Care-i treaba cu Olimpiada Internațională de Lectură? (3)
Când m-am hotărât să scriu despre Olimpiadă am avut în minte două scopuri: de a informa, aducând în atenție o competiție a cărei existență este întotdeauna pusă la îndoială și de a încuraja tinerii cititori, deschizându-le o cale. Dacă în articolele trecute am vorbit despre formatul concursului și despre ce presupune (dincolo de probă în sine), astăzi vreau să vă împărtășesc gânduri de final, sfaturi și lecții pe care le-am dobândit datorită acestei experiențe.
Am fost de multe ori întrebată care este „secretul” reușitei. La început, clișeic, făceam referire la pasiune, ambiție, perseverență. Mi-am dat seama, însă, că nu există o rețetă a succesului și că nici măcar dorința nu îți este de ajutor.
În spatele unui premiu obținut la Olimpiada Internațională se află, totuși, câteva elemente. În primul rând, pasiune și efort. Dacă nu iubești lectura, cuvântul, dacă nu te simți atras de semnificații, nu poți reuși. Există două tipuri de a te pregăti: fie bazându-te pe materia predată sau recomandată de profesor, învățând efectiv concepte, citate critice, teorie, fie mizând pe intuiție, pe cultura generală, pe trecutul tău „literar”. Eu am urmat întotdeauna cea de-a doua cale. Am vrut ca lucrările mele să fie naturale, sincere, să mă reprezinte așa cum sunt, să reflecte ceea ce știu grație a ceea ce am citit și nu tocit. Am avut o bază de teorie literară pe care am construit pas cu pas, cu ajutorul fiecărei lecturi și am căutat simbioza dintre literatură și celelalte arte. În final, mi-a ieșit. Pentru că am uitat de orice constrângeri, pentru că nu m-am gândit la barem, la evaluatori, ci am scris cum am simțit. Nu eu am mânuit stiloul, ci sufletul care s-a transpus în fiecare sintagmă, frază, paragraf. Premiile au fost rezultatul unei munci de ani de zile. S-au lăsat, poate, așteptate, dar au adus cu ele convingerea că fiecare sacrificiu a meritat.
Pasiunea și munca trebuie întărite prin atenție, ambiție și curaj. E nevoie de un gram de nebunie care să ofere originalitate lucrării. În aceeași măsură, de atenție pentru fiecare detaliu. Cuvintele trebuie să se lege de la sine, să curgă, să conviețuiască. Dar mai presus de asta, e necesar curajul de a înfrunta limite și obstacole care ajung să te îngrădească, transformându-te un sclav al propriilor gânduri. În momentul în care te desprinzi de tine însuți, de orice temere, ambiție și lași cuvântul filtrat să vorbească pentru tine, poți trăi cu mulțumirea că ai dat tot ce ai putut. Regrete vor exista întotdeauna, dar pot fi îndulcite de satisfacția luptei (victoriei) cu propriul cuvânt.
Iubesc această Olimpiadă pentru că pune „altfel” problema lecturii, demonstrând că nu doar cărțile pot fi citite. Totuși. aș schimba multe lucruri. Aș insista, de exemplu, asupra ideii de „dezbatere”, aș propune tablouri sau imagini cu substrat la Subiectul al III-lea, aș înlocui, poate, partea de grile și de ordine cronologică, în favoarea unor exerciții de interpretare, aș spori gradul de dificultate, pentru că trăiesc cu impresia că etapele naționale sunt mai provocatoare, mai dificile. Dar, așa cum este, e bine că există. Și acest gând îmi aduce întotdeauna mulțumire și dor. Am crescut odată cu ea, a devenit parte din mine și port recunoștință tuturor celor care i-au dat viață sau au devenit parte din viața ei.
Olimpiada Internațională îți oferă beneficii, deopotrivă spirituale (prin împlinirea eului, prin bucuria câștigului) și „materiale”: burse, echivalarea examenului de Bacalaureat la Limba și Literatura Română, admiterea la facultăți de profil. Vin și trec la fel de repede. Rămâi, în final, cu amintirea experiențelor, a oamenilor întâlniți și cu un amalgam de lecții pe care ți-ai fi dorit să le fi știut din timp. Intrând la liceu, am avut drept scop obținerea unui premiu la etapa națională a Olimpiadei de Limbă și Comunicare în clasa a XI-a. Premiile de la Olimpiada de Lectură contau, dar nu îmi înlocuiau visul. În pofida aspirațiilor mele, nu am reușit decât în clasa a XII-a să obțin mult râvnitul premiu. Și am înțeles că forțarea nu duce decât la înghețarea lucrurilor, așa cum spunea D.Keyes. Toate lucrurile se întâmplă cu un scop. Și toate...la vremea lor. De-aș fi înțeles asta mai devreme!
Sper ca printre cei care citesc acest articol să se găsească oameni dornici de a participa. Luptați pentru visul vostru! Citiți, munciți, sperați, aveți curaj și putere, bucurați-vă de fiecare cuvânt. Peste ani, tot ce va conta vor fi emoțiile trăite, nicidecum rezultatul. Totul are un scop. Trebuie doar să îl convingi să apară.
Despre autor
0 comentarii