Săptămâna poeților români (2)-Ștefan Petică
Continuăm incursiunea noastră în poezia românească amintindu-l pe Ștefan Petică (1877-1904). A scris sub diferite pseudonime, precum: Stephan Petică. Ștefan, Mușat, Sergiu, Sentino, Trubadur, Caton, Fanta-Cella, M. Pall, Sapho, Erics, Ywann, Narcis, Senez, P. Stiopca, Step., Stepen, S., Ser și, în afară de poezie, s-a dedicat filosofiei, antropologiei, sociologiei, astronomiei, semnând numeroase tratate și studii. Ca personalitate literară, a fost considerat de G. Călinescu întâiul poet simbolist declarat.
Când vioarele tăcură
Vioarele tăcură. O, nota cea din urmă
Ce plânge răsleţită pe strunele-nvechite,
Şi-n noaptea solitară, o, cântul ce se curmă
Pe visurile stinse din suflete-ostenite.
Arcuşurile albe în noaptea solitară
Stătură: triste paseri cu aripile întinse,
Păreau c-aşteaptă semne, şi strunele vibrară,
Ah, strunele, ce tremur de viaţă le cuprinse!
Şi degetele fine, în umbră sclipitoare
Păreau ca nişte clape de fildeş, ridicate
Pe flaute de aur în seri de evocare
A imnurilor triste din templele uitate.
Murise însă cântul de veche voluptate,
Şi triste şi stinghere vioarele părură
În noaptea-ntunecată de grea singurătate
Fecioare-mpovărate de-a viselor tortură.
Despre autor
0 comentarii