Care-i treaba cu Olimpiada Internațională de Lectură? (2)
Articolul precedent a cunoscut un succes neașteptat. Am primit mesaje, întrebări, aprecieri din partea celor care s-au arătat încântați de existența unei asemenea competiții. Revin, după cum am promis, povestindu-vă scene din spatele cortinei care, trezindu-se din somnul memoriei, îmi imprimă zâmbet și emoție.
Olimpiada este, în general, asociată cu ideea de „competiție”. Mi-a luat mult să înțeleg că cel mai dur adversar este propriul eu și că, în spatele oricărei temeri, trebuie să existe o motivație mai puternică decât frica. Acea motivație care să înlăture suspansul și să îl preschimbe în entuziasm. Privind prin această lentilă, Olimpiada nu a fost decât o competiție cu mine însămi și, dincolo de premiile obținute la cele trei ediții (un Premiu II, un Premiu Special și un Premiu III), cel mai mare câștig rămâne experiența. O experiență oferită de probele,cursurile, dezbaterile și, mai ales, de oamenii întâlniți.
Emoțiile pricinuite de probă sunt de neimaginat. Nici cărțile citite, nici exercițiile rezolvate și nici (eventual) experiențele anterioare nu-ți stau drept siguranță. Când primești subiectul te desprinzi, parcă, de tine însuți. O iei de la zero și te lași liber în mâna cuvântului (deși, paradoxal, tu ești cel care îl posedă). Astfel am trăit fiecare ediție. De multe ori cuvintele nu mă ascultau. Răzvrătite se ciocneau, se împotriveau...Aveam momente când nu-mi puteam imagina decât eșecul. Am înțeles, în final, că la un astfel de nivel nu există eșec. Participarea este cea mai mare victorie. Emoțiile nu trebuie, nu au voie să sugrume euforia acestei șanse, pentru că în spatele unui rezultat, dincolo de probă, se află ocazii care au o doză mai mare de contribuție la dezvoltarea ta (pe drumul Filologiei sau nu).
La fiecare ediție am asistat la cursuri ținute de profesori universitari. Sub mantaua propriului stil, propriilor abordări, ni s-au deschis. Ne-au dezvăluit aspecte din viziunile lor, din experiențele de lectură și viață, dar, mai presus de orice, ne-au devenit modele. Îi priveam cu admirație pentru că sunt ceea ce eu nu am devenit (încă, sper). Am „furat” de la fiecare câte ceva...acel „ceva” care simțeam că îmi lipsește. De departe, însă, cel mai frumos lucru împărtășit a fost afirmația domnului Liviu Papadima (ale cărui articole vă îndemn să le citiți aici).
În viață, e mare lucru să convingi o persoană să citească măcar o carte.
Sunt cuvintele pe care le port în suflet de fiecare dată când scriu o recenzie. Și sunt, de asemenea, cuvintele care m-au îndemnat să îmi (re)deschid blogul. Îi voi fi veșnic recunoscătoare, deși, probabil, nu va afla niciodată ce rezonanță au putut avea acele vorbe rostite cândva, la Constanța, în sufletul unei eleve care îi va fi studentă.
Un alt eveniment interesant din cadrul Olimpiadei este (sau, a fost) dezbaterea. În primul an nu am știut la ce să mă aștept. Îmi închipuiam că vom fi împărțiți în echipe și că, pe baza unei moțiuni, ne vom confrunta ideile. Adevărul a fost departe. În realitate, dezbaterea a luat forma unei discuții libere, în care ne-am expus punctul de vedere cu privire la părțile bune și cele mai puțin bune ale concursului. E drept, în final comunicarea consensuală a devenit conflictuală, dar experiența a fost memorabilă pentru că, pentru mine, a constituit apropierea de ceilalți participanți. Ediția de anul trecut a schimbat ușor forma dezbaterii. Am lăsat la o parte problemele concursului și ne-am axat pe tema propusă (drumul, pe atunci), dezvăluind cum am interpretat și rezolvat subiectele. Ascultam cu fascinație „mărturisirile” celorlalți și combăteam, în minte, viziunea lor cu a mea, fapt care mi-a dovedit, încă o dată, cât de complexă este literatura. Despre dezbaterea din acest an v-aș povesti cu mare drag. Din nefericire pentru noi, participanții edițiilor anterioare, în special, care am fi avut atât de multe lucruri de propus, nu a avut loc. Poate data viitoare...
