scenă a lui Ștefan Augustin Doinaș (1922-2002) nu a fost una simplă.  În 1939, poetul publica primul poem în „Jurnalul literar”. Ulterior, va fi premiat pentru volumul „Alfabet poetic”, însă, din cauza comunismului, opera nu va fi publicată, ba, mai mult, scriitorul avea să fie închis pentru îndeletnicirile și convingerile sale poetice. A debutat în 1964 cu volumul „Cartea mareelor”. Dintre contribuțiile sale, amintim estetica baladei în poezie, cultivând tema metamorfozei în formă baladescă.  Teme obsedante, precum urmărirea himerei, rătăcirea în căutarea esenței sau atingerea absolutului îi definesc opera. 

Două trăsături se vor conserva de la începutul la sfârșitul activității literare a lui Doinaș: practicarea a ceea ce el a numit „discursul mixt”, discursul poetic ce interferează  cu discursul filosofic, mitologic, religios, istoric, etc. ; conceperea operei ca replica intertextuală (...) poetul mergând până la a afirma, repetat, că niciuna din experiențele sale de viață nu i-a alimentat opera(...).  

Sursă citat: „Dicționarul Literaturii Române”, Ed.Univers Enciclopedic Gold, București, 2012 

Miercuri 

Ce-i astăzi, marţi? Aşteaptă. Că mâine-n zori, poetul
pătrunde iar sub coaja bătrânului stejar, 
descuie şapte cercuri de lemn cu ţigaretul 
şi-ajunge-ntr-un imperiu de dans şi de poiar 
în care molecule-n elipsoid cutreier 
scot sunete de sfere cereşti, şi fluvii curg, 
şi-o stea, ce pare Venus, prin gura unui greier 
aşază zimţi pe iarba ce tremură-n amurg.

Iar joi poetul iese şi cautând spre soare 
se-ntreabă-ncet: Acuma, în ce copac sunt oare?

    Continuăm incursiunea noastră în poezia românească amintindu-l pe Ștefan Petică (1877-1904). A scris sub diferite  pseudonime, precum: Stephan Petică. Ștefan, Mușat, Sergiu, Sentino, Trubadur, Caton, Fanta-Cella, M. Pall, Sapho, Erics, Ywann, Narcis, Senez, P. Stiopca, Step., Stepen, S., Ser și, în afară de poezie, s-a dedicat filosofiei, antropologiei, sociologiei, astronomiei, semnând numeroase tratate și studii. Ca personalitate literară, a fost considerat de G. Călinescu  întâiul poet simbolist declarat.

Când vioarele tăcură 

Vioarele tăcură. O, nota cea din urmă 
Ce plânge răsleţită pe strunele-nvechite,
Şi-n noaptea solitară, o, cântul ce se curmă
Pe visurile stinse din suflete-ostenite.

Arcuşurile albe în noaptea solitară
Stătură: triste paseri cu aripile întinse,
Păreau c-aşteaptă semne, şi strunele vibrară,
Ah, strunele, ce tremur de viaţă le cuprinse!

Şi degetele fine, în umbră sclipitoare
Păreau ca nişte clape de fildeş, ridicate
Pe flaute de aur în seri de evocare
A imnurilor triste din templele uitate.

Murise însă cântul de veche voluptate,
Şi triste şi stinghere vioarele părură
În noaptea-ntunecată de grea singurătate
Fecioare-mpovărate de-a viselor tortură.

    Deschidem campania noastră amintindu-l pe Marin Sorescu (1936-1996). Poet, prozator, dramaturg, eseist și traducător, îndeletnicindu-se când și când cu pictura, Marin Sorescu este întruchiparea omului universal. Dincolo de romanele sale memorabile („Trei dinți din față”, „Viziunea vizuinii”) și de piesele semnate (dintre care amintim „Iona”, operă care sperie elevii de liceu și nu numai), ceea ce impresionează la Sorescu este poezia. Prin excelență un neomodernist, poetul demonstrează o sensibilitate desăvârșită, dublată de un spirit ludic prezent în toată creația sa. Originalitatea abordării unor teme fundamentale și talentul incontestabil i-au adus Premiul Uniunii Scriitorilor de cinci ori pe parcursul carierei.

Rugăciune 

Doamne, creaţia a dat înapoi 

Ca un cucui al universului. 

Doamne, creaţia ta s-a retras în sine 

Cu tine cu tot şi orbecăim în neştire. 

Doamne, dă un pumn în beznă, 

Să crească, Doamne, la loc cucuiul. 

Unicornul, când îi creştea cornul, 

Era numai durere şi cunoaştere. 

Lumea sorbită de hău 

Se pierde în circumvoluţii prea deştepte. 

