Scrierile lui Hermann Hesse au reprezentat întotdeauna pentru mine o oază de liniște și calm, un loc feeric, rupt de realitatea încrâncenată, în care am descoperit valorile primordiale în expresia lor cea mai frumoasă. Deși nu i-am parcurs toate operele, iar întâlnirea cu celelalte a avut loc undeva, destul de departe de prezent, Hermann Hesse rămâne unul dintre autorii mei preferați pentru simplitatea și măiestria cu care conturează lumi și personaje memorabile. „Narcis și Gură-de-Aur” este, cu siguranță, cartea mea de suflet, la care mă întorc ori de câte ori am ocazia, cu același entuziasm, cu aceeași curiozitate a copilului care încearcă să înțeleagă lumea.
Întreaga operă stă sub semnul antitezei stabilite la nivelul celor două personaje.Narcis (devenit abatele Ioan) își dedică viața slujirii lui Dumnezeu, fiind sumă a numeroase calități intelectuale și spirituale, care îl recomandă pentru un astfel de parcurs existențial. Gură-de-Aur este adus la mănăstire de către tatăl său, însă ajunge să cadă pradă plăcerilor facile. Un adevărat reprezentant al hedonismului, tânărul va lega relații cu diverse femei întâlnite în pribegie. Drumul său inițiatic este amprentat de lipsa mamei, transformată în rană pentru tânărul dezorientat. Figura maternă, devenită obsesie, și dorința de a se salva, de a da un sens propriei existențe îl determină pe Gură-de-Aur să își petreacă ultimele zile în altarul artei, sculptând cu un talent care îl întrece pe cel al maestrului său.
Fără mamă nu se poate iubi.Fără mamă nu se poate muri. (pagina 315)
Salvarea va veni într-un moment neașteptat, chiar din partea lui Narcis, vechiul său prieten și dascăl care încearcă să îi imprime neofitului din valorile sale, încearcă să îi explice viața și sensul ei, dar strădania lui va eșua, pentru că timpul este necruțător cu discipolul (cu siguranță, însă, Gură-de-Aur devine, prin Narcis, mai înțelept...). Discuțiile dintre cei doi fundamentează adevărate concepte și teorii filosofice, eternizându-se. Cititorul descoperă, deci, nu numai două destine cutremurătoare, impresionante prin opoziția dintre ele și, în cazul unuia, prin sfârșitul fulgerător, ci și un tezaur moral, etic, ce se constituie din lecții de viață atât de actuale. Dincolo de „teoria” prieteniei, a alegerii, a artei, impresionantă este cea a religiei, mai cu seamă a legăturii omului cu divinitatea. Hesse reliefează o adevărată filosofie a spiritualității chiar prin antiteza dintre cele două personaje, prilej cu care creează două tipuri umane: un fel de homo religiosus și om areligios (dacă urmăm concepția lui M.Eliade). Gură-de-Aur ezită în credința sa, caută o certitudine tocmai din nevoia de a-și împlini parcursul inițiatic. Cunoașterea lui Dumnezeu este un prim pas, iar ajutorul venit din partea lui Narcis calmează „apele” sufletești ale tânărului:
-Continuă, zise Narcis, ai promis și trebuie să-ți împlinești promisiunea. Nu ai de ce să te întrebi dacă Dumnezeu îți ascultă rugăciunea sau dacă acel Dumnezeu, pe care ți-l poți reprezenta, există în fond sau nu. Și nici n-ai de ce te gândi că strădaniile tale sunt copilăroase(...).În vreme ce cântă, nimeni nu stă să se gândească dacă este sau nu de folos cântecul lui, ci cântă pur și simplu.La fel trebuie să te și rogi. (pagina 289)
Temele sunt multiple și receptarea lor depinde de unghiul de abordare ales de cititor, motiv pentru care nu doresc să dezvălui esența (evident, așa cum am perceput-o eu), lăsându-vă celor interesați șansa de a reflecta asupra sensurilor. Trecând în sfera „formei”, încântător mi s-a părut stilul, același cu care autorul își obișnuiește cititorii. Romantic german, influențele curentului se răsfrâng în pasta operei sale. Metaforele, simbolurile și aluziile sunt întâlnite la tot pasul, iar descrierile minuțios create completează tabloul medieval, oferind cărții acea candoare specifică lui Hermann Hesse (deși, pentru mulți cititori, abundența descrierilor poate fi deranjantă, mai ales că dialogul este suspendat în favoarea lor). Romanul pare o poezie întinsă de-a lungul celor aproximativ 400 de pagini. Emoție, sensibilitate, puritate...toate descriu stilul inegalabil prin care Hesse rămâne un model în literatura universală.
Miraculos, gândi el, iată, fiecare dintre miile de frunzulițe și-a împuns, în propria sa ființă, micul său cer înstelat, delicat ca o broderie. (pagina 74)
Este anevoioasă încercarea de a recenza o carte atât de complexă, care, de fapt, nu are nevoie de prea multe cuvinte pentru a convinge pe cineva să o parcurgă. Romanul lui Hermann Hesse este cu și despre suflet, despre metamorfoza spiritului, despre alegeri și moduri de viață. Nu este un roman greu prin prisma stilului sau a vocabularului, ci prin prisma tulburătorului mesaj pe care îl cuprinde între file. Destinul personajelor nu poate fi acceptat sau înțeles de oricine, de aici și eventualul conflict cu cititorul. Pentru cei pasionați de filosofie, psihologie și spiritualitate, „Narcis și Gură-de-Aur” este un must-read (asemenea tuturor cărților semnate de Hesse), însă, pentru cei care nu se declară împătimiți ai „labirinturilor” literare, lectura nu este tocmai lejeră.