Un alt eveniment interesant din cadrul Olimpiadei este (sau, a fost) dezbaterea. În primul an nu am știut la ce să mă aștept. Îmi închipuiam că vom fi împărțiți în echipe și că, pe baza unei moțiuni, ne vom confrunta ideile. Adevărul a fost departe. În realitate, dezbaterea a luat forma unei discuții libere, în care ne-am expus punctul de vedere cu privire la părțile bune și cele mai puțin bune ale concursului. E drept, în final comunicarea consensuală a devenit conflictuală, dar experiența a fost memorabilă pentru că, pentru mine, a constituit apropierea de ceilalți participanți. Ediția de anul trecut a schimbat ușor forma dezbaterii. Am lăsat la o parte problemele concursului și ne-am axat pe tema propusă (drumul, pe atunci), dezvăluind cum am interpretat și rezolvat subiectele. Ascultam cu fascinație „mărturisirile” celorlalți și combăteam, în minte, viziunea lor cu a mea, fapt care mi-a dovedit, încă o dată, cât de complexă este literatura. Despre dezbaterea din acest an v-aș povesti cu mare drag. Din nefericire pentru noi, participanții edițiilor anterioare, în special, care am fi avut atât de multe lucruri de propus, nu a avut loc. Poate data viitoare...
Oamenii sunt cele mai frumoase amintiri pe care le cunosc. Olimpiada a creat punți între mine și alți pasionați de lectură, care mi-au devenit prieteni. Ne despart zeci, sute, mii de kilometri, am concurat ani la rând și, cu toate acestea, revederea e întotdeauna însoțită de exaltare. Cu unii dintre ei schimb adesea păreri și recomandări de lectură. Trăiesc cu siguranța că nu îi voi pierde. Măcar din memorie... Și sunt mândră că i-am cunoscut, pentru perseverența, originalitatea, dragul de lectură și pentru că au fost parte din evoluția mea. Nici ei nu știu, dar le sunt recunoscătoare.
Depășind emoționalul care, se pare, m-a acaparat, ideea fundamentală este aceea că Olimpiada nu este echivalentul unei probe și atât. Olimpiada Internațională de Lectură este o călătorie. Nu, nu o banală călătorie la Constanța, ci un drum către tine însuți. Îți oferă libertatea de a te exprima, de a-ți confrunta ideile cu ideile altora, provocarea de a-ți întrece limitele în materie de lectură, ocazia de a cunoaște iubitori pentru nesomnul capodoperelor, modele și locuri noi, dar, mai presus de orice, de a te (re)descoperi.
La fel se poate spune, probabil, despre orice competiție. În viața mea, însă, doar aceasta a lăsat amprente. Despre lecțiile pe care mi le-a transmis, în următorul articol...
Depășind emoționalul care, se pare, m-a acaparat, ideea fundamentală este aceea că Olimpiada nu este echivalentul unei probe și atât. Olimpiada Internațională de Lectură este o călătorie. Nu, nu o banală călătorie la Constanța, ci un drum către tine însuți. Îți oferă libertatea de a te exprima, de a-ți confrunta ideile cu ideile altora, provocarea de a-ți întrece limitele în materie de lectură, ocazia de a cunoaște iubitori pentru nesomnul capodoperelor, modele și locuri noi, dar, mai presus de orice, de a te (re)descoperi.
La fel se poate spune, probabil, despre orice competiție. În viața mea, însă, doar aceasta a lăsat amprente. Despre lecțiile pe care mi le-a transmis, în următorul articol...
Despre autor
0 comentarii