Ultimele postări

Cărți de colorat pentru cei...mari

By 12/15/2015 04:53:00 p.m. , , ,

    Avem nevoie să păstrăm în viață copilul din noi și ce mod mai bun de a face asta dacă nu întoarcerea la plăcerile copilăriei? Cu toții am fost (și unii dintre noi continuăm să fim) fascinați de culori, de desen, de libertatea proprei creativități. Pentru aceia dintre noi care simțim nevoia de a ne relaxa...altfel și de a trezi la viață amintirile celei mai frumoase perioade a existenței noastre, editurile propun cărțile de colorat pentru cei mari, e drept, ceva mai dificile față de cele pentru copii.


    Am intrat de curând în posesia unei asemenea cărți, după o perioadă în care am fost sceptică și m-am ferit cumva de acest gen de activitate. Consideram că, în ciuda a ceea ce susțineau alții, cărțile acestea nu sunt decât un mijloc de a pierde vremea sau de a-ți exersa creativitatea (dar de unde timp pentru așa ceva?!), însă nu bănuiam că aduc vreun beneficiu. Ei bine, iată că m-am înșelat și, după ce am încercat și eu experiența unei asemenea „povești”, le dau dreptate celor care o promovează. Cartea mea este de la editura Corint, găsită întâmplător în Carturești și a costat 20 de lei (un preț foarte bun pentru o astfel de carte, în general ele fiind 40-50 lei). Dincolo de imaginile propuse, conține și o scurtă poveste, ceea ce oferă originalitate volumului și îl face cu atât mai tentant pentru mine. Din punct de vedere calitativ, este satisfăcătoare: foaia este groasă, astfel că puteți utiliza atât creioane, cât și carioci, fără a vă face probleme că s-ar putea imprima tușul pe celelalte desene. Din nefericire, timpul nu mi-a permis să mă joc prea mult, dar mi-am rupt câteva ore, zilele trecute, din programul cotidian și am finalizat o planșă. 
    Beneficiile pe care le-am constatat? În afară de actul de a colora în sine (care presupune creativitate, imaginație și ne scoate cumva din sumbra banalitate, amintindu-ne de tărâmurile fantastice în care, copii fiind, obișnuiam să „călătorim”), cartea este un mijloc bun de a te relaxa, tocmai pentru că te face pentru un moment să uiți de viața de adult sau de tânăr ocupat și presat de diverse probleme, întorcându-te la postura de copil. Pentru o fire cu o imaginație ceva mai bogată, asemenea mie, imaginile și culorile pe care le-am folosit pentru a  „da viață” desenelor au fost și o sursă de inspirație, în mintea mea izbucnind un întreg amalgam de idei (transpuse mai apoi într-un eseu). Se pare că și psihologii susțin utilitatea unor asemenea cărți, întrucât ele ne eliberează mintea și ne relaxează, antrenându-ne, totodată, creativitatea, adesea umbrită de maturitate. E drept că este la fel de util să desenezi singur și să dai astfel frâu liber spiritului creator, însă pentru mine este cu mult mai dificil. Poate că astfel de cărți sunt metoda oamenilor lipsiți de talent de a-și pune, totuși, la lucru imaginația.
    Vă recomand să încercați această metodă de relaxare și aștept imagini cu desenele colorate de voi (pe cel realizat de mine îl puteți vedea mai jos). Și, pentru că tot vorbeam despre cadouri potrivite de Crăciun:o astfel de carte ar bucura, cu siguranță, pe oricine, așa că nu ezitați să o oferiți dacă aveți ocazia.



S-ar putea să îți placă și:

0 comentarii