Ultimele postări

Săptămâna poeților români

By 2/08/2016 10:10:00 p.m. , , ,

    Promovăm tot mai mult literatura străină. Încotro se îndreaptă, însă, literatura noastră? Nu ar trebui, oare, să păstram aproape de noi ceea ce s-a scris, ceea ce se scrie aici? 
    Poezia românească este privită de către mulți prin lentila programei școlare, în care Eminescu, Blaga, Bacovia și Nichita domină. Ce se întâmplă cu ceilalți poeți români? Cui rămân ei? Dar poezia lor? Poezia națională nu se rezumă doar la aceste nume mari, într-adevăr, remarcabile, pe care le citim și recitim din obligație și rareori, poate, din pasiune. Este, cred eu, timpul să readucem în atenție nume din literatura noastră, din poezia română, pe care puțini și le amintesc și care, cumva, în negura timpului au fost înghițite. 
    Timp de o săptămână, începând de mâine, Printre(G)Rânduri propune zilnic un poet și o operă semnată de el, îndrăgită de noi, în încercarea de a „resuscita” legătura dintre cititorul contemporan și poezia națională. Nu, nu vom promova numele arhicunoscute, ci vom dezvălui frumusețea ascunsă a unor autori uitați sau prea puțin promovați astăzi. Așteptăm, bineînțeles, propunerile și impresiile voastre, iar dacă versurile regăsite în articolele noastre vă vor încânta, nu ezitați să le dați mai departe.


S-ar putea să îți placă și:

0 comentarii