Doamne, dă-ţi Doamne un pumn drept în frunte 

Şi mugind ia-o de la-nceput. 

Şi mugind ia facerea de la-nceput.

    Promovăm tot mai mult literatura străină. Încotro se îndreaptă, însă, literatura noastră? Nu ar trebui, oare, să păstram aproape de noi ceea ce s-a scris, ceea ce se scrie aici? 

    Poezia românească este privită de către mulți prin lentila programei școlare, în care Eminescu, Blaga, Bacovia și Nichita domină. Ce se întâmplă cu ceilalți poeți români? Cui rămân ei? Dar poezia lor? Poezia națională nu se rezumă doar la aceste nume mari, într-adevăr, remarcabile, pe care le citim și recitim din obligație și rareori, poate, din pasiune. Este, cred eu, timpul să readucem în atenție nume din literatura noastră, din poezia română, pe care puțini și le amintesc și care, cumva, în negura timpului au fost înghițite. 

    Timp de o săptămână, începând de mâine, Printre(G)Rânduri propune zilnic un poet și o operă semnată de el, îndrăgită de noi, în încercarea de a „resuscita” legătura dintre cititorul contemporan și poezia națională. Nu, nu vom promova numele arhicunoscute, ci vom dezvălui frumusețea ascunsă a unor autori uitați sau prea puțin promovați astăzi. Așteptăm, bineînțeles, propunerile și impresiile voastre, iar dacă versurile regăsite în articolele noastre vă vor încânta, nu ezitați să le dați mai departe.

     În ultima vreme am fost rugată să recomand cărți, fie pentru diverse provocări de lectură, fie pentru că respectiva persoană era lipsită de inspirație și nu știa ce să mai citească. Tot cotrobăind prin bibliotecă și prin amintiri, încercând să fac recomandări cât mai interesante, am parcurs iar citate și fragmente care m-au încântat de-a lungul lecturilor mele. Vă las, deci, în compania a 20 de citate memorabile, cred eu, care să vă convingă să citiți romanele din care sunt culese. Pentru început, iată câteva citate din literatura universală:

1.  „Viața este doar o cutie cu labirinturi.” Flori pentru Algernon”-D.Keyes, Ed. Art (YoungArt),pagina 156

2. „Întrebarea: La Auschwitz, spuneți-mi, unde era Dumnezeu?

Și răspunsul: Dar unde era omul?” , „Alegerea Sofiei”-W.Styron, Ed. Art, pagina 721

3. „-Eu cred, zise el o dată, că o petală de floare sau un viermișor de pe drum grăiește și cuprinde mai mult decât toate cărțile unei biblioteci. Cu litere și cu vorbe nu se poate spune nimic. Câteodată scriu o literă grecească oarecare, o teta sau o omega și, dacă răsucesc pana numai puțin, litera dă din codiță și e un pește și într-o clipă recheamă în amintire toate păraiele și râurile din lume, tot ce e răcoros și umed(...)Ei bine, Narcis, probabil că tu nu prea apreciezi asemenea litere. Dar eu îți spun: cu ele a scris Dumnezeu lumea.” „Narcis și Gură-de-Aur”-H.Hesse, Editura Rao, pagina 64

4. „Adevărul e că nimeni nu se poate cunoaște pe sine însuși, nimeni nu poate vedea, pentru a judeca aspru și necruțător ceea ce simte, gîndește și face. Vicleanul amor propriu, mult prea iscusita vanitate, speculantul interes, temătoarea rușine, obraznica mândrie sunt mereu gata să ascundă, să învăluie, să acopere, să scuze și să justifice.” „Un om sfârșit”-Giovanni Papini, Ed. Polirom, pagina 131

5. „Nu cunoaştem decât ceea ce îmblânzim. Iar oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Cumpără lucruri de gata de la neguţători. Cum însă nu există neguţători de prieteni, oamenii nu mai au prieteni.” „Micul Prinț” (Ediția aniversară)-Antoine de Saint-Exupery, Ed. Rao, pagina 143 

6. „Dar oricât de departe ai merge, nu poți fugi de tine însuți.” „După cutremur”-H.Murakami, Ed. Polirom, pagina 22

7. „Un copil, un profesor, o carte și un stilou pot schimba lumea.” „Eu sînt Malala”- MalalaYousafzai, Ed.Polirom, pagina 308

8. „Poate o persoană să fure fericire? Sau este doar o altă interioară și infernală festă omenească?” „Hoțul de cărți”-M.Zusak, Ed. Rao, pagina 390

9. „-Nu aveți pașaport? Nici buletin? Dar cum se poate așa ceva?

-N-am avut niciodată nevoie.

