M-am întors de curând de la Olimpiada Internațională de Lectură, dar nu singură, ci cu un maldăr de cărți culese de prin Cărturești, care să îmi amintească de această ultimă, dar însemnată experiență din viața de elev. Lista de sute de lecturi plănuite a rămas acasă. În memorie, însă, au persistat doar câteva titluri pe care le râvneam de ceva timp, printre care și „Dragă profesore Einstein” care își găsește acum loc în biblioteca mea. 

     Cartea reunește o serie de scrisori trimise de copii din întreaga lume omului de știință, care le devine mentor în încercarea de a găsi răspuns unor întrebări ivite din curiozitatea și candoarea vârstei. În timp ce unii se arată pasionați de științele exacte, căutând să își explice fenomene și probleme dezvoltate chiar de Einstein, alții, văzându-l drept un deținător al adevărului absolut, îl provoacă la discuții filosofice sau religioase. Ce au în comun? Admirația față de geniul ale cărui răspunsuri sunt, pentru ei, neprețuite, dar și inocența pe care scrisul lor o emană. Intrând în jocul acestora (în care pare a-și găsi refugiu în momentele de cumpănă), Einstein se adaptează vârstei fiecăruia, dezvoltând „pilde” și teoreme complicate printr-un limbaj accesibil. Dincolo de emoția și nerăbdarea din spatele fiecărei scrisori, frapantă este popularitatea de care se bucură omul de valoare (în contrast cu societatea zilelor noastre). Cu certitudine, Einstein era un model, iubit deopotrivă de părinți și tineri și, în pofida impedimentelor pe care le-a întâmpinat și care i-au afectat cercetarea, a reușit să ajungă la sufletele lor, motivându-i. 
     În afară de scrisori, cartea conține o galerie de fotografii și repere biografice, făcând posibilă apropierea cititorului de  evenimentele marcante din viața fizicianului. Date din activitatea profesională se îmbină cu elemente din cotidian, din pagini de familie impresionante, dintre care cele mai pregnante sunt cele care vorbesc despre relația cu copiii săi. Tatăl se implică în educația fiilor, îndrumându-i spre artă și sfătuindu-i să-și urmeze menirea. Cititorii descoperă latura umană a teoreticianului, având șansa de a înțelege și de a se inspira din parcursul său existențial. Perseverența și ambiția l-au purtat pe culmile succesului, dovadă că, deși respins de la o școală de prestigiu din cauza lacunelor în ce privește cultura generală, tânărul Einstein nu a renunțat la visul său, devenind astăzi un reper (fiind, de altfel, chiar unul dintre cei care au definit „cultura generală”). Interesanta în acest sens este și concepția sa asupra sistemului de educație:

    Examenul este criticat din două motive: în primul rând deoarece e inutil pentru elev și în al doilea rând fiindcă e dăunător.(...) Cum profesorii se concentrează mai puțin asupra transmiterii de cunoștințe și mai mult asupra dorinței de a impresiona lumea din afară cu rezultatele strălucite ale elevilor lor, ei ajung să se bazeze tot mai mult pe băgatul în cap cu forța, și nu pe învățarea de dragul învățării. Einstein își încheie articolul cu îndemnul: „Din aceste motive, afară cu examenul de absolvire!”

    Am găsit emoționant mesajul din „Cuvânt înainte” semnat de nepoata sa, Evelyn Einstein, cea care a avut un contact firav cu fizicianul, dar a cărei dezvoltare, se pare, a fost amprentată de numele  și reputația bunicului:

    Mi se părea că lumea avea așteptări mai mari de la mine doar pentru că eram „o Einstein”. De pildă, chiar dacă la școală nu eram lăudată în mod special când luam note bune, copiii tot credeau că sunt favorita profesorilor. Mi-era permanent teamă să nu spună cineva că nu sunt la înălțimea numelui meu. pag.7

     Și, la fel de emoționante, rândurile câtorva suflete curioase (a căror identitate mi-ar plăcea să o cunosc pentru a căuta evoluția lor; însuși editorul își dorește să aibă ocazia de a discuta cu copiii-adulți din scrisori. Din nefericire, pentru a respecta anumite drepturi, sunt precizate doar prenumele acestora):

    La școala duminicală am pus întrebarea: oamenii de știință se roagă?  (Phyllis) pag.126 

