Ultimele postări

Săptămâna poeților români (3)- Ștefan Augustin Doinaș

By 2/11/2016 11:07:00 a.m. , , , ,

    Intrarea în scenă a lui Ștefan Augustin Doinaș (1922-2002) nu a fost una simplă.  În 1939, poetul publica primul poem în „Jurnalul literar”. Ulterior, va fi premiat pentru volumul „Alfabet poetic”, însă, din cauza comunismului, opera nu va fi publicată, ba, mai mult, scriitorul avea să fie închis pentru îndeletnicirile și convingerile sale poetice. A debutat în 1964 cu volumul „Cartea mareelor”. Dintre contribuțiile sale, amintim estetica baladei în poezie, cultivând tema metamorfozei în formă baladescă.  Teme obsedante, precum urmărirea himerei, rătăcirea în căutarea esenței sau atingerea absolutului îi definesc opera. 
Două trăsături se vor conserva de la începutul la sfârșitul activității literare a lui Doinaș: practicarea a ceea ce el a numit „discursul mixt”, discursul poetic ce interferează  cu discursul filosofic, mitologic, religios, istoric, etc. ; conceperea operei ca replica intertextuală (...) poetul mergând până la a afirma, repetat, că niciuna din experiențele sale de viață nu i-a alimentat opera(...).  
Sursă citat: „Dicționarul Literaturii Române”, Ed.Univers Enciclopedic Gold, București, 2012 




Miercuri 

Ce-i astăzi, marţi? Aşteaptă. Că mâine-n zori, poetul
pătrunde iar sub coaja bătrânului stejar, 
descuie şapte cercuri de lemn cu ţigaretul 
şi-ajunge-ntr-un imperiu de dans şi de poiar 
în care molecule-n elipsoid cutreier 
scot sunete de sfere cereşti, şi fluvii curg, 
şi-o stea, ce pare Venus, prin gura unui greier 
aşază zimţi pe iarba ce tremură-n amurg.

Iar joi poetul iese şi cautând spre soare 
se-ntreabă-ncet: Acuma, în ce copac sunt oare?




S-ar putea să îți placă și:

0 comentarii