-Dar n-ați fost niciodată în străinătate?

-Cum să nu. Polonia, Franța, Ungaria...

-Da,bine, astea sunt în UE...

-Sau în Uniunea Sovietică...

-Și acolo ați putut intra fără pașaport?

Am rămas o clipă pe gânduri.

-Nu-mi amintesc să mă fi întrebat cineva, am răspuns eu cât se poate de conștiincios.

-Straniu. Dar America! Vreau să spun, aveți 56 de ani- n-ați fost niciodată în America?

-Am avut serios de gând să ajung acolo, am răspuns eu indignat, dar am fost reținut.” (Ca să vă dați seama de comicul fragmentului, vă dezvălui că personajul-central este nimeni altul decât Hitler) „Ia uite cine s-a întors”-T.Vermes, Ed. Rao, pagina 82

10. „Cea mai profundă frază care s-a scris vreodată,a urmat Temple cu entuziasm, este fraza de la sfârșitul zoologiei: Reproducerea este începutul morții.” „Portret al artistului la tinerețe”-J.Joyce, Ed. Humanitas, pagina 263

    Cum sunt o iubitoare a literaturii române, nu puteam să nu includ citate din romane scrise de autori naționali...

1.„ În schimb, întocmai cum tinerele căsătorite simt mereu nevoia de-a spune „te iubesc”, Gabriela îi repeta mereu: „Te stimez. Nu cunosc om mai demn de stimă decât tine”. Dacă hoția n-ar fi epică, lirică, și hoțul ar spune păgubașului:„Te stimez, fiindcă te fur”. „Lorelei”-I.Teodoreanu, Colecția Jurnalul Național, pagina 288

2.„Pentru că orice carte adevărată, indiferent de valoarea ei, este mai întâi un act vertical, îndreptat către cer, ca o invocare sau o rugăciune. Doar dacă este primită acolo, va fi apoi primită și pe pământ.” „Ochiul căprui al dragostei noastre”-M.Cărtărescu, Ed.Humanitas, pagina 78

3. „Căci ne-am pierdut libertatea în momentul în care am cedat Cezarului dreptul de a gândi cu glas tare.” „Dumnezeu s-a născut în exil”-V.Horia, Ed.Art, pagina 66

4. „-Nu mai pot lucra, ma duc la fund. Devin un ratat.

-Ei, asta e bună! spuse Adrian. Ratatul nu devine, el este și rămâne. Toată lumea crede în talentul tău, nu fi copil, mă, peste câțiva ani vei ajunge un nume, de ce să dărâmi zidurile unde se vor lipi afișele. Auzi?” „Trei dinți din față”-M.Sorescu, Colecția Jurnalul Național, pagina 388

5. „ Mă întrebam odată cum va fi ziua în care nu mă voi mai simți agățată de el ca iedera de zid. Și iat-o!” „Pânza de păianjen”-Cella Serghi, Colecția Jurnalul Național, pagina 396

6. „Moartea e un fenomen simplu în natură, numai oamenii îl fac înspăimântător.” „Cel mai iubit dintre pământeni”, volumul I- M.Preda, Colecția Jurnalul Național, pagina 21

7. „Sufletul n-are nevoie de cuvinte pentru a înțelege. Sufletul comunică direct cu lumea spirituală, cu lumea lumilor. Și doar spiritul e esența, spiritul etern, infinit, cuprinzător a toate.” „Adam și Eva”-L.Rebreanu, Colecția Jurnalul Național,pagina 42,

8. „Dar am știut de atunci că niciun om n-ar putea supraviețui așa cum este, rupt în două, singur. Viața are sfârșit aici, pe pământ, pentru că este fracturată, despicată în miriade de fragmente.” „Nuntă în cer”-M.Eliade,Colecția Jurnalul Național, pagina 75

9. „Sta acum ca o stâncă care se străduie să cadă ucigător peste alții și, în truda ei, se sfărâmă.” „Concert din muzică de Bach”-Hortensia Papadat-Bengescu,Colecția Jurnalul Național, pagina 118

10. „Iubești întâi din milă, din îndatorire, din duioșie, iubești pentru că știi că asta o face fericită, îți repeți că nu e loial să o jignești, să înșeli atâta încredere. Pe urmă, te obișnuiești cu surâsul și vocea ei, așa cum te obișnuiești cu un peisaj. Și treptat îți trebuiește prezența ei zilnică. Înăbuși în tine mugurii oricăror alte prietenii și iubiri.(...)Orice iubire e ca un monoideism, voluntar la început, patologic pe urmă.” „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”-C.Petrescu, Colecția Jurnalul Național ,pagina 46

Dar voi? Care sunt citatele voastre preferate? Lectură plăcută!