    V-aș fi foarte recunoscător dacă mi-ați spune ce este Timpul, ce este sufletul și ce este împărăția cerurilor. (Peter) pag. 141 

    Sunt o fetiță de șase ani. V-am văzut fotografia într-un ziar. Cred că trebuie să vă tundeți, ca să arătați mai bine. (Ann) pag. 190

       „Dragă profesore Einstein” este o lectură încântătoare despre relația maestru-discipol, despre puterea exemplului și, mai ales, reprezintă o altă dovadă a genialității celui care a dat noi nuanțe științei, dar care a avut înțelepciunea de a rămâne modest și simplu. Să încercăm să pășim pe urmele sale, păstrându-i vorbele ca îndemn:

    Cel mai mult înveți atunci când faci ce-ți place atât de mult, că nici nu simți când trece timpul. pag. 146 

    Avem nevoie să păstrăm în viață copilul din noi și ce mod mai bun de a face asta dacă nu întoarcerea la plăcerile copilăriei? Cu toții am fost (și unii dintre noi continuăm să fim) fascinați de culori, de desen, de libertatea proprei creativități. Pentru aceia dintre noi care simțim nevoia de a ne relaxa...altfel și de a trezi la viață amintirile celei mai frumoase perioade a existenței noastre, editurile propun cărțile de colorat pentru cei mari, e drept, ceva mai dificile față de cele pentru copii.

    Am intrat de curând în posesia unei asemenea cărți, după o perioadă în care am fost sceptică și m-am ferit cumva de acest gen de activitate. Consideram că, în ciuda a ceea ce susțineau alții, cărțile acestea nu sunt decât un mijloc de a pierde vremea sau de a-ți exersa creativitatea (dar de unde timp pentru așa ceva?!), însă nu bănuiam că aduc vreun beneficiu. Ei bine, iată că m-am înșelat și, după ce am încercat și eu experiența unei asemenea „povești”, le dau dreptate celor care o promovează. Cartea mea este de la editura Corint, găsită întâmplător în Carturești și a costat 20 de lei (un preț foarte bun pentru o astfel de carte, în general ele fiind 40-50 lei). Dincolo de imaginile propuse, conține și o scurtă poveste, ceea ce oferă originalitate volumului și îl face cu atât mai tentant pentru mine. Din punct de vedere calitativ, este satisfăcătoare: foaia este groasă, astfel că puteți utiliza atât creioane, cât și carioci, fără a vă face probleme că s-ar putea imprima tușul pe celelalte desene. Din nefericire, timpul nu mi-a permis să mă joc prea mult, dar mi-am rupt câteva ore, zilele trecute, din programul cotidian și am finalizat o planșă. 

    Beneficiile pe care le-am constatat? În afară de actul de a colora în sine (care presupune creativitate, imaginație și ne scoate cumva din sumbra banalitate, amintindu-ne de tărâmurile fantastice în care, copii fiind, obișnuiam să „călătorim”), cartea este un mijloc bun de a te relaxa, tocmai pentru că te face pentru un moment să uiți de viața de adult sau de tânăr ocupat și presat de diverse probleme, întorcându-te la postura de copil. Pentru o fire cu o imaginație ceva mai bogată, asemenea mie, imaginile și culorile pe care le-am folosit pentru a  „da viață” desenelor au fost și o sursă de inspirație, în mintea mea izbucnind un întreg amalgam de idei (transpuse mai apoi într-un eseu). Se pare că și psihologii susțin utilitatea unor asemenea cărți, întrucât ele ne eliberează mintea și ne relaxează, antrenându-ne, totodată, creativitatea, adesea umbrită de maturitate. E drept că este la fel de util să desenezi singur și să dai astfel frâu liber spiritului creator, însă pentru mine este cu mult mai dificil. Poate că astfel de cărți sunt metoda oamenilor lipsiți de talent de a-și pune, totuși, la lucru imaginația.

    Vă recomand să încercați această metodă de relaxare și aștept imagini cu desenele colorate de voi (pe cel realizat de mine îl puteți vedea mai jos). Și, pentru că tot vorbeam despre cadouri potrivite de Crăciun:o astfel de carte ar bucura, cu siguranță, pe oricine, așa că nu ezitați să o oferiți dacă aveți ocazia.