În timp ce mă gândeam la o introducere inspirată, mi-am dat seama (nu știu de unde a răsărit ideea) că în ultima vreme citesc din ce în ce mai mulți autori germani. S-a strecurat printre ei cu câteva săptămâni în urmă și Thomas Mann. Oricât l-aș lungi, șirul de cuvinte rămâne prea îngust pentru a cuprinde fascinația resimțită odată cu pătrunderea în „Muntele vrăjit”. Romanul care m-a indignat, bucurat, m-a făcut să îl urăsc și să îl iubesc, a reușit, după o cursă dificilă, să mă captiveze.
Și, pentru că mă simt ca un copil care, urcându-se pe un bolovan, strigă de fericire, de parcă s-ar afla în cel mai înalt loc al universului, visând să îl audă o lume întreagă, vă las în compania celor cinci motive care ar trebui să vă convingă să citiți numaidecât romanul lui Thomas Mann.
1. Thomas Mann a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură în 1929. Argumentul principal invocat de către cei care i-au decernat prestigiosul premiu a fost „Casa Buddenbrook”, un roman care a făcut furori la acea vreme. Totuși, „Muntele vrăjit” s-a bucurat, în negura timpului, de aprecieri, înscriindu-se în rândul cărților de referință ale literaturii germane și nu numai. Oricum ar fi, premiile cu care a fost încununat efortul creator al lui Thomas Mann sunt dovada unui talent incontestabil, pe care îl recunoaștem și în romanul în discuție.
2. Stilul. Thomas Mann afirma că se socotește „muzician printre poeți”, astfel că nu renunță la muzicalitatea enunțurilor, pe care le conturează atent. Descrierile minuțios realizate, ușurința cu care se scurg evenimentele (în pofida „aglomerării” lor), priceperea de a crea punți între cititor și lumea închipuită, cu care acesta ajunge să se identifice, marchează stilul scriitorului german.
3.Este o provocare. Trecând de simbolurile și aluziile culturale pe care le cuprinde, „Muntele vrăjit” este o provocare nu numai pentru că necesită un cititor inițiat, care să aibă „înțelepciunea” de a privi dincolo de aparență, ci si pentru că este o scriere de mari dimensiuni (peste 1000 de pagini). Deși pe parcurs există pasaje în care lectura devine o corvoadă, iar răbdarea își atinge limitele, romanul incită, aducând satisfacție în sufletul celui care găsește răbdarea de a duce lectura la bun sfârșit.
4. Povestea în sine. Dacă la început cititorul stă sub semnul așteptărilor, râvnind un roman (științifico-) fantastic, înaintând în poveste înțelege că este vorba despre mult mai mult. Acțiunea se petrece preponderent în cadrul unui sanatoriu pentru suferinzii de tuberculoză, unde ajunge și personajul central, Hans Castorp. Cu toate că plănuiește să stea pentru puțin timp, aflându-se, în fapt, în vizita la vărul său, șederea tânărului va cunoaște proporții neînchipuite. În sanatoriul dintre munți oamenii trăiesc cu iluzia vindecării. Timpul pare a fi suspendat, iar temperatura (atent măsurată, de câteva ori pe zi, fiecare pacient având propriul termometru) dictează statutul în această stranie lume. Ideea de boală e anulată de atmosfera liniștită, relaxantă, de întâlnirile și activitățile zilnice ale pacienților care amintesc de cercurile din înalta societate. Evenimentele se scurg pe nesimțite, neașteptat, fiecare pagină surprinzând cititorul.
5.Emoțiile din timpul lecturii. Thomas Mann este dovada că, pentru a emoționa cititorul, nu este nevoie de o poveste siropoasă de dragoste sau de un destin tragic atribuit fiecărui personaj. Subtil, drama se instalează în pasta operei sale. „Muntele vrăjit” inspiră un amalgam de emoții: de la agonie la extaz, personajele și evenimentele care le marchează destinul aduc cititorului o nouă emoție. Când ajungi să iubești cartea, o forță neînțeleasă te îndepărtează de ea și vice versa. Nu poți întrevedea ceea ce urmează, astfel că porți cu tine în permanență suspansul. Râzi, plângi, îți pui întrebări, te supără imposibilitatea de a-ți oferi răspunsuri și, în final, te găsești indignat și îngândurat cu privire la viață, timp, oameni...
Bonus, câteva citate:
Orice boală cuprinde o iubire metamorfozată.
Nimic nu e mai dureros decât momentul când organismul nostru, partea animală din noi, ne împiedică să slujim rațiunea.
Libertatea este legea dragostei umane.
Iubirea e o forță mai educativă decât întreaga pedagogie a